Cezar STRATON

Modernizarea Românie este legată de numele unei familii: Brătianu. Tatăl, Ion C. Brătianu (1821-1891), ctitor al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri, a avut un rol marcant în Unirea Principatelor de la 1859, aducerea pe tron a lui Carol I, intrarea în războiul de independenţă, transformarea României în Regat. Fiul, Ion I. C. Brătianu (1864-1927), fost preşedinte al PNL, fost ministru al lucrărilor publice şi preşedinte al Consiliului de Miniştri,  e omul de care se leagă, în cea mai mare măsură, schimbarea la faţă a României de la întretăierea secolelor XIX şi XX. Regimul de viaţă impus de bătrânul Brătianu familiei sale era unul foarte auster, aproape spartan, dar plin de atenţie şi de afecţiune pentru toţi, fără discriminare. O nepoată a întemeietorului ”dinastiei” brătienilor îşi aminteşte că ,amuzat de solidaritatea dintre copiii familiei, Ion C. Brătianu le spunea ”sunteţi uniţi ca ţiganii şi ca evreii”. Deşi ar fi preferat să studieze istoria şi ştiinţele umaniste, persuadat de autoritarul său tată, Ionel va urma – cu eforturi mari, dar încununate de succes – Politehnica şi, ulterior, Şcoala de Poduri şi Şosele din Paris. El se va felicita ulterior pentru alegerea făcută, afirmând că ”Politehnica e menită să te facă să raţionezi, Şcoala de Poduri să-ţi arate chestiunile practice”. Tipul său logic, polivalent de gândire este memorabil sintetizat în faimosul schimb de replici cu istoricul Nicolae Iorga, în Parlament: ”Ce aş avea eu de învăţat de la un inginer? ” „– Măsura, domnule profesor, măsura!”.  Puţină lume ştie azi că, încă din vremea studenţiei sale pariziene, Ionel l-a avut ca mentor şi susţinător pe legendarul Anghel Saligny. Când venea la Paris, Saligny îl lua pe studentul Ionel la plimbare pe Sena, nu pentru a admira frumuseţea oraşului, ci pentru a-i descifra tânărului studios tainele tehnice ale construcţiei celebrelor poduri. Iniţial, Saligny îl ia sub aripa sa pe tânărul inginer, cu care va lucra timp de 9 ani, inclusiv la şantierul faimosului pod de la Cernavodă. După ce Brătianu ajunge ministru, apoi premier, el va apela constant la sfaturile şi experienţa ilustrului său mentor. Ion C. Brătianu a murit în anul 1891. În testamentul său a lăsat urmaşilor lui, cu limbă de moarte, o dorinţă: ”Mă voi răsuci în mormânt dacă voi, fiii mei, nu veţi întregi ţara.”. Vis îndeplinit: Ionel va influenţa intrarea României în primul război, fapt ce a dus la Marea Unire din 1918. Dar – alt fapt inedit – încă din 1889, pe când, ca tânăr inginer se ocupa de reţeaua de căi ferate din vestul Moldovei, s-a preocupat ca majoritatea acestor linii să fie orientată spre frontiera cu Transilvania, din raţiuni strategice anticipate genial! Un inginer care a construit România modernă! Şi azi avem, vezi Doamne, destui ingineri în posturi de decizie politică. Dar...orice comparaţie e de prisos. Citeam recent în ”Jurnalul Naţional”, sub titlul ”Minunile de la stat”, că un şef de ONG şi vânzător de WC-uri a ajuns printre administratorii Aeroportului Internaţional ”Mihail Kogălniceanu” (folosit şi de NATO), un miner a fost numit între şefii ”Transelectrica”, un instructor auto a fost numit administrator la ”Avioane Craiova” S.A. În aceste condiţii – ca să-l parafrazez pe Cristian Anton, autorul articolului citat - par mult mai dezirabile şi ”pregătite” (multilateral) sexy-secretarele pe care le aflăm în fiecare minister, pentru că de la ele măcar nu are nimeni vreo pretenţie (managerială, vreau să zic!). Onestitatea jurnalistică îmi impune să recunosc că meteahna numirii administratorilor de top pe criterii de clientelism nu a fost inventată de coaliţia la Putere, ci a fost practicată de cvasi-totalitatea guvernărilor precedente (poate cu excepţia primelor guverne de după 1990, în care mai găseai, în ministere, oameni care mai ştiau ”cum se face chişleagul”). În fine, cred că o perfectă ilustrare a diferenţei esenţiale dintre un inginer (adevărat) şi un politician de mucava (fie acesta, la bază...inginer!) este următoarea glumă. Un domn îmbrăcat la patru ace, într-o maşină scumpă, îşi dă seama că s-a rătăcit. Trage pe dreapta şi întreabă pe cineva care tocmai trecea pe stradă: – Scuzaţi-mă! Aţi putea să mă ajutaţi? Am întâlnire la ora două cu un prieten, sunt deja în întârziere cu jumătate de oră şi nu ştiu unde mă aflu. – Bineînţeles, răspunde celălalt. Vă aflaţi la 7 km de centrul oraşului, între 40 şi 42 de grade latitudine nordică şi 58 şi 60 de grade longitudine estică. – Sunteţi inginer, aşa e? – Da, domnule. Cum aţi ghicit? – Foarte uşor. Tot ce mi-aţi spus e tehnic corect, însă practic inutil pentru mine. Sunt tot pierdut, voi ajunge târziu şi nu ştiu ce să fac cu informaţiile primite. – Dumneavoastră sunteţi politician, e adevărat? – Da, domnule, răspunde mândru cel din maşina de fiţe. Cum aţi dedus asta? După marca maşinii? După costumul ”Armani”? –  Nu neapărat. Dar dvs nu ştiţi unde sunteţi, nici încotro vă îndreptaţi, aţi făcut o promisiune pe care nu o puteţi îndeplini şi aşteptaţi ca altcineva să vă rezolve problema. De fapt, sunteţi exact în aceeaşi situaţie în care eraţi înainte de a mă întreba, fiind incapabil să vă adecvaţi realităţii concrete. În pus, din nu ştiu ce motiv, simt că vi se pare că e vina mea şi nu a dumneavoastră!