Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 28 iul 2011 - Anul XVI, nr. 176 (4774)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni

Aproape jumătate dintre românii cu vârsta peste 15 ani au luat cel puţin o dată în ultimele şase luni un tratament cu antibiotic, iar 23 la sută au luat cu o lună în urmă sau mai recent, arată un studiu realizat de GfK HealthCare România.

Aproape un sfert dintre români au spus că se tratează des cu antibiotic. Astfel, 22% dintre respondenţi au spus că iau de două-trei ori pe an un tratament cu antibiotic, iar 12% de patru - cinci ori pe an sau mai des.

Puţin peste jumătate au spus că folosesc antibiotic o dată pe an sau mai rar.

"Sunt mai mulţi pensionari sau persoane care locuiesc în zona Banat- Crişana- Maramureş care iau antibiotice cu această frecvenţă comparativ cu întregul eşantion", se arată într-un comunicat al GfK România.

Potrivit studiului, răceala este în topul afecţiunilor pentru care sunt luate antibiotice. Astfel, 21% dintre respondenţi au spus că folosesc tratamente cu antibiotice pentru răceală, 18% pentru infecţiile asociate cu durerile de dinţi, 7% pentru infecţiile cu durere în gât, tot 7% pentru gripă, iar 5% pentru infecţii în general.

"O treime dintre cei care au luat antibiotic în ultimele 2-3 săptămâni au folosit acest tratament pentru răceală", potrivit sursei citate.

Medicul de familie este cel care a recomandat folosirea unui antibiotic pentru mai mult de jumătate dintre respondenţi (52%), în vreme ce medicul specialist a recomandat un astfel de tratament doar pentru 19%. În 9% dintre cazuri recomandarea a venit din partea farmacistului, iar 8% dintre respondenţi au luat singuri decizia de a folosi un astfel de tratament.

O treime dintre cei care au decis singuri să ia un tratament antibiotic l-au luat pentru tratarea unei răceli, iar o altă treime pentru a trata o durere sau o infecţie la dinţi.

Studiul indică faptul că există diferenţe între respondenţii din anumite regiuni sau între cei cu niveluri diferite de educaţie în ceea ce priveşte persoana care le-a recomandat utilizarea unui antibiotic.

Astfel, în Muntenia, medicul specialist este o sursă de recomandare mult mai prezentă spre deosebire de alte zone.

În Muntenia (11%) şi Dobrogea (20%) există un număr mai mare de consumatori care iau în considerare doar propriile convingeri când decid să ia un tratament antibiotic.

În Bucureşti, 63% dintre respondenţi au spus că tratamentul cu antibiotic le-a fost recomandat de către medicul de familie şi doar 9% de către medicul specialist.

"Dacă ne uităm la diferenţele între respondenţi în funcţie de nivelul lor de educaţie, vedem că numărul persoanelor fără educaţie sau doar cu şcoala primară care au luat un antibiotic la recomandarea unui membru al familiei, cunoştinţe sau prieten creşte (8%), iar numărul acestor persoane care au apelat la recomandarea medicului specialist scade (10%), comparativ cu numărul persoanelor cu o educaţie mai ridicată care au luat un astfel de tratament. Cei care au luat un antibiotic la recomandarea familiei, cunoştintelor sau prietenilor sunt semnificativ mai mulţi şi în cazul persoanelor cu 8 clase (6%), versus respondenţii cu o educaţie mai ridicată", au precizat autorii studiului.

Majoritatea respondenţilor sunt însă de acord că, luate prea des, tratamentele antibiotice riscă să nu-şi mai facă efectul şi că folosirea acestora fără recomandare de la medic poate avea efecte negative asupra sănătăţii, aceste afirmaţii fiind evaluate cu nota medie de 9, pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă "dezacord total" şi 10 "acord total".

Persoanele care au decis să ia din proprie iniţiativa un tratament antibiotic sunt de acord într-o măsură mai mică decât restul respondenţilor cu afirmaţia că folosirea lor fără recomandare de la medic poate avea efecte negative asupra sănătăţii sau cu afirmaţia că antibioticele trebuie folosite doar pentru tratarea afecţiunilor grave. Mai mult, persoanele care au decis să ia din proprie iniţiativa un astfel de tratament sunt de acord într-o măsură mai mare comparativ cu restul respondenţilor cu afirmaţia că pentru afecţiunile obişnuite ei ştiu ce tratament antibiotic poate fi luat şi de copiii sub 15 ani.

"Procentul celor care îşi administrează singuri un antibiotic este în continuare destul de ridicat, aspect îngrijorător mai ales prin faptul că aceştia oferă acest tip de tratament din proprie iniţiativă şi propriilor copii, ceea ce face ca numărul persoanelor auto-medicate să crescă şi mai mult, situaţie departe de normalitate, care poate avea impact nu doar asupra propriei stări de sănătate sau a familiilor lor, dar şi asupra sănătăţii celor din jurul lor", a declarat Irina Crăciunescu, senior research consultant GfK HealthCare România.

Studiul "Consumul de antibiotice la români" a fost realizat în luna mai 2011, pe un eşantion reprezentativ naţional de o mie de respondenţi cu vârsta de peste 15 ani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni.
 Vizualizări articol: 504 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei