CRISTOFOR de ARITONOVICI

încheie şirul unei vechi familii nobiliare din Bucovina

(n.22.04.1935, Şcheia - †21.09.2019, Bucureşti)

În data de 21.09.2019 a trecut la cele veşnice şi s-a adăugat neamului său Cristofor Aritonovici, fiul lui Nicolai de Aritonovici din satul Şcheia - Suceava, ultimul descendent al cavalerilor de Aritonovici din vechea Bucovină.

Cristofor Aritonovici

Familia Aritonovici(Aritonowicz) îşi are originea într-un moldovean Marcu Iliescu, consilierul diplomatic al hanului tătar din Crimeea la începutul secolului al XVIII-lea, şi o armeancă din familia Tossun. În urma serviciilor sale pe linie diplomatică a dobândit o avere însemnată ce s-a materializat într-o moşie la Căuşeni (Basarabia). Fiul său Ilie Aritonovici († 1820, Iaşi,Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi) a fost negustor în Iaşi, dar şi boier cu rangul de „căpitan de darabani(pedestraşi)” în divanul boieresc al Moldovei, titlu dobândit în 1814 în urma „vitejiei şi devotamentului faţă de ţara Moldovei”. În anul 1805, Ilie Aritonovici şi fratele său Kristea Aritonovici au cumpărat 1000 ha din moşia Şcheia aflată în Imperiul habsburgic, deci într-o altă ţară, la insistenţa boierului Teodor Mustaţă ca fiind o afacere profitabilă: mulţi boieri părăseau provincia Bucovinei stabilind-se pe moşiile din Moldova nedorind o stăpânire imperială şi în al doilea rând Ilie Aritonovici avea deja o fiică căsătorită cu Gabriel I Prunkul, starostele armenilor din Suceava, ceea ce făcea ca administrarea moşiei să fie înlesnită prin arendarea ei celor din familia Prunkul.

După decesul lui Ilie Aritonovici, soţia văduvă Ecaterina (n. Goilav) împreună cu fiii Ariton, Marcu şi Iosif se va muta începând cu 1821 în satul Şcheia şi după ce vor face amenajări la curtea boierească din acest sat vor dona pământ pentru construirea unei noi biserici începând cu anul 1833, care va fi sfinţită în anul 1841. Până în acest an creştinii ortodocşi din acest sat se rugau într-o biserică din lemn, care după anul 1841 a fost donată celor din satul Ruşi - Mănăstioara.

Biserica din Şcheia - Suceava

În satul Şcheia, după decesul Ecaterinei Aritonovici (n. Goilav)(n.1775 - †1853, Şcheia), vor rămâne cei doi fii: Marcu Aritonovici (01.1800, Iaşi - †06.06.1876, Şcheia) şi Iosif Aritonovici (n.01.1803, Iaşi - † 09.03.1874, Şcheia). Doar Marcu Aritonovici va da naştere mai multor copii prin căsătoria cu baroneasa Maria de Kapri (n.1811, Todireşti - †19.09.1887, Şcheia), fiica lui Avedic Kapri al lui Ohanes, al lui Nikolas Kapri din Todireşti - Suceava. Din cei opt copii ai lor, doi vor moşteni proprietatea din Şcheia, anume: Andreas (Avedic) Aritonovici (n.1830, Şcheia - †1901, Şcheia) şi maiorul Cristoph Aritonovici (n.22.08.1850, Şcheia - † 27.01.1908, Şcheia), iar celălalt fiu Ilie Aritonovici (n.28.11.1838, Şcheia - †18.04.1916, Botoşani) se va căsători în Botoşani cu o descendentă din familia Goilav, din care făcuse parte bunica sa Ecaterina, amintită mai sus. Astfel, la jumătatea secolului al XIX-lea familia Aritonovici va dezvolta două spiţe genealogice, una în Imperiul Austro-Ungar ce va accesa rangul nobiliar de „ritter”(1906) şi alta în regatul României cu reşedinţa în Botoşani.

La Şcheia, moştenitori pe linie masculină a avut doar maiorul Cristoph de Aritonovici ce a fost căsătorit cu Maria Popovici de Niculiţă (n.2.02.1863, Stroieşti – †14.11.1947, Dumbrăveni- Sibiu), fiica marilor proprietari, ctitori de biserică şi şcoală românească din satul Stroieşti-Suceava. Ei vor avea copii pe: Nicolai de Aritonovici(n.18.12.1891, Şcheia - † 21.05.1971, Sibiu), Xena – Elena Aritonovici(n.3.02.1894, Şcheia- †20.06.1900, Şcheia), Olga Aritonovici (n.3.02.1894 - † 1967, Dumbrăveni- Sibiu) şi Eleonora Aritonovici (19.09.1900- †14.06.1901, Şcheia). Celălalt frate Avedic Aritonovici căsătorit cu Aurelia Goilav, fiica marelui magnat de la Rănchileşti- Botoşani, a avut două fete despre care nu avem informaţii.

Cristofor Aritonovici (n.22.04.1935, Şcheia - †21.09.2019, Bucureşti) este fiul lui Nicolai de Aritonovici şi al Modestei de Grigorcea, fiica lui Iancu de Grigorcea din Carapciu- Storojineţ şi al Mariei Gorziţki. Tatăl său, Nicolai de Aritonovici, a fost ultimul proprietar al moşiei Şcheia, care în anul 1950 a fost trimis cu domiciliu forţat la Sibiu împreună cu fiul  Cristofor. Sora lui Cristofor, Maria Elena Aritonovici (n.6.03.1932, Şcheia - †1986), se va căsători cu Duiliu Constantin A. Zamfirescu (1923-2007),  descendent al scriitorului Duiliu Zamfirescu, şi care are doi copii stabiliţi în Paris, Nicolas Duiliu Zamfiresco şi Andreea Zamfiresco.

Nicolai de Aritonovici, tatăl lui Cristofor Aritonovici, a fost o personalitate remarcabilă din ţinutul Sucevei: antrenor al echipei de tenis al Bucovinei şi preşedintele vânătorilor din districtul Sucevei. A organizat partide de tenis la Suceava şi Cernăuţi. Ca absolvent de studii universitare de agronomie în Austria a aplicat culturi experimentale pe terenurile din Şcheia ce au fost înregistrate pe caiete speciale, folosite  ulterior la Casa Agronomului din Suceava care a avut sediul în locuinţa familiei Aritonovici. Era un bun desenator în tempera şi creion, era preocupat şi de cercetări genealogice, redactându-şi memoriile  în manuscris. Acestea sunt publicate la Editura Miseno din Şcheia. În Sibiu a supravieţuit desenând şi meditând la limba germană şi franceză pe mulţi copii ai acestui oraş.  Maiorul Cristoph Aritonovici, tatăl lui Nicolai de Aritonovici, a avut o herghelie de cai pur-sânge arab la Şcheia, din vechea linie a armăsarilor arabi dobândiţi la curtea hanului Crimeii şi participa la concursuri de echitaţie din Imperiul habsburgic. A câştigat într-un an cu iapa Santhuţa un concurs de frumuseţe în Polonia.

Bunica lui Cristofor Aritonovici, Maria Popovici de Niculiţă, a administrat exemplar moşia de la Şcheia şi a fost implicată alături de fraţii ei în campania de unire a Bucovinei cu România. Făcea donaţii către biserica din sat şi ajuta copiii nevoiaşi la şcoală, în special pe cei orfani. A părăsit satul Şcheia în timpul războiului al II-lea mondial şi a decedat în 1947 la Dumbrăveni, lângă Sighişoara, departe de locurile natale şi de oamenii pe care i-a preţuit.

Faţă de Biserica din Şcheia, unde a fost botezat în urmă cu 84 de ani, şi ctitorită de străbunicul său Marcu Aritonovici, Cristofor de Aritonovici a avut grijă prin diverse donaţii atât la locaşul de cult şi prin grija faţă de mormintele înaintaşilor săi amenajându-le corespunzător. Işi amintea cu nostalgie de copilăria petrecută la Şcheia, de prietenii din copilărie, a suportat cu bărbăţie împreună cu tatăl său interdicţiile sociale, a muncit cu responsabilitate şi onoare la locul de muncă. În firea sa şi-a păstrat nobleţea sufletească. Prin faptele sale a dat dovadă de omenie şi bun gust.

Am avut prilejul de-al cunoaşte în urmă cu 20 de ani când venea să aprindă lumânări la mormântul străbunilor săi. Mi-a înmânat anumite documente şi fotografii care au stat la baza întocmirii unui proiect de cercetare genealogică şi relaţiile cu marile familii armeneşti din Bucovina şi Imperiul Austro-Ungar. Cartea „Familia de Aritonovici din Şcheia - Suceava” a văzut lumina tiparului în anul 2018. Prin această carte el însuşi a aflat informaţii preţioase privind originile sale, spunându-mi că: „tatăl meu nu mi-a povestit prea multe ferindu-mă de suferinţă”. Anul acesta, în primăvară, i-am oferit primul exemplar al celui de-al doilea proiect „Memorii. Schiţe. Amintiri” ce-l are ca autor pe Nicolai de Aritonovici, tatăl său. Cu această ocazie mi-a mulţumit pentru gestul de-al lansa pe tatăl său ca scriitor memorialist şi cu lacrimi în ochi privea la chipul tatălui de pe copertă, spunându-mi: „tatăl meu a meritat acest lucru... Tot ce am eu acum este de fapt al tatălui meu!” Au urmat clipe de tăcere şi profunzime spirituală. Aceeaşi stare spirituală de linişte şi pace am retrăit-o cu câteva zile în urmă în salonul unde era spitalizat la Bucureşti, când s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi când mi-a şoptit: „Îţi mulţumesc...te-am aşteptat să vii...ştiam că ai să vii! Vreau să merg acasă....”. Cu o forţă incredibilă  a depăşit toate obstacolele şi de mână împreună am păşit spre ieşirea din salon, însă era prea slăbit... Mă aflam de mână cu un nobil cavaler, ca în legendele cu viteji. Acum este acasă lângă neamul său şi casa părintească, aici unde pacea divină este vestită şi unde va arde candela luminii lui Hristos.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii în Împărăţia cerească!

Pr. Cezar Onesim