Şcoala armeană din Suceava, „zidită spre a lăuda pe Domnul...”

Comunitatea armeană din Suceava sărbătoreşte în acest an 190 de ani de la deschiderea Şcolii armene, închinată Sfântului Grigore Iluminătorul, din curtea Bisericii Sf. Cruce.

Şcoala avea următoarea inscripţie pe care preotul cărturar bucovinean Dimitrie Dan o consemnează în lucrarea intitulată „Obiceiuri şi credinţe armene la naştere, nuntă şi înmormântare” (Cernăuţi, 1904): „Această şcoală, cu tot mobilierul ei, a fost zidită spre a lăuda pe Domnul, cu mijloacele proprii naţiunii armene, cu credinţa în Iluminător, pentru binele tinerimii armene din oraşul Suceava. În anul după Hristos 1824, după calendarul armean 1273”.

„Mai înainte exista o şcoală armeană la Zamca...”

Filiala Suceava a Uniunii Armenilor din România (UAR) şi Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale au deschis, în vara anului trecut (în întâmpinarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când armenii de pretutindeni se întâlnesc la hramul Mănăstirii Hagigadar), pentru a marca 190 de ani de la construirea acestei şcoli, o expoziţie documentară vizionată cu mult interes de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.

Şcoala, deschisă în anul 1825, „în frumoasa clădire aflată în ograda bisericii parohiale”, aşa cum scrie Dimitrie Dan, oferea un nou local pentru învăţământul în limba armeană semnalat la Suceava încă din anul 1777, când este menţionată existenţa unei şcoli particulare a comunităţii armene din localitate.

„Mai înainte - scrie Dimitrie Dan - exista o şcoală armeană la Zamca, sub conducerea călugărilor armeni, însă, în timpul ocupaţiei Bucovinei, această şcoală a fost adăpostită într-o clădire împreună cu şcoala moldovenească existentă atunci”.

„Numai şcoala armeană din Suceava era cu o singură limbă de instruire...”

În perioada administraţiei militare austriece (1774-1786), când în Bucovina s-a produs reorganizarea şi etatizarea învăţământului, au fost treptat desfiinţate vechile şcoli din perioada moldovenească şi au fost înfiinţate noi şcoli cu limbile de instruire română şi germană.

Mai târziu, prin două rezoluţii împărăteşti din anul 1815, toate şcolile triviale din Bucovina au fost subordonate Consistoriului romano-catolic din Lemberg (Liov), fiind înfiinţate tot mai multe şcoli cu limbile de instruire germană şi ruteană.

„Atunci - aşa cum remarcă istoricul Constantin Ungureanu în lucrarea „Învăţământul primar din Bucovina 1774-1918” - numai şcoala armeană din Suceava, susţinută de comunitatea locală, era cu o singură limbă de instruire şi nu se subordona Consistoriului catolic”.

Tot Dimitrie Dan este cel care ne oferă informaţii cu privire la modul în care era coordonată această şcoală: „Şcoala primară este condusă, pretutindeni, oriunde trăiesc armeni, de paroh, care îi este, în acelaşi timp, şi profesor de religie. La Suceava şi în România şcoala este condusă de un director”.

Personalul didactic al şcolii, care potrivit consemnării sale era alcătuit „din director şi din doi profesori suplinitori”, era remunerat cu „o leafă mergând de la 300, până la 700 de florini”.

Limba de instruire era armeana, germana şi româna se învăţau ca obiect

Statistica şcolilor primare din Bucovina în anul 1894 (date valabile pentru anul 1894, extrase şi prelucrate din lucrarea „Schmatismus der Bukowiner Volksschulen und Lehrer” - elaborată pe baza datelor oficiale) înregistrează faptul că la Suceava, la şcoala privată armeană ortodoxă, învăţau atunci 45 de copii armeni (22 de băieţi şi 23 de fete), într-o şcoală cu două clase, construită în 1824 şi deschisă în 1825.

Limba de instruire era armeana (germana şi româna se învăţau ca obiect), iar cadre didactice erau învăţătorul sup. supl. Gabriel Găină şi învăţătorii suplinitori Theodor Romaszkan şi Gregor Lukutz.

Religia era predată de Elise Nersesian, iar inspector şcolar era Valerian cavaler de Prunkul.

După aproape două decenii, Statistica şcolilor primare din Bucovina în anul 1913 arată că la şcoala privată armeană din Suceava învăţau doar cinci elevi (armeni ortodocşi), avându-l ca diriginte pe Grabeth Găină. Sunt menţionate însă şi „3 armene catolice” între cele 511 eleve ale Şcolii de fete din Suceava, cu limba de predare germană.

Fundaţiunea Hagi a susţinut financiar şcoala şi orfelinatul, acordând burse elevilor merituoşi

În apropierea şcolii a fost ridicat şi a funcţionat sub oblăduirea familiei Hagi (Hadzi) un orfelinat pentru copiii de etnie armeană.

Fundaţiunea Christea şi Mathilde Hagi (întemeiată în anul 1928) a continuat să susţină financiar atât şcoala, cât şi orfelinatul şi a acordat burse elevilor merituoşi pentru a-şi continua studiile.

În documentul constitutiv al fundaţiei, Christea Hagi scria că „în calitate de fiu credincios al naţiei mele, de mult timp nu mă pot consola cu concluzia la care am ajuns, şi anume că numărul compatrioţilor mei din Bucovina, şi mai ales acela al Eparhiei Ortodoxe din Suceava, se reduce constant. Acest trist fapt m-a făcut să mă gândesc la necesitatea de a-mi ajuta poporul atât cât îmi pot permite, pentru a contribui la conservarea şi întărirea naţiunii armeneşti”.

„Pentru a asigura şi întări pe cât posibil continuitatea comunităţii armeano-ortodoxe din Suceava - sublinia filantropul - cel puţin pentru a împiedica după calculul omenesc încetarea acesteia, să fie educaţi totdeauna şi sistematic din veniturile fundaţiunei şi în raport cu acestea câte cincisprezece sau mai mulţi băieţi şi fete, orfani de naţionalitate armeană şi de confesiune ortodoxă, ca comercianţi şi meseriaşi sau agricultori destoinici, precum şi ca cetăţeni leali, aşa după cum au fost totdeauna armenii din timpurile străvechi”.

Documente care întregesc imaginea asupra activităţii desfăşurate în această şcoală

În expoziţia realizată anul trecut, expoziţie care se menţine şi acum în localul şcolii, au fost etalate câteva înscrisuri originale, precum şi fotocopiile unor documente aflate la Arhivele Naţionale, cele mai multe dintre ele în limba germană.

Printre exponate se află un catalog al Şcolii armene din anul 1824, un caiet de caligrafie cu scriere armeană, un certificat referitor la frecventarea cursurilor din anul 1858, precum şi un raport financiar al şcolii din anul 1883.

Alte documente prezentate în fotocopii, scrise în limba germană (o factură pentru rechizite din anul 1888, petiţia unui profesor referitoare la drepturile băneşti, liste cu cei mai buni elevi ai Şcolii armene din Suceava din anul 1891, un orar al şcolii, un plan de lecţie, o foaie matricolă, precum şi un document care vizează un concurs pentru câştigarea bursei oferite de Anton von Prunkul), întregesc imaginea asupra activităţii desfăşurate în această şcoală „zidită spre a lăuda pe Domnul, cu mijloacele proprii naţiunii armene...”

Elevi ai Şcolii armene din Suceava

Între cei care au învăţat la şcoala primară armeană din Suceava s-a aflat şi preotul profesor Leon Popovici (decedat în anul 1892 şi înmormântat în cimitirul Sf. Simion/Turnu Roşu). Leon Popovici şi-a continuat studiile la Gimnaziul din Cernăuţi şi la Facultatea de Teologie din Viena şi a predat apoi religia la Gimnaziul Superior Greco-Oriental din Suceava (între anii 1877-1892).

Făcând parte dintr-o altă generaţie, Grigore Foit (1917-1987), care a urmat cursurile primare şi liceale la Suceava în calitate de bursier al Fundaţiunii Christea şi Mathilde Hagi, a fost licenţiat în istorie antică şi limbi clasice la Universitatea din Cernăuţi. Profesor la Liceul „Ştefan cel Mare” Suceava, Grigore Foit a fost apoi director al Muzeului de Istorie.

Leagănul amintirilor pe pământ românesc

Nonagenarul Andrei Avedic Gheorghiu (numele iniţial - Kevorkian), cel mai vârstnic membru al comunităţii armene din Suceava (care, deşi s-a stabilit în SUA din anul 1970, revine aproape în fiecare an pe meleagurile natale pentru a locui câteva luni în casa pe care a ridicat-o pe strada Armenească, în cea de-a doua jumătate a anilor ’50), fiind orfan de mamă, a crescut la orfelinatul armean din curtea Bisericii Sf. Cruce.

Perimetrul din jurul acestei biserici, care este leagănul amintirilor sale pe pământ românesc, circumscrie principalele repere ale vieţii sale: orfelinatul în care a crescut, Cafeneaua Armenească a unchiului Garabeth (demolată), parohia pe care a slujit-o ca administrator, casa pe care a construit-o şi în care a trăit cu familia până când au plecat în America.