Postul, timp al virtuţilor

Suntem în a treia săptămână din Postul Mare, când consolidăm prin practicarea virtuţilor postirea noastră. Acum intensificăm rugăciunea şi postul, cele două virtuţi fundamentale pentru urcuşul duhovnicesc al Păresimilor. Postind, ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească întru aceste sfinte zile şi să ne dăruiască tărie asupra patimilor şi semn de pace, după cum mărturiseşte imnografia cărţii de cult numite Triod.

Tot Triodul ne spune că începând postul săptămânii a treia să săvârşim cu bucurie cealaltă vreme a lui slăbind patimile trupeşti. Prin rugăciune, creştinul îşi orientează viaţa după voia dumnezeiască spre dobândirea mântuirii, iar prin post se eliberează de patimi şi de tot ceea ce-l ţine departe de Dumnezeu. Acest lucru ni-l spune şi Triodul: „Postul cel omorâtor de patimi fiind de faţă, vesteşte vindecare celor vătămaţi de păcate”.

Postul este timpul când câştigăm virtuţile, părăsind patimile cele pierzătoare. El este „de mare preț, pentru că se face în ascultare față de rânduiala Bisericii...” (arhimandrit Zaharia Zaharou de la Essex) şi „urmăreşte să ne întoarcem către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti, care ne întunecă mintea, ne îngreuiază şi ne amărăsc viaţa” (Părintele Moise Aghioritul). Prin post dobândim aşadar tămăduire duhovnicească, iar prin ascultare urmăm lui Hristos. Şi facem acestea pentru că vrem să ne desăvârşim pe calea postului ce ne pregăteşte pentru Jertfa şi Învierea Domnului, ce ne-au dăruit viaţa veşnică.

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii, numeşte Postul Mare un „binecuvântat laborator de virtuți”. Lucru consemnat şi de imnurile Triodului, care ne amintesc de virtuţi. Dacă în prima săptămână imnurile ne vorbesc despre virtutea postului, în a doua ne-au vorbit despre milostenie, apoi iar despre post şi despre rugăciune. Triodul ne învaţă că rugăciunea şi postul sunt minunate arme duhovniceşti împotriva diavolului şi  ne îndeamnă: „postul cel duhovnicesc să-l postim fugind de smintelile păcatului, iertând fraţilor noştri datoriile, ca şi nouă să ni se ierte greşelile noastre”, pentru a putea cânta: „să se îndrepteze rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, Doamne”. Acum este vremea pocăinţei şi ceasul rugăciunii, când oprim patimile cu frâul curatului post şi ne înălţăm mintea spre cinstite vederi dumnezeieşti, pentru a dobândi viaţa cerească şi strălucire dumnezeiască.

Suntem îndemnaţi să ajungem prin post şi rugăciune la dobândirea virtuţilor: „Vremea postului este bucurie. Pentru aceasta, îndestulându-ne de curăţia cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă şi de alte multe virtuţi...” (Stihiră, Vecernia de Miercuri din săptămâna a doua a Postului Mare), deoarece postul este „calea împărătească a curăţirii” şi „maica nepătimirii”. Iar Părintele Moise Aghioritul ne spune: „Picioarele pe care umblă Postul Mare sunt rugăciunea şi postul. Însă rugăciunea şi postul fără smerenie şi dragoste nu aduc nici un rod”. Starea naturală a celui ce posteşte este smerenia ce îl fereşte de mândrie, sursa tuturor păcatelor. Prin dragoste faţă de aproapele postitorul săvârşeşte faptele milei creştine, aşa cum îndeamnă şi Triodul: „Milostenia unită cu postul izbăvesc pe om din moarte”, adică din moartea adusă de păcatul nepostirii lui Adam. Însă, pentru a dobândi viaţa veşnică nu e de ajuns doar postul, ci trebuie împlinită  milostenia prin care ne arătăm dragostea creştină faţă de aproapele nostru aflat în nevoi. „Vreme de pocăinţă şi pricinuitoare de viaţă veşnică este nouă nevoinţa postului, numai de vom întinde mâinile spre facerea de bine; că nimic nu mântuieşte sufletul aşa ca darea la cei lipsiţi”. Grija faţă de aproapele ne situează în orizontul dragostei, virtutea creştină definitorie pentru cei ce-I urmează lui Hristos. De aceea, în post ea trebuie să se manifeste cu intensitate, mai ales prin fapte bune. Astfel, ne arătăm împlinitori ai Evangheliei lui Hristos şi următori ai Lui.

În timpul Postului Mare noi urmăm exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, Care a postit 40 de zile înainte de a ne vesti Evanghelia Sa. Şi facem acest lucru în vederea pregătirii noastre pentru Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. De aceea, Părintele Efrem Filoteitul ne îndeamnă ca postul să-l însoţim „de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta Împărtăşire, de fapte bune şi mai ales de milostenie”, pentru că aşa facem „o foarte bună pregătire pentru Săptămâna Pătimirilor Domnului”. Ne pregătim aşa pentru a ajunge ca în Săptămâna Mare să ne răstignim şi să ne îngropăm împreună cu Hristos, iar în Ziua Pascală să înviem împreună cu El. Şi astfel ne întoarcem în Patria cerească pe care am pierdut-o prin neascultarea şi nepostirea lui Adam.

Sinteza iconomiei mântuirii noastre pe care o trăim în vremea postului o face şi imnografia Triodului: „Nepostind de pomul cunoştinţei, după porunca Făcătorului, cei dintâi zidiţi şi-au agonisit moartea pentru neascultare şi ­s-au înstrăinat de pomul vieţii şi de raiul desfătării. Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de mâncările cele ce strică şi de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viaţă din dumnezeiasca Cruce şi împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi luând de la Hristos Dumnezeu mare milă”. Vedem subliniată foarte clar că nepostirea a dus la pierderea Raiului şi la moarte, iar dacă postim ajungem la Patria cerească dobândită prin Jertfa de pe Cruce a lui Hristos, prin care am fost izbăviţi de neascultarea primilor oameni. Postim, după cuvântul Sfântului Nicolae Velimirovici, pentru a ne aminti de obârşia noastră cerească, „că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor - mai întâi de toate al cerurilor”. Prin post suntem în starea paradiziacă, iar prin rugăciune comunicăm cu Dumnezeu arătând că locul nostru este în Rai şi că nu am uitat că pentru el am fost creaţi.

Prin post ne înălţăm din patimi către Hristos Domnul, „Cel ce S-a înălţat pe Cruce şi lumea a înălţat” din moartea păcatului, iar prin smerenie „avem în minte ziua şi ceasul în care vom sta înaintea veşnicului Judecător”, pentru a da răspuns de fapte bune şi să fim primiţi în Patria cerească umplându-ne de lumina cea veşnică a Împărăţiei Sale.

(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)