Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Consiliul de iarnă al Uniunii Europene a luat în discuţie vineri, 14 decembrie 2007, ceea ce în presa internaţională se numeşte chestiunea Kosovo. În calitate de cetăţean preocupat nu numai de graviditatea Andreii Marin şi de dispariţia Elodiei, am vrut să văd ce decizie au adoptat mai marii Uniunii Europene, dar mai ales care a fost poziţia României, membră a UE, la reuniunea de la Bruxelles.
Ziarele şi televiziunile româneşti şi-au trimis în Capitala Belgiei reporteri pentru a transmite în ţară relatări despre ce s-a întâmplat.
Misiunea unui reporter ajuns la faţa locului e de a oferi cititorului sau telespectatorului rămas acasă date suficiente pentru ca mult invocatul cititor sau telespectator să fie informat ca şi cum el ar fi fost acolo.
Convins de acest adevăr, am urmărit relatările de la TV şi din presă ale celor trimişi de redacţii la Bruxelles. Am făcut-o, ştiind din proprie experienţă că la sediul UE, cu prilejul unor evenimente precum reuniunile Consiliului, maşinăria de comunicare publică a instituţiei pune la dispoziţia jurnaliştilor prezenţi zeci de documente pe gratis.
Şi dacă ai vrea, tot n-ai putea să nu le iei în seamă.
Spre surprinderea mea, despre deciziile luate de Consiliu în chestiunea Kosovo n-am aflat mai nimic. Asta, dacă mă refer doar la ceea ce ar fi putut obţine confraţii noştri fără prea mare efort.
La amănunte de culise de la reuniunea Consiliului, amănunte vizând mai ales poziţia delegaţiei noastre, nici nu m-am gândit.
Ar fi presupus un anume efort de iscodire.
Un efort pe care trimişii redacţiilor din alte ţări l-au făcut.
Explicaţia?
Gazetarii noştri prezenţi la faţa locului şi-au concentrat atenţia, aproape exclusiv, asupra relaţiei dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Astfel că în locul datelor necesare despre reuniunea Consiliului, ba chiar şi despre poziţia Bucureştilor în chestiunea Kosovo, am aflat din toate gazetele şi de la toate televiziunile că preşedintele şi premierul s-au comportat normal. Altfel spus, dacă ar fi să credem ştirilor transmise de la Bruxelles cu o însufleţire vecină cu orgasmul, cei doi nu s-au înjurat de mamă şi nu şi-au dat reciproc picioare în fund.
Aceasta a fost prima ştire cultivată de presa noastră până la ghiftuirea dătătoare de vomă.
A doua s-a referit la nişte glumiţe schimbate între Traian Băsescu şi Adrian Cioroianu.
Câteva zile mai târziu, la Bucureşti, în Aula BCU, a fost lansat Pachetul de legi al Educaţiei şi Învăţământului.
Cum n-am fost la faţa locului, am vrut să aflu din presă amănunte privind diferitele intervenţii în cadrul dezbaterii şi aprecieri privind conţinutul poziţiilor adoptate de Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu.
Şi în acest caz, prea mare lucru n-am aflat.
Explicaţia?
Jurnaliştii prezenţi la faţa locului şi-au concentrat atenţia, aproape exclusiv, pe amănunte precum: unde a stat preşedintele şi unde a stat premierul, ce priviri au schimbat, cum l-a primit Cristian Adomniţei pe Traian Băsescu.
Temeiul acestor aiureli stă, desigur, în senzaţionalismul ieftin al presei noastre tot mai tabloidizate.
Nu putem să nu remarcăm însă că un temei la fel de serios îl constituie şi comportamentul de până acum al celor doi.
Comportament de oameni care uită că, în public, trebuie să-şi stăpânească stările pe care şi le provoacă unul altuia.
