Întruparea Domnului

„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi 
a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși.”

Origen, Despre principii, Cartea Întâia, VIII, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 62, 63

„Fiul, Care era sub înfățișarea lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine (Filipeni 2, 6), iar prin această golire de Sine a vrut să ne arate deplinătatea dumnezeirii. Să presupunem că s-ar fi confecționat o statuie atât de mare încât să încapă în volumul ei lumea întreagă și că n-ar putea fi văzută de nimeni din pricina imensității ei, iar alături de ea s-ar fi confecționat și altă statuie întru totul asemenea celeilalte prin configurația mădularelor și prin trăsăturile feței, prin concepție și material, doar că era mai mică: cei care nu puteau aprecia și contempla pe cea dintâi din pricină că era prea uriașă au putut face acest lucru contemplând pe cea mică și închipuindu-și că au văzut totuși și pe cea mare, întrucât ele fuseseră confecționate exact la fel în privința raportului dintre mădulare și față, dintre concepție și material. Tot așa ceva a făcut și Fiul când S-a deșertat pe Sine de egalitatea cu Tatăl ca să ne arate drumul cunoașterii, devenind astfel «chipul ființei lui Dumnezeu», iar noi, care nu putem primi mărirea Luminii celei preacurate care se află în mărimea dumnezeirii Sale, prin faptul că Hristos S-a făcut pentru noi strălucire a Lui, am ajuns și noi să vedem lumina dumnezeiască, contemplând strălucirea ei. Desigur, comparația celor două statui, atunci când o raportăm la lumea fizică, nu trebuie să aibă alt înțeles decât că, limitându-L pe Fiul lui Dumnezeu la cadrele restrânse ale unui corp omenesc, am putea să recunoaștem, pe temeiul unor fapte și al unei puteri asemănătoare, măreția nesfârșită și nevăzută a lui Dumnezeu-Tatăl, Care era de față în El, după cum spusese apostolilor Săi: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan 14, 9), iar în alt loc: Eu și Tatăl una suntem (Ioan 10, 30).”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, p. 188

„De dragul nostru, n-a ținut să rămână în demnități excelente și supreme, adică în chipul și egalitatea Tatălui, ci a ales golirea (chenoza) în trup, cu toate urmările ei normale și cuvenite, socotind această umilire ca nimic, numai ca să restabilească integritatea noastră.”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)