Chiar dacă echipa locală de handbal a intrat în vacanţă, conducerea tehnică a început deja demersurile pentru întărirea lotului. Pentru sezonul 2009-2010, în lot se vor regăsi cel puţin trei handbalişti noi.
Dorinţa antrenorului Petru Ghervan este aceea de a transfera doi jucători pentru linia de 9 metri şi o extremă.
Deşi conducerea clubului a păstrat discreţie maximă vizavi de handbaliştii doriţi, am reuşit să aflăm care sunt aceştia. Evgheni Ursuleac este un nume vehiculat deja şi care are mari şanse de a ajunge sub culorile alb-albastre. În vârstă de 21 de ani, jucătorul este din Republica Moldova, iar sezonul abia încheiat a jucat la CSM Medgidia pe postul de extremă dreaptă.
Al doilea jucător vizat de CS Universitatea Suceava este Bogdan Şoldănescu. Crescut chiar la Suceava, Şoldănescu a jucat în ultimele sezoane pentru campioana HCM Constanţa. Handbalistul evoluează pe postul de inter stânga centru, are 24 de ani şi înălţimea de 1,97 metri.
Lista jucătorilor vizaţi de suceveni mai cuprinde încă şase nume, dintre care doi sunt handbalişti de la echipe clasate între primele cinci la finalul actualei ediţii de campionat.
În ceea ce-l priveşte pe antrenorul-jucător Leonard Bibirig, acesta încă nu a luat nici o decizie în privinţa viitorului său. „Bibi” va anunţa dacă poate continua şi sezonul următor înainte de reunirea lotului, dar este posibil ca accidentarea lui Mădălin Ţuţu să-l ţină în teren şi în viitor.