Doru POPOVICI

Din cupele europene n-a mai rămas decât finala de disputat. Dar oare „disputat” o fi chiar cuvântul potrivit? Fiindcă, atât în Champions’ cât şi în Europa League, finală pare a fi doar formalitatea care să consfinţească atribuirea trofeului celor două mari favorite: Barcelona şi Porto. Vă imaginaţi, presupun, că în finala cea mare voi fi suporter devotat al lui Manchester United, o echipă cu care am mai ţinut şi în alte rânduri, nu neapărat fiindcă nu puteam ţine cu adversara ei, ca acum. Chiar îmi aduc aminte de o uluitoare finală a Cupei Campionilor, cea din 1969, câştigată în prelungiri de Manchester împotriva Benficăi, o echipă minunată de altfel, cu marele Eusebio în teren, dar căreia îi lipsea un singur lucru pentru a fi enormă: Bobby Charlton! Care juca dincolo, la Manchester, pentru care a şi înscris în prelungiri cel mai spectaculos gol pe care l-am văzut eu vreodată (sau cel puţin aşa mi s-a întipărit mie, atunci, la 15 ani şi ceva). Ei bine, Sir Bobby Charlton e şi acum la Manchester. E, mi se pare, preşedinte de onoare. Căruia i s-ar cuveni ca doar puţin mai tinerii Van der Saar şi Owen să-i dedice trofeul. Paranteză: acum vreo 4-5 ani, la un meci de caritate, Sir Bobby Charlton a jucat vreo 20 de minute, spre sfârşitul partidei. Avea, parcă, 73 de ani! Şi zău că i-au ieşit vreo două-trei driblinguri şi o cursă pe lângă „juniorii” de 50-55 de ani din teren. Ei bine, ţin cu Manchester aşadar, nu doar fiindcă adversarul din finală se numeşte Barcelona. Aş fi fericit să văd cum Sir Alex Ferguson îi demonstrează lui Pep că nu a greşit când, la sfârşitul returului cu Real, a spus că Sir Alex este cel mai bun antrenor din lume. Vorba-i: pe lângă ştiinţă, mai are domnia sa şi alte argumente, adică fotbaliştii care să se ia la trântă cu ai lui Pep? Cred că da. Ideea e că Manchester este o echipă ofensivă, iar în sensul ăsta văd eu „trânta” finală: care dă mai multe goluri. Iar dacă e să vorbim de un capitol la care Man. U surclasează Barca, acesta este cel al şuturilor de la distanţă, inexistentă la Barcelona. Zic deci că această finală este deschisă, oricum cu un câştigător mai puţin sigur decât în cealaltă, din Europa League. Unde Porto, fără îndoială, va câştiga la pas. Dincolo de ascendentul psihologic, provenit din campionatul intern, acolo unde Porto a măturat totul în cale, mai dihai ca uraganul Katrina, Braga ştergându-şi deja din memorie ideea că este campioana în exerciţiu. Dar dincolo de asta, e vorba de fotbal practicat: în timp ce Braga este etalonul de fotbal defensiv în care (absolut inexplicabil pentru o ţară în care fotbaliştii tehnici sunt net majoritari) Portugalia excelează în felul în care o făcea Italia cândva, Porto este exact opusul. Este cea mai ofensivă echipă europeană alături de Borussia Dortmund, acestea fiind singurele de care Barcelona trebuie să se teamă în ediţia următoare a Champions’ League.

Acestea fiind zise, să aşteptăm finalele. Indiferent cine le va câştiga, vor fi cu siguranţă frumoase. Mai am şi o nedumerire: noi unde apărem în acest clip? Pentru ce se bat vreo trei proaste la participarea în Champions’ League şi încă pe atâtea pentru cealaltă competiţie? Ca să ne facă încă o dată de râsul lumii? Ce-avem noi în comun cu splendoarea de joc numit fotbal şi care la noi nici a caricatură nu seamănă?