Evanghelia zilei

În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.

Acest pasaj relatează în detaliu vindecarea miraculoasă a lui Bartimeus, un cerșetor orb din Ierihon, care a avut inspirația, dar și credința suficient de puternică, pentru a striga pe Iisus să îl vindece. Deși pasajul este relativ scurt și facil de înțeles, vom vedea că în spatele lui putem descoperi niște întrebări de o importanță capitală din punct de vedere spiritual.

Observăm în primul rând faptul că Iisus este prezentat ca Fiul lui David, acesta fiind un titlu mesianic menit să arate că Iisus este urmașul profețit și mult așteptat al regelui David, acel urmaș davidic ce va împlini profețiile despre împărăția lui Dumnezeu.

Anticii avea credința că un copil ce se năștea orb sau olog era indiciul păcatelor părinților lui. Probabil pentru că Bartimeus era orb din naștere primise acest nume, care poate fi tradus ca „Fiul celui întinat”, dar și  „Fiul lui Timeus” ( bar în aramaică fiu), cum îl traduce Sf. Evanghelist Marcu.

Acest biet orb, Bartimeus, nu are nicio rezervă în a recunoaște autoritatea și identitatea lui Iisus Hristos. Deși era orb, Bartimeu vedea ceea ce majoritatea fariseilor și saducheilor (cele mai importante partide religioase ale poporului Israel) a ratat să vadă. Acest episod al vindecării lui Bartimeu ne arată și faptul că există o orbire mai periculoasă decât cea a ochilor: opacitatea spirituală.

Într-un contrast izbitor și pilduitor cu toți cei orbi sufletește, care au devenit treptat potrivnici lui Iisus, Bartimeu arată o credință extraordinară, care Îl face pe Hristos să îi audă glasul ce striga după vindecare, în ciuda faptului că era înconjurat de larma mulțimii ce Îl urma.

Iisus ne este prezentat în acest episod biblic (precum în multe altele) ca fiind milostiv și apropiat  de cei năpăstuiți de soartă, cei bolnavi și necăjiți. Deși înconjurat de mulțime și zgomotul inerent acesteia, El aude glasul lui Bartimeu. Nu trece cu vederea pe cel care îl cheamă cu credință. Prin aceasta Hristos ni se face pildă nouă tuturor celor ce Îl urmăm. Și noi suntem chemați să privim și să auzim prin desișul grijilor noastre personale suspinul  celor aflați în suferință și să întindem spre ei grija noastră transformată în faptă.

Un alt aspect important: Bartimeu, după ce își recapătă în mod miraculos vederea, nu se întoarce la viața lui de dinainte, nu rămâne cerșetor, ci Îl urmează pe Hristos. Fiind acum martor al puterii Lui, care îi schimbă radical viața, nu poate rămâne neutru, ci simte necesitatea de a duce această veste și altora. Bartimeu devine din orb văzător și din sărac bogat. Devine dintr-un om  izolat, un însoțitor al lui Hristos, arătând tuturor, celor în viața cărora Hristos a intervenit providențial, să facă la fel.

Am scris mai sus că printre rândurile acestui pasaj putem descoperi niște întrebări foarte importante din punct de vedere spiritual. Aceste întrebări ce ar trebui să ne îndrume spre fapte ar fi:

Noi Îl vedem pe Hristos sau suntem orbi?

Dacă nu Îl vedem, Îl chemăm? Cum Îl chemăm?

Dacă ne-a răspuns, ne-a fost alături în clipe grele, Îl urmăm?

Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC