Îndemn la pocăință

„Plâng și mi se străpunge inima când îmi strălucește lumina și văd sărăcia mea și știu unde sunt și în ce fel de lume muritoare locuiesc muritor fiind; și mă încânt și mă bucur când înțeleg starea și slava date mie de la Dumnezeu și mă socotesc pe mine însumi ca un înger al Domnului împodobit întreg cu veșmânt imaterial. Așadar, bucuria îmi aprinde dorul de Dumnezeu Care mi-l dăruiește și mă schimbă, iar dorul face să țâșnească râuri de lacrimi și mă luminează încă mai mult. Ascultați voi care, ca și mine, ați păcătuit împotriva lui Dumnezeu, sârguiți și alergați cu încordare în faptele voastre să primiți și să puneți mâna pe materia focului imaterial, iar spunând «materie» ți-am arătat ființa dumnezeiască - și să aprindeți candela minții sufletului vostru ca să vă faceți sori care strălucesc în lume (Matei 14, 43; Filipeni 2, 15), chiar dacă nu sunteți nicidecum văzuți de cei din lume, ca să vă faceți ca niște dumnezei având înăuntrul vostru toată slava lui Dumnezeu, negreșit în două ființe, în două firi, două lucrări și două voințe, precum strigă Pavel (Efeseni 2, 3; Romani 7-8); căci una e voia trupului curgă­tor, alta cea a Domnului și alta cea a sufletului meu.”  (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), p. 84)

 „Câtă bucurie încearcă El, aş zice, când cel care a fost un cinic devine imaculat şi cel care a fost nedrept prețuieşte dreptatea, cel care a fost necredincios devine pios! Toate aceste convertiri personale prilejuiesc sărbători pentru Dumnezeu. Fără îndoială că Domnul nostru Iisus Hristos, care Şi-a vărsat sângele pentru a noastră mântuire, prăznuieşte cea mai mare dintre toate sărbătorile atunci când vede că nu în zadar S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând şi ascultător făcându-Se până la moarte (Filipeni 2, 7-8). Duhul Sfânt, de asemenea, prăznuieşte văzând în­mul­țindu-se, prin convertire la Dumnezeu, bisericile care i-au fost pregătite. Ce vom zice de îngeri, despre care se spune că la fiecare convertire prăznuiesc şi ei o nouă sărbătoare? Nu este, oare, şi pentru ei un mare praznic atunci când se bucură şi ei în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, mai mult decât nouăzeci şi nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință (Luca 15, 7)? Prăznuiesc, desigur, şi îngerii o mare sărbătoare, bucurându-se că cei care au scăpat din ghearele diavolului, prin trăirea virtuților, se grăbesc să intre în comuniunea îngerilor.” (Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 196-197)

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)