Prevestirea încercărilor apostolilor

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți, deci, înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, fiindcă vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători și la regi veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiți cum sau ce veți vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care grăiește întru voi. Va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor ridica asupra părinților și-i vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Suferința sfinților

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 418-419

„Îngăduiți-mi să spun cu îndrăznire că acel fericit bărbat, dacă n-a fost mai mare chiar decât apostolii, apoi nicidecum n-a fost mai mic. Apostolii aveau o mângâiere în suferințele lor, că le îndurau pentru Hristos; și leacul acesta era îndestulător să le înalțe sufletele în fiecare zi, că aveau în orice împrejurare pe Stăpânul, Care le spunea: Pentru Mine! și: Din pricina Mea (Matei 5, 11) și: Dacă pe Mine, stăpânul casei, M-au numit Beelzebul (Matei 10, 25); Iov, însă, era lipsit de această mângâiere; și de mângâierea minunilor și de mângâierea harului. Că Iov nici nu avea o atât de mare putere a Duhului. Și grozăvia mare este că Iov a îndurat toate aceste suferințe, după ce dusese o viață îmbelșugată și desfătată, după ce se bucurase de atâta cinste; că n-a fost un pescar sau un vameș sau un om care a trăit cum a putut. Și ceea ce părea împovărător pentru apostoli, aceea a suferit și Iov: ura prietenilor, a casnicilor, a dușma­nilor, a celor cărora le făcuse bine; dar el nu putea vedea ancora aceea sfântă, portul acela neînvălurat, adică cele spuse de Domnul apostolilor: Pentru Mine! (...) Iov nu știa că suferințele lui erau o luptă. Dacă ar fi știut, nici n-ar fi simțit suferințele. Gân­dește-te că atunci când a auzit pe Dumnezeu spunându-i: Crezi, oare, că Eu i-am răspuns pentru altă pricină, decât pentru că te arăți drept? (Iov 40, 3), îndată, numai la auzul acestor cuvinte, a răsuflat ușurat, s-a smerit pe sineși și a socotit suferințele lui o nimica, grăind așa: Pentru ce să mai judec, când sunt sfătuit și dăscălit de Domnul, auzind acestea, eu care nu sunt nimic? (Iov 39, 34); și iarăși: Mai înainte, cu urechea Te-am auzit; iar acum ochiul meu Te-a văzut; pentru aceea m-am smerit și m-am topit și m-am socotit pământ și țărână (Iov 42, 5-6). Această vitejie, deci, această blândețe a celui care a trăit îna­inte de darea legii și înainte de venirea harului să o râvnim și noi cei care trăim după ce s-a dat legea și a venit harul, ca să putem să ne sălășluim în cerurile cele veșnice.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)