Postul, veșmântul omului duhovnicesc

Postul, în sens restrâns, ca înfrânare de bunăvoie, totală sau parţială, de la unele alimente şi plăceri, pentru un anumit timp şi cu scop religios-moral, ajută foarte mult la sporirea vieţii creştineşti. Prin post izbutim să potolim poftele trupeşti, care ajung adesea să ne robească.

Prin post deprindem voinţa să înfrâneze şi să disciplineze instinctul legat de hrană, biruind patima îmbuibării, care poate fi începutul tuturor patimilor, după cum susțin marii mistici răsăriteni.

Prin post ne arătăm pocăinţa pentru păcate şi aducem o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu. Postul întărește întotdeauna rugăciunea și ne ajută să devenim mai buni. Prin post mai întâi suntem feriţi de îmbuibare, de beţie, de desfrânare, de mânie, de furt şi de alte păcate pe care le prilejuieşte îmbuibarea. Prin post gândim mai limpede, lucrăm mai liniştiţi şi mai cu spor, economisim bunuri cu care putem ajuta pe semenii noştri în nevoie.

Postul însă nu este desă­vârșirea însăşi, ci doar un mijloc de ajungere la ea. Greşesc, prin urmare, toţi cei care socotesc că dacă postesc sunt scutiţi de a împlini celelalte porunci. De aceea, postul trupesc trebuie neapărat unit cu postul sufletesc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă să dovedim că postim ajutând pe săraci, împăcându-ne cu duș­manii noștri și fugind de ispite.

El ne îndeamnă să postim nu numai cu gura şi cu stomacul, ci cu toate simţurile noastre. Postul, ca şi celelalte nevoinţe, devine zadarnic, aşa cum afirmă Sfântul Simeon Noul Teolog, „dacă nu luptăm să ne facem o inimă fără răutate, simplă, dreaptă, smerită, blândă", dacă nu dobândim dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

(Ziarul Lumina)