Tătuca Stalin, omul care a nenorocit o grămadă de bucovineni, are propriul muzeu

Stalin, temutul lider sovietic al secolului trecut, a marcat samavolnic istoria românilor, dar mai cu seamă a oamenilor din Bucovina, Basarabia și Ținutul Herței.

Detestat și înfierat chiar la el acasă după moartea produsă acum mai bine de 60 de ani, Stalin are propriul muzeu, în localitatea în care s-a născut și de unde a plecat să nenorocească milioane de oameni.

La Gori, oraș aflat în Georgia, am ajuns de la Tbilisi. Cum trenurile erau o raritate spre Gori, am mers în autogara din Tbilisi. Se părea că suntem logodiți cu ghinionul, pentru că microbuzul care se afla parcat la peronul cu plecare spre Gori era deja plin.

Uluirea nu a durat decât două minute, pentru că imediat am fost racolați de un soi de „șoarece” de maxi-taxi, care ne-a condus lângă autogară într-un mijloc de transport care pleca fix spre Gori. Am primit și biletele de drum, adică o foaie de hârtie pe care erau trecute numerele 2, 3, 4 și 5, aferente celor patru persoane din grupul nostru.

După încă vreo 15 minute de așteptare, microbuzul s-a umplut și am plecat spre Gori, unde am ajuns în jurul prânzului după ce am parcurs cea mai mare distanță pe autostrada care duce spre Marea Neagră.

Am intrat într-un oraș tern, așa cum a transformat Stalin întinse teritorii care au intrat sub influența sovietică la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Clădirea muzeu dedicată lui Stalin se află în zona centrală a orașului și nu are cum fi ratată, pentru că reprezintă cea mai importantă atracție turistică din Gori, alături de o cetate veche aflată pe un deal și de unde se deschide o priveliște de ansamblu asupra orașului.

O statuie a liderului sovietic se află în exteriorul clădirii, la fel cum o alta îi întâmpină pe vizitatori la urcarea scărilor din muzeu.

Tot afară se mai găsește și o reconstituire a casei în care s-a născut Iosif Visarionovici Dugașvili, cel ce avea să-și ia ulterior numele de Stalin. O casă care poată fi văzută doar din exterior, și pentru care nu bag mâna în foc că ar fi 100% similară cu cea în care a copilărit liderul sovietic.

Muzeul în sine este unul specific perioadei comuniste, în care nu s-a investit mai nimic pentru a-l aduce în pas cu tendințele moderne. Vizitatorii pe care i-am întâlnit la muzeu puteau fi numărați pe degete, asta poate și datorită faptului că nu are parte de promovare, iar personalul se descurcă în relațiile cu vizitatorii preponderent în limbile rusă și georgiană.

În muzeu se găsesc fotografii, ziare și însemnări adunate de-a lungul vremurilor. Poți afla despre ascensiunea lui Stalin, dar și despre chinurile pe care acesta le-a suportat în perioada țaristă, inclusiv despre deportările suferite și evadările sale repetate.

Stalin trebuia să ajungă popă. A devenit dictator

Anecdotă sau adevăr, se spune că mama lui Stalin a mers într-una din zile să-l viziteze pe acesta la Moscova. Pe drum a observat fotografii care-l preamăreau pe fiul ei, iar în momentul în care l-a întâlnit l-ar fi întrebat: „Maică, ce ești tu în țara asta?”, la care Stalin i-a spus: „Mamă, știi, eu sunt un fel de țar”. Replica a fost una de poveste: „Mai bine te făceai preot”, asta în contextul în care Stalin a urmat cursuri de teologie și dacă se ținea de școală avea șansa de a îmbrăca haina preoțească. Poate era mai bine pentru omenire.

Pe pereții din muzeu mai pot fi observate imagini în diferite ipostaze, inclusiv una în care apar Lenin și urmașul său la conducerea URSS, Stalin, dar și alte crâmpeie din viața politică a omului plecat din Gori pentru a conduce un imperiu.

Într-una din încăperi este reprodusă și camera de lucru de la Kremlin a lui Stalin, inclusiv cu uniformele militare și cizmele pe care acesta le-a purtat. E un loc care acum nu produce nici un fior, dar care acum șapte decenii făcea să tremure popoare întregi.

Periplul prin bârlogul lui Stalin l-am încheiat tot în exteriorul muzeului, acolo unde se află vagonul cu care liderul sovietic avea obiceiul să călătorească prin imensul imperiu pe care-l conducea.

Aici pot fi văzute dormitoarele, băile, bucătăria, dar și micul salon în care aveau loc consiliile de stat, masă de la care s-au luat probabil sute de decizii care au schimbat viața unor întregi comunități, de cele mai multe ori în sens negativ.

Ați auzit de Tiflis?

Tbilisi sau Tiflis, așa cum era cunoscută în trecut, este capitala în care se regăsește un amestec interesant, de arhitectură locală, clădiri de tip sovietic, dar și construcții moderne.

În Georgia totul merge spre Occident, dar drumul este unul extrem de lung și presărat cu piedici. Aflați în conflict mocnit cu vecinul și dușmanul lor de o viață, mama Rusia, gruzinii încă mai trăiesc amintirea clipelor când tancurile rusești s-au oprit la intrarea în Tbilisi.

Iar regiunile Osetia și Abhazia sunt răni care sângerează și acum. Drumul dintre Tbilisi și Gori, culmea ironiei, orașul dictatorului sovietic Iosif Visarionovici Stalin, ne oferă imaginea conflictului înghețat dintre Georgia și Rusia. Sute de locuințe destinate refugiaților din regiunile amintite au fost ridicate și s-au transformat în așezări de sine stătătoare. Dar numai oamenii care au fost nevoiți să-și părăsească propriile case știu ce e în sufletul lor.

Revenind la Tbilisi, trebuie să recunosc că mie mi-a plăcut acest oraș. Zona centrală are clădiri renovate și evocă un aer destul de boem. Caracteristice arhitecturii gruzine sunt balcoanele suspendate, care se găsesc aproape la tot pasul. Firește, nu și în zona cu blocuri sovietice.

De pe o colină, cupolele aurite ale catedralei ortodoxe se văd aproape din orice direcție. E un loc unde găsești și o grămadă de oameni săraci, cerșetori, așa încât ai toate condițiile pentru a te simți ca acasă, în România.

„Patria Mamă”, de strajă peste Tbilisi

Râul Kura, care trece prin capitala Georgiei, pare să fi tăiat stâncile după modele gândite de un sculptor. De la nivelul podurilor, cursul de apă nu pare atât de impresionant, dar cu cât urci spre locurile mai înalte din Tbilisi se deschide o altă imagine.

Sus, pe o altă colină stă de strajă statuia ridicată de sovietici, „Patria mamă”. Mă rog, cred că așa se numește, dar este un adevărat lait-motiv în fosta URSS și se găsește și în alte orașe care au făcut parte din imperiul de la răsărit.

Peste râul Kura s-au ridicat în ultima perioadă poduri cu un design futurist, iar pe cele două maluri se regăsesc și alte clădiri care nu mai au nimic în comun cu trecutul recent al orașului.

Cât despre prețuri, Tbilisi este un oraș care se compară cu ceea ce e în România. Vorbesc aici de nivelul anului 2015, dar nu cred că între timp s-a înregistrat ceva spectaculos în această direcție. Iar dacă vorbim de transportul în comun, biletele au prețuri derizorii.

Nu trebuie să ratați și o priveliște nocturnă a orașului. Spectacolul luminilor care se aprind la căderea întunericului este unul care nu trebuie ratat.

În concluzie, recomand o vizită la Tbilisi. Pentru două zile, acest oraș vă poate fi o gazdă primitoare. Și diferită față de ceea ce găsiți prin Occident. Iar mai nou sunt și curse directe de la București.

Vreți să vi se încurce limba în gură? Pronunțați cuvântul „Uplistsikhe”

„Uplistsikhe” este un sit UNESCO situat la circa 10 kilometri de Gori. Cel mai simplu se ajunge cu un taxi, care nu costă foarte mult. Aici veți descoperi un complex de „clădiri” săpate în stâncă. Vechi de circa 3.000 de ani, acestea au rezistat intemperiilor și reprezintă o mică mostră din istoria locurilor. Dacă ajungeți la Gori nu ar trebui să ratați acest obiectiv, chiar dacă vi se pare extrem de greu de pronunțat.