Ce valori transmiţi copiilor tăi? (I)

Dacă pentru alte forme de educaţie cum ar fi cea intelectuală părinţii mai pot avea impresia că o pot delega altor instituţii cum ar fi grădiniţa, şcoala, pentru educaţia morală a copiilor lor ei sunt singurii responsabili.

Însă, în timp ce educaţia intelectuală este făcută sistematic după programe ce se întind pe ani de zile realizate în acord cu potenţialul copilului la anumite vârste, educaţia morală se face de cele mai multe ori implicit, de la sine, în timpul interacţiunilor cu copilul.

Dar cum ai putea să faci concret educaţie morală copilului tău?

În primul rând stabileşte-ţi care sunt acele valori pe care ei vrea să le formezi copilului tău. Fiind foarte personale, pot fi foarte diferite de la persoană la persoană. Atât de diferite încât o valoare să fie văzută morală de unele persoane şi imorală de altele. Ideal ar fi însă ca măcar cei doi părinţi să fie de acord în privinţa celor mai importante. Aceste valori ar putea să fie sănătate, siguranţă, fidelitate, încredere, spirit civic, spirit ecologic, iubirea de semeni, generozitate, sau independenţă, spirit de aventură, curaj, iniţiativă. De multe ori sunt valorile comune care i-au unit pe părinţi şi i-au determinat să întemeieze împreună o familie.

Uneori însă, celălalt partener are „valori” diferite, pe care le exprimă direct sau nu cum ar fi: „fii egoist”, „ai grijă în primul rând de tine”, „fă ce-ţi place şi nu ţine cont de alţii”, „scopul scuză mijloacele”, „nu te lăsa călcat în picioare, trage-i şi tu una să nu fii luat de fraier”, ceea ce duce la conflicte de valori în familie.

Şi atunci nici acest prim pas nu mai este facil de realizat. În acest caz e nevoie ca cei doi parteneri să vorbească deschis despre asta, despre motivele pentru care fiecare consideră mai importante valorile lui decât ale celuilalt, despre cum anume crede fiecare că valorile lui contribuie la binele copilului. De multe ori conflictele între părinţi legate de copii pornesc de la faptul că amândoi vor binele copilului, dar fiecare vede acest bine în mod diferit şi soluţia este clarificarea acestui lucru în mod concret.

După ce identificăm valorile importante pentru noi, un pas la fel de important este să ne analizăm propriul comportament. Cât respectăm noi valorile pe care vrem să le adopte copilul nostru? De multe ori avem pretenţii de la copil pe care noi nu le îndeplinim. Şi atunci nu putem fi credibili.

Aşa că, dacă susţinem că sănătatea e importantă şi vrem să fie şi pentru copilul nostru, cum se împacă asta cu faptul că tati este gras şi mami fumează? Dacă identificăm astfel de arii în viaţa noastră este bine să le rezolvăm sau măcar să discutăm deschis cu copilul nostru. „Uite, vreau ca tu să mănânci sănătos pentru că nu vreau să ajungi ca mine. De acum am să învăţ şi eu alături de tine să mănânc sănătos şi am să fac şi sport ca să slăbesc.” Sau dacă nu putem, sau credem că nu putem, e mai bine să spunem: „Eu nu mai pot să mă las de fumat, dar nu vreau să îţi distrugi şi tu sănătatea ca mine. Eu m-am apucat când eram tânăr fiindcă ...” Acesta însă nu e un model suficient de puternic pentru a influenţa, iar lecţia transmisă indirect e cum să te dai bătut în faţa unui viciu sau cel puţin a lăsa în aer întrebarea „Cum de tatăl meu nu se poate lăsa de fumat când tatăl lui X a reuşit?” Ştiţi expresia aceea: „ceea ce eşti vorbeşte atât de tare, încât nu aud ceea ce spui”? Gândiţi-vă la ea atunci când vreţi să vă învăţaţi copiii să respecte anumite valori, de la cele mai simple, până la cele mai complexe.

După ce treceţi prin acest pas, puteţi comunica valorile şi copiilor în mod verbal sau scris dacă sunt mai mari. Se ajunge astfel la un fel de „declaraţie a familiei” de genul: „Pentru familia noastră este important să ...”.