Categoriile de sfinţi

Biserica Ortodoxă îi împarte pe sfinţi în diferite categorii, după vrednicia şi în mod special după slujirea pe care au oferit-o acesteia. Astfel, în rugăciunea anaforalei din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, vedem enumerându-se, în afară de Născătoarea de Dumnezeu şi de Sfântul Ioan Botezătorul, diferite cete de sfinţi: „Strămoşi, părinţi, patriarhi, proroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă”.

Aproape aceeaşi împărţire a sfinţilor o regăsim şi la Proscomidie, unde fiecare dintre cele nouă cete de sfinţi corespunde unei categorii, de vreme ce se oferă miride speciale pentru îngeri, profeţi, apostoli, ierarhi, martiri, pustnici etc.

Când spunem profeţi ne referim la acei bărbaţi şi femei sfinte care în perioada de dinainte de Hristos, de la începuturi şi până la Sfântul Ioan Botezătorul, au propovăduit poporului evreu Cuvântul lui Dumnezeu şi au profeţit despre venirea lui Mesia. Strămoşii sunt, în principal, ­înaintaşii lui Hristos de la Adam şi ascendenţii Lui direcţi după trup şi, prin extensie, toţi bărbaţii sfinţi ai Vechiului Testament care au trăit înainte de Hristos. Drepţii sunt Enoh, Noe, Ezdra etc. Apostolii, aşa cum ştim, sunt ucenicii direcţi ai lui Hristos, cei doisprezece şi cei şaptezeci. Din această categorie fac parte şi Evangheliştii, şi cei întocmai cu Apostolii. Martirii sunt acei credincioşi care au preferat moartea şi chinul cel mai înfricoşător, de la primul martir, Sfântul Arhidiacon Ştefan, şi până la noii martiri contemporani, pentru mărturisirea credinţei în Iisus Hristos. Pe lângă ceata martirilor, mai este şi cea a mărturisitorilor. Aceştia sunt creştinii care în perioada prigoanelor au fost târâţi în tribunalele idolatre şi acolo şi-au mărturisit credinţa lor, au fost supuşi la chinuri ca să se lepede de Hristos, dar pentru un motiv sau altul n-au fost ucişi precum martirii. Cuvioşii sunt călugării, bărbaţi şi femei, care au dus o viaţă monahală exemplară. Ierarhii şi învăţătorii sunt acei mari arhierei care au păstorit poporul lui Dumnezeu cu sfinţenie şi înţelepciune şi au învăţat prin viu grai sau în scris cuvântul Adevărului. În sfârşit, titlul de Părinţi se dă în principal acelor clerici care s-au distins prin sfinţenia vieţii şi prin învăţătura corectă, pe care au formulat-o în scrierile lor. (Ziarul Lumina)