Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dezlegarea nerodirii, făgăduinţă și statornicie

Sărbătoarea din data de 24 iunie este închinată Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Ea este în strânsă legătură cu Praznicul împărătesc al Naşterii Domnului, pentru că din Sfânta Scriptură a Noului Testament ştim că Sfântul Ioan Botezătorul a fost zămislit şi s-a născut cu 6 luni înainte de Întruparea (Buna Vestire - 25 martie) şi Naşterea (Crăciunul - 25 decembrie) Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca relatează că la Buna Vestire Arhanghelul Gavriil argumentează Sfintei Fecioare Maria Întruparea supranaturală a Fiului lui Dumnezeu prin zămislirea minunată a rudei sale Elisabeta: „iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă” (Luca 1, 36). De aici ştim că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Naşterea Domnului. Pentru aceasta sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este legată ca timp de cea a lui Hristos, iar între ele avem un timp de 6 luni, pentru a fi în concordanţă cu textul biblic. Când sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul ştim că mai avem 6 luni până la Crăciun, când prăznuim cu mare bucurie venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu ca Prunc Sfânt.

Serbarea de mâine a Sfântului Ioan Botezătorul este un bun prilej de a cinsti pe Înaintemergătorul Domnului, despre care Mântuitorul ne-a spus că este cel mai mare om născut din femeie. El s-a vădit cu duh prorocesc încă din pântecele maicii sale, căci a săltat când Sfânta Fecioară Maria însărcinată cu Pruncul Sfânt a venit în casa Elisabetei. La maturitatea iudaică, el a pregătit calea lui Hristos, iar după moarte a vestit venirea Lui şi drepţilor ţinuţi de moarte în iad.

 Înaintemergătorul Domnului, după cum am văzut, „s-a îmbrăcat în sfințenie încă de pe când se afla în pântecele maicii sale”, iar toată viaţa „a trăit în feciorie și curăție desăvârșită, iubind cumpătarea din toată inima sa și nevoindu-se cu postul și înfrânarea. S-a făcut pe sine străin de orice «însoțire» omenească, alegând să locuiască în pustiu și să trăiască împreună cu fiarele sălbatice. Drept îmbrăcăminte folosea numai o haină din păr de cămilă, pe care o încingea la mijloc cu o curea de piele. Se hrănea ca păsările cerului, drept care s-a învrednicit să depășească legile firii și să-L boteze pe Preacuratul Hristos, pe Cel ce este mai presus de orice fire. Meditând fără încetare la Legea lui Dumnezeu, considera lucrurile lumii acesteia nesemnificative și inferioare față de păzirea legii dumnezeiești” (pemptousia.ro).

S-a învrednicit în ziua Bobotezei să fie primul om „care L-a recunoscut pe Domnul ca Iahve al lui Israel”, fiind cel dintâi „în această mărturisire a credinței”, după cum arată Cuviosul Sofronie de la Essex: „El a primit încredințarea adevărului pe care îl mărturisise ucenicilor săi atunci când L-a botezat pe Hristos în Iordan, adică atunci când a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L pe Fiul și când L-a văzut pe Sfântul Duh pogorându-Se peste El în chip de porumbel (Mat. 3:16-17)”.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre proroci, „glasul Cuvântului, crainicul harului dumnezeiesc, turtureaua ce anunţă primăvara credinţei, făclia luminii celei dumnezeieşti, răsăritul care vesteşte Soarele Dreptăţii. El e asemănat unui înger pământesc şi om ceresc, aflat la graniţa dintre cer şi pământ şi care uneşte Vechiul şi Noul Testament”, după cum scrie ieromonahul Makarios Simonopetritul, subliniind că pentru creştini este şi după moartea sa Înaintemergătorul lui Hristos, „exemplu de înfrânare, de feciorie, de trai în pocăinţă şi curăţire de patimi prin nevoinţă şi rugăciune, începător al vieţii monahale şi al vieţuirii în pustie, el nu încetează niciodată să ne gătească drumul care duce la Domnul”.

El a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, rudenia Sfintei Fecioare Maria, născut ca urmare a făgăduinței Sfântului Arhanghel Gavriil făcută părintelui său pe când slujea în Templul din Ierusalim. Despre acestea aflăm din primul capitol al Evangheliei după Luca, de unde ştim că tatăl său, fiind neîncrezător în vestea bună adusă de Arhanghelul Gavriil, a rămas mut până în ziua a opta de la naşterea fiului său: „ după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1, 57-64).

Din Vieţile Sfinţilor, urmând tradiţia creştină, aflăm că după uciderea pruncilor din Betleem, regele Irod, care ştia de naşterea minunată a Sfântului Ioan, a trimis soldaţi care să-l ucidă, pentru că bănuia că ar putea fi Mesia, despre Care au vestit magii că S-a născut în regatul său. Cei trimişi nu au găsit pe pruncul Ioan, care fugise cu mama sa Elisabeta în munte, unde nu a putut să fie găsit de soldaţi. Aflând Irod că nu l-au găsit, a trimis după Zaharia, care se afla în Templu. Acesta refuză să spună unde este ascuns fiul său şi nu îndeplineşte porunca regală de a-l aduce pe pruncul Ioan la Irod. Regele ordonă uciderea lui Zaharia, care este dusă la îndeplinire de soldaţi, omorându-l între Templu şi altarul de jertfă.

La 40 de zile de la uciderea lui Zaharia, în peştera din munte unde era ascunsă cu fiul ei, Elisabeta moare, iar „Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie și să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc”.

Aceste evenimente legate de naşterea Înaintemergătorului Domnului le prăznuim la 24 iunie şi îl cinstim pe Sfântul Ioan cântând: „Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat, întru slăvită şi cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește”.

Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina