Dumnezeu vede intenţia

„În vremea aceea căpeteniile preoţilor şi cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Daţi cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.” (Marcu 12, 13–17)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, I, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 23, pp. 801-803

„Iudeii plăteau tribut, că erau sub stăpânirea romanilor. Şi pentru că fariseii văzuseră că Teuda şi Iuda fuseseră condamnaţi nu cu mult înainte la moarte pentru că puseseră la cale o răscoală împotriva ordinii statului (Fapte 5, 36-37), voiau ca prin cuvintele acestea ale lor să-I pună în spate aceeaşi vină. De aceea au trimis la Iisus şi pe ucenicii lor şi pe irodiani, ca să-I sape, după cum gândeau ei, o îndoită prăpastie, şi de o parte, şi de alta; să-I întindă lanţurile din toate părţile ca să-L prindă orice răspuns ar da. Dacă răspundea pe placul irodianilor, să-L învinuiască fariseii; dacă răspundea pe placul fariseilor, să-L acuze irodianii. Hristos plătise dajdie (Matei 17, 24-27), dar ei n-o ştiau. Fariseii se aşteptau să-L prindă fie într-un chip, fie în altul. Dar mai mult doreau să spună ceva împotriva irodianilor. De aceea i-a şi trimis pe ucenicii lor, ca pornindu-L împotriva irodianilor în prezenţa lor, să-L dea pe mâna lui Irod ca pe unul ce vrea să-i ia puterea. (...) Dar a ieşit cu totul altceva. Şi-au arătat prostia lor înaintea mai multor oameni. Uită-te la linguşeala şi viclenia lor ascunsă! Ştim, spun ei, că omul adevărului eşti! Pentru ce atunci, fariseilor, spuneaţi că este un înşelător (Matei 27, 63), că amă­geş­te poporul (Ioan 7, 12), că are demon (Ioan 10, 20), că nu este de la Dumnezeu (Ioan 9, 16)? (...) Acum Îl cinstiţi şi-L socotiţi Învă­ţător, dar atunci când vă vorbea de mântuirea voastră Îl dispre­ţuiaţi şi-L ocăraţi de multe ori!

(...) Pentru ce mă ispitiţi făţarnicilor? (Matei 22, 18)

Hristos a făcut lucrul acesta ca să pună capăt răutăţii lor, să nu mai încerce să-L atace din nou. Îi ţine de rău, deşi fariseii Îi arătaseră multă cinstire prin cuvintele lor. Îl numiseră învăţător, mărturisiseră că e adevărul şi că nu caută la faţa omului; dar El, Dumnezeu fiind, nu S-a lăsat înşelat de nici unul din aceste cuvinte linguşitoare. Asta ar fi trebuit să-i facă pe farisei să vadă că mustrarea pe care le-o face Hristos nu se întemeiază pe o simplă presupunere, ci este semn că El cunoaşte tainele sufletului lor.”