Atacantul brazilian Romario, depistat pozitiv cu finasterid la un control antidoping în luna octombrie după partida de campionat Vasco da Gama - Palmeiras, a fost suspendat 120 de zile, informează cotidianul Gazzetta dello Sport. Fostul internaţional brazilian, actualmente antrenor-jucător la Vasco da Gama, a precizat că a folosit un tratament împotriva căderii parului, dar tribunalul disciplinar nu a ţinut cont de justificarea lui Romario şi l-a suspendat. Romario a refuzat că efectueze contraexpertiza deoarece "ar fi pozitivă din nou", având în vedere că foloseşte medicamentul de mai mult timp. Finasteridul este o substanţă folosită împotriva căderii părului şi este interzisă deoarece poate masca folosirea de anabolizanţi.