Echipa de volei masculin Remat Zalău a fost învinsă ieri, pe teren propriu, de formaţia cehă Dukla Liberec, în "setul de aur" decisiv, în manşa retur a optimilor de finală din Challenge Cup.
Scorul pe seturi a fost 25-16, 28-26, 25-23, pentru ardeleni, după 80 de minute de joc. Datorită faptului că în manşa tur, cehii au învins tot cu 3-0 (25-20, 25-14, 26-24), regulamentul a impus jucarea "setului de aur", adică cel decisiv, care a revenit celor de la Dukla, cu scorul de 15-12.
În sferturile de finală ale Challenge Cup, Liberec va întâlni echipa franceză Stade Poitevin Poitiers, care i-a eliminat pe slovacii de la Chemes Humenne, cu scorul general de 5-3.
Meciul tur din sferturile de finală va avea loc între 23-25 februarie, iar cel retur, între 2-4 martie.
Remat Zalău a fost ultima echipă masculină din România angrenată în cupele europene în acest sezon. Fetele de la Metal Galaţi mai sunt angrenate în play-off-ul de 12 echipe din Liga Campionilor, iar echipa Tomis Constanţa, în sferturile Cupei CEV.