Evanghelia zilei

,,Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.’’

Hristos și-a pregătit discipolii în mai multe rânduri pentru momentele grele din timpul pătimirilor Sale. Crucificarea și moartea Sa au fost scene greu de acceptat de cei apropiați Lui. În egală măsură, Hristos pregătește pe apostoli  de propriile lor pătimiri, deoarece, în efortul lor de a-L propovădui, aceștia aveau să guste amarul pahar al prigoanei. Aceste greutăți aveau să vină, de fapt, nu doar asupra apostolilor, ci asupra tuturor celor ce Îl urmează și Îl mărturisesc pe Hristos (,,veți fi urâți de toți pentru numele Meu’’). La aceste suplicii se referă Hristos când își îndeamnă  apostolilor să își ducă crucea și să Îl urmeze.

Virtutea cea mai utilă în astfel de situații este - ne spune Hristos - răbdarea: ,,Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre’’. Acest pasaj este generos comentat și interpretat în literatura patristică. Tertulian enumeră câteva exemple biblice de răbdare precum păstorul cel bun, care, cu răbdare, găsește oaia cea pierdută, răbdarea tatălui iubitor ce cu multă răbdare așteaptă revenirea în sine a fiului risipitor, ș.a. Sf. Chiril al Alexandriei învață: ,,calea spre mântuire prin credință și în Duh […] se arată prin răbdare’’ (Glafire la Facere). Fericitul Augustin ține să sublinieze faptul că Hristos le promite discipolilor, că prin răbdare își vor dobândi ,,nu  moșiile, laudele, desfătările’’, ci sufletele. Deși când vorbim de moarte ne referim de obicei la moartea trupului, moarte de care ar trebui să ne temem cu adevărat este cea a sufletului, moarte ce înseamnă pierderea legăturii cu Dumnezeu.

Unul din cele mai frumoase elogii aduse răbdării, această virtute de căpătâi fără de care nu este posibilă desăvârșirea duhovnicească, îi aparține Sf. Grigorie Sinaitul: ,,nu a zis: întru postirea voastră sau întru privegherea voastră. Iar prin răbdare înțeleg pe cea după Dumnezeu. Ea e împărăteasa virtuților, temelia bunătăților bărbătești […] ea este pacea în războaie, seninul în furtună, statornicia nestrămutată în cei ce au dobândit-o. Pe cel ce a dobândit-o pe aceasta întru Hristos Iisus nu-l vor putea vătăma nici armele, nici sulițele, nici câmpurile de bătaie, nici chiar războaiele dracilor, nici mulțimea întunecată a celor potrivnici’’ (Capete foarte folositoare în acrostih).

Pr. prof. Dr. Adrian DUȚUC