Gabriel Liiceanu: „De ce nu se poate crește spiritual în afara relației maestru – discipol, de ce este nevoie de o relație personală? Ce te învață maestrul, ceva de peste învățătură sau de dinaintea ei?”.

Părintele Galeriu: Slujirea duhovnicului este un astăzi continuu, pentru căîn lucrarea mântuirii nu este oprire, stare pe loc. Apa stătutăse strică. Dacănu ai de lucru, îți dădiavolul de lucru.

În Sfânta Scripturăcitim: „Mântuirea stăîntru mult sfat”sau „Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele”. Și iar, la Sfinții Părinți aflăm cuvântul: „Cine vrea săse mântuiască, cu întrebarea săcălătorească”. Este o relație fundamentalăcare exprimăalături, în comuniune între Dumnezeu și om, relația paralelă‒ între părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc.

Gabriel Liiceanu: De ce nu se poate crește spiritual în afara relației maestru –discipol, de ce este nevoie de o relație personală? Ce te învațămaestrul, ceva de peste învățăturăsau de dinaintea ei? Pesemne, dupăcum lăsați săse înțeleagă, e vorba de căutare, te învață punerea pe cale. Maestrul (n.r. duhovnicul) este, deci, un om ce te-a așezat pe orbită.

Părintele  Galeriu: Voi răspunde printr-un exemplu. Purta un om în el o „subterană”de rele. Ce săfacă? I-a fost rușine sămeargăla duhovnic. S-a dus în câmp, a făcut o micăgroapăși acolo și-a spus toate ticăloșiile vieții. Peste un timp, când s-a întors acolo, din acea groapărăsăriserămărăcini și plante otrăvite. De unde? Din microbii răului din el. Relația personalăeste necesarăfiindcăeste o relație firească, fundamentală. (...) Faptul capital, persoana umanăse realizeazănumai în relație cu o altăpersoană.

Duhovnicul săvârșește iertarea în numele Preasfintei Treimi. El zice: „Te iert și te dezleg în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Deci, nu în numele meu. Mai precizez: „în numele” și nu „în locul”. Duhovnicul e purtător al numelui și al harului, nu se substituie acestora. Ortodoxia eliminăorice expresie legatăde ideea substituirii.

Sorin Dumitrescu: Cât poate asuma duhovnicul din taina unei vocații (artistice, tehnice etc.)?

Părintele Galeriu: Cred căaici este implicatăproblema autenticității duhovnicului, responsabilitatea lui. Duhovnicul cu adevărat înrădăcinat în Revelație se constituie în Hristos, dupăChipul Lui, în același Duh Sfânt cu El. Cuvântul pe care-l împărtășește în Duhul lui Hristos pornește chiar din viul experienței lui duhovnicești. Când un asemenea părinte duhovnicesc este martor autentic al Revelației, martor prin cuvânt și prin viață, atunci îl poate călăuzi pe fiul lui duhovnicesc, oricare ar fi profesia lui.

Gabriel Liiceanu: Observ căe foarte ușor săcircumscrii profilul ucenicului. El are o armăfermă: întrebarea și ascultarea. Atunci care este arma maestrului?

Părintele Galeriu: Arma maestrului este cuprinsăîn cele trei slujiri esențiale: învățător, sfințitor și păstor, după Chipul lui Iisus Hristos. Duhovnicul, deci, trebuie săîmpărtășeascăAdevărul, să-l împărtășeascăharic, sfințindu-mă, și sămăcălăuzească, sămăconducă. Concret așa stau lucrurile! Aceasta este, de fapt, chiar lucrarea Bisericii, căci ea este vasul Tainelor.

(Părintele Galeriu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară, Editura Harisma, București, 1991, pp. 11-29)