Mircea Radu IACOBAN

Destui sunt cei care, aciuaţi prin alte colţuri de lume, după ce-şi văd sacii în car, uită de neam, limbă şi ţară. Are şi Basarabia adepţi ai conduitei-justificare „uitarea-i scrisă în legile omeneşti”, dar parcă mai multe-s exemplele care arată că în fărâma de pământ românesc dintre Prut şi Nistru se nasc caractere-model, personalităţi ce nu consideră patriotismul „o stare” şi atât, ci îşi tezaurizează şi împlinesc sentimentul în concretul faptului remarcabil de cultură.

Eugen Statnic a trecut de 85 de ani. S-a născut într-un sat de lângă Nistru, copilăria şi-a petrecut-o în sud, lângă Dunăre şi Mare, a cunoscut, mai târziu, teroarea bombardării Tighinei, dar şi a omniprezentului NKVD, a „evadat” în România, unde a studiat Electrotehnica la Cluj şi a ajuns să conducă vreme de un deceniu cercetarea ştiinţifică şi proiectarea tehnică la uzinele bucureştene Electronica. Autor al unor preţuite invenţii şi inovări în domeniul circuitelor integrate şi al electronicii în general, a ajuns apoi în Germania şi SUA. Cu una dintre invenţiile sale, firma OSRAM a încasat peste un miliard de dolari! Se va stabili în Germania, „care a devenit patria copiilor noştri şi a nepoţilor, dar nu şi patria mea. Patria este ceva etern, patria nu se schimbă.”

Marea lui pasiune a fost istoria. Anul acesta i-au fost tipărite la Chişinău trei cărţi. Primele două, „Istoria veche a Basarabiei” şi „Părinţii războaielor”, îi poartă semnătura pe copertă, la cea de a treia, „O istorie a Basarabiei”, Statnic este autorul moral şi... material, el sponsorizând şi cercetarea, şi editarea. Mărturiseşte: „un basarabean inginer de electronică şi iubitor de istorie, care, după 70 de ani de pribegie, a revăzut cu fericire şi durere Patria, chemând pe istorici să scrie Istoria Basarabiei” (p. 7). La îndemnul lui, cercetători de prestigiu şi-au înmănunchiat eforturile pentru a construi această carte-eveniment, atât de necesară acum şi totdeauna Basarabiei. Mai ales acum, când „o minoritate ruso-ucraineană de 26,7% vrea să stăpânească mai departe şi nu doreşte să se împace cu cei circa 70%, care de 200 de ani au fost dispreţuiţi şi oprimaţi” (p. 6) şi când, absolut inexplicabil, continuă să apară (ba chiar şi să se imprime la Tipografia Academiei Moldovei!) cărţi ce constituie „un atac frontal la istoria naţională, la limba română, la credinţa şi cultura strămoşească, în duhul panslavismului ţarist şi al dictaturii sovietice rusificatoare” – vezi „Istoriia Respubliki Moldova”, Chişinău, 1997.

Istoria... istoriilor Basarabiei este pe cât de bogată, pe atât de contradictorie, dacă e să ne referim la concluziile dihotomice desprinse din analiza aceloraşi fapte şi, mai ales, în perioada dominaţiei ruse, din ignorarea programatică a argumentelor neconvenabile şi apelarea la falsuri, interpretări abuzive şi inserţii nepermise ale politicului exacerbat. Cu preţuirea cuvenită, Statnic îi invocă pe Grigore Ureche, Miron Costin, Cantemir, Xenopol, Iorga, Kogălniceanu, Haşdeu, pe basarabenii Suruceanu, Halippa, Bezviconi, P. Mihail, Gh. Năstase, apoi pe universitarii Şt. Ciobanu, Al. Boldur, I. Nistor, autori ai unor istorii scrise „temeinic, obiectiv şi cinstit, adică adevărat şi fără părtinire”, ca şi pe cercetătorii ruşi de bună-credinţă (Svinin, Veltman, Zaşciuk), spre a ajunge la ruşinoasele „opere” semnate de A.M. Lazarev, A. Surilov ş.a. Convins că istoria Basarabiei „trebuie scrisă de istoricii acestui pământ românesc”, Statnic i-a invitat să colaboreze pe cei mai avizaţi cercetători ai domeniului: „Din iniţiativa şi îndemnul unui inimos fidel al pământului natal, pre nume Eug. Statnic, remarcabil om de ştiinţă şi cultură, pasionat de istoria românilor şi a Basarabiei în special, care, cu mulţi ani în urmă, în condiţiile vitrege impuse de regimul totalitar sovietic, a fost nevoit să se refugieze peste Prut, iar de acolo în Germania, un grup de istorici de la Chişinău şi-a unit forţele pentru a elabora <O Istorie a Basarabiei> care să prezinte trecutul acestei provincii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, prin prisma adevărului şi a nivelului actual al ştiinţei istorice” – scrie în prefaţa intitulată „Sinusoida istorică a Basarabiei” acad. Andrei Eşanu. Iată şi numele celor şapte autori: Ion Nicoliţă, Ion Gumenâi, Anatol Petrenco (semnează şi coordonarea generală), Ion Şişcanu, Gh. Palade, Anatol Ţăranu, Vasile Şoimaru. Aş spune că, după „Dicţionarul enciclopedic Eminescu”, „O Istorie a Basarabiei” reprezintă cel de al doilea remarcabil eveniment editorial al ultimilor ani. Desigur, cele de mai sus nu-s decât o semnalare; cartea merită o discutare mai amănunţită. Voi reveni.