Ce sunt Acatistele și ce trebuie să știm despre ele

Foarte mulți credincioși nu înțeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul Acatist, confundând slujba în sine a Acatistului cu unele pomelnice cu cereri speciale pe care ei le alcătuiesc, înșirând în conținutul lor nevoile vieții lor personale.

Prin cuvântul Acatist se înțelege în primul rând slujba liturgică alcătuită de Biserică întru cinstirea unui sfânt, aducându-i acestuia laudă pentru viața sa minunată și pentru minunile pe care le lucrează în viața credincioșilor. Slujba Acatistului unui sfânt se citește de regulă în ziua prăznuirii sale, fie dimineața, înaintea săvârșirii Sfintei Liturghii, fie seara, după slujba Vecerniei. Pe lângă Acatistele închinate sfinților, avem și Acatiste închinate Mântuitorului sau Maicii Domnului.

Cuvântul Acatist înseamnă a sta în picioare, fiind opusul cuvântului Catismă, care indică faptul că, în timpul citirii ei, credincioșii stau jos. Așa de pildă, în timpul citirii Catismelor din cadrul slujbei Vecerniei sau a Utreniei, credincioșii pot să stea jos în străni. Spre deosebire de Catisme, în timpul slujbei Acatistului se stă în picioare, sau chiar în genunchi, arătând prin aceasta evlavia, dragostea și rugăciunea noastră stăruitoare față de sfântul pe care-l prăznuim.

Unii credincioși, după cum spuneam, numesc Acatiste și pomelnicele speciale pe care ei le trimit la Sfântul Altar, pentru a fi citite după slujba Acatistului. În aceste pomelnice ei scriu atât numele lor, cât și multe dintre problemele cu care se confruntă, de cele mai multe ori în formule total nepotrivite, având pretenția ca preotul să citească cu voce tare întreg textul înscris în acest pomelnic.

Desigur că pomelnicele își au rostul și importanța lor, ele fiind citite fie în taină, fie cu voce tare de către preot. Însă a avea pretenția ca preotul să citească la slujbă, chiar cu voce tare, pe lângă nume și problemele cu care credincioșii se confruntă, și cererile alcătuite de fiecare după bunul său plac, multe dintre ele fiind neîntemeiate sau lipsite de bună cuviință, este o exagerare.

Cel mai potrivit ar fi să adăugăm, eventual, la pomelnicul cu numele noastre formule precum "Mulțumim pentru tot ajutorul primit de la Dumnezeu și ne rugăm pentru iertarea păcatelor, dobândirea celor de trebuință vieții, ajutor și mântuire".

Biserica face rugăciuni și cereri pentru toți oamenii și pentru toate trebuințele vieții credincioșilor ei. A solicita însă împlinirea întocmai de către Dumnezeu strict a voinței noastre, care de cele mai multe ori nici măcar nu este în acord cu voința lui Dumnezeu, vădește superficialitate și chiar necredință.

Dacă există situații sau nevoi speciale în viața credincioșilor, ele pot fi trecute în pomelnicul personal trimis la Sfântul Altar, însă aceste probleme cu care credinciosul se confruntă vor fi citite în taină de către preot, acesta mijlocind înaintea lui Dumnezeu împlinirea celor ce ne sunt de folos în lucrarea mântuirii.

Așadar, Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt și abia după aceea la pomelnicele în care sunt înșirate toate nevoile și trebuințele vieții noastre personale.

(Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu)