Omul duhovnicesc

„În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Se cuvine, oare, a vindeca în zi de sâmbătă? Ca să-L învinuiască. Iar El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Dar cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.” (Matei 12, 9-13)

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­nicești, omilia IX, 7-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 130-131

„Lucrarea harului lui Dumnezeu în om și darul Duhului Sfânt, pe care se învrednicește a-l primi sufletul cel credincios, se face cu mare luptă și cu îndelungă-răbdare prin încercări și ispite, că libertatea voinței (ome­nești) este încercată prin multe strâmtorări. Atunci când (un astfel de om) prin nimic nu întristează pe Duhul, ci din contră este în acord cu El prin împlinirea, cu ajutorul harului, a poruncilor, atunci se învrednicește să dobândească libertatea față de patimi și înfierea Duhului, care înfiere în taină se arată, bogăția cea duhovnicească și înțelep­ciunea, care nu este din lumea aceasta, de care se fac părtași cei ce sunt creștini cu adevărat. De aceea, ei se deosebesc întru totul de toți oamenii care au duhul lumii acesteia, (de așa-zișii) înțelepți și pricepuți. Un astfel de om pe toți oamenii îi judecă (I Corinteni 2, 15), după cum este scris. El cunoaște pe fiecare de unde (inspirân­du-se) vor­bește, pe care (adevăruri) se întemeiază și pe ce trepte (ale desă­vârșirii) se află, însă pe el nici unul dintre oamenii care au duhul lumii nu poate să-l cunoască și să-l judece, afară numai de acela care are pe Duhul cel ceresc al Dumnezeirii. (...) Un astfel de om leapădă și dispre­țuiește lucrurile care sunt (iubite și) slăvite în lumea aceasta, cu bogăția, desfătarea, plăcerea, ba chiar și cunoașterea. Că după cum acela, care este cuprins de fierbințeală și arde, disprețuiește și leapădă orice hrană și băutură, fie ea oricât de plăcută - pentru că fierbin­țeala îl arde și îl muncește -, la fel sunt și aceia care ard de dorul cel ceresc, curat și sfânt al Duhului, cărora le-a fost rănit sufletul de iubirea lui Dumnezeu și de focul cel ceresc și divin, (foc pe care) Domnul (Însuși) a venit să-l pună pe pământ - și vrea numaidecât să se aprindă - (de acest foc) fiind foarte mult mun­ciți și arzând de dorul cel ceresc după Hristos, precum s-a zis mai înainte, aceștia (repet) din cauza focului iubirii lui Hristos, care-i cuprinde, îi aprinde, îi arde și-i face să caute pe Dumnezeu și bunurile cele cerești, leapădă și dispre­țuiesc pe acele lucruri care sunt (socotite) de cinste și slăvite în lumea aceasta. De această dreptate (aprinzându-se cineva) nimic din cele cerești, din cele pămân­tești sau de sub pământ nu-l poate despărți (de Hristos).”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)