Canotajul din judeţul Suceava a fost din nou la înălţime în competiţiile internaţionale, după ce sportivii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava şi Clubul Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni au reuşit să obţină 14 medalii la Campionatul Balcanic rezervat juniorilor I şi II, care a avut loc timp de două zile la Iaşi. Campioni mondiali de juniori I în acest an, Ciprian Tudosă, de la CSM Suceava, Ciprian Tudosă şi Mihai Ianoş, ambii de la CSŞ „Nicu Gane”, şi-au respectat statutul de favoriţi şi au câştigat fără probleme medalia de aur în proba de 4 rame la juniori I. În acelaşi concurs, cei trei canotori ce evoluează pentru cluburile din judeţul Suceava au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi cu echipajul României de 8 + 1, tot la juniori I. O altă evoluţie foarte bună a avut-o şi campioana europeană în proba de 4 vâsle Larisa Elena Roşu, pregătită la CSM Suceava de Ioan Despa, care alături de Magdalena Rusu, pregătită la CSŞ „Nicu Gane” Fălticeni de Vasile şi Ana Avrămia, a câştigat aurul în proba de 4 rame juniori I.
Un alt sportiv de la CSM Suceava, Constantin Ştaut, a reuşit să devină campion balcanic la juniori I în proba de dublu vâsle, tot el câştigând bronzul cu echipajul de 4 vâsle la aceeaşi categorie de vârstă. Singurul sportiv de la CSM Suceava ce a concurat în competiţia rezervată juniorilor II, Dumitru Alexandru Ciobâcă, a câştigat medalia de bronz în proba de 4 rame alături de colegul său de la CSŞ „Nicu Gane” Cosmin Moglan. Dintre sportivii din judeţ, cea mai bună comportare la nivelul juniorilor II a avut-o Cristian Cojocaru, canotor ce a devenit de două ori campion balcanic, în proba de dublu vâsle şi-n cea de 4 rame.