Rugăciunea, urcuşul minţii spre Dumnezeu

În fiecare zi vorbim cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. A ne ruga este modul nostru natural de a intra în comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ea este darul nostru primit de la Dumnezeu pentru a putea intra în comuniune cu El.

Pentru creştinul ortodox, rugăciunea este hrana duhovnicească pe care o primeşte în fiecare zi sufletul său. El ştie că rugăciunea este pentru suflet ceea ce este respiraţia pentru trup. Rugăciunea este respiraţia noastră spirituală care reglează ritmul vieţii duhovniceşti. Prin rugăciune ne întâlnim şi creştem duhovniceşte, ceea ce ne face să câştigăm pacea sufletească şi să fim aproape de semenii noştri în care vedem chipul lui Dumnezeu.

Evagrie Monahul ne spune că „rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie; este rodul bucuriei şi al mulţumirii, alungarea întristării şi a descurajării. Rugăciunea este urcuşul minţii spre Dumnezeu”.

Rugăciunea făcută din toată inima şi cu toată credinţa aduce în sufletul nostru lumina lui Hristos, care alungă întunericul adus de întristarea păcatului, luminându-ne calea vieţii spre bucuria edenică a mântuirii. Prin rugăciune ne încredinţăm viaţa purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru tot ceea ce este de folos spre mântuirea sufletelor noastre, pentru sănătatea noastră şi a semenilor noştri. Prin rugăciune cerem de la Dumnezeu ajutor în necazuri şi în nevoi. Nu uităm să-I mulţumim pentru toate binefacerile primite. Rugăciunea este de laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu, dar mai ales de cerere, când aducem înaintea Preasfintei Treimi dorinţele noastre creştineşti, neuitând să ne rugăm şi pentru semenii noştri. În acest sens, Sfântul Ambrozie al Milanului ne învaţă că, „dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine, deci şi tu te afli în toate rugăciunile”, iar Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina ne spune: „Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.

Din experienţa părinţilor duhovniceşti învăţăm că rugăciunea trebuie să pornească din inimă smerită, să fie stăruitoare, însoţită de fapte bune şi să izvorască dintr-o credinţă puternică în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Căruia ne rugăm: „Cel ce, în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-răbdătorule, mult-milostive şi mult-îndurate; Care pe cei drepţi îi iubeşti şi pe cei păcătoşi îi miluieşti; Care pe toţi îi chemi la mântuire întru făgăduinţa bunătăţilor ce vor să fie; Însuţi, Doamne, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; Sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte-le, cugetele îndreptează-le, gândurile curăţeşte-le şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul cel din rele şi durere. Înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povățuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.”

 (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)