Marea sărbătoare în Ţara de Sus, la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava dimpreună cu cel al Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iaşi sunt cele mai cunoscute şi reprezentative sărbători religioase ortodoxe, cu o veche tradiţie naţională şi care contribuie la unitatea noastră de credinţă în Hristos, unind în rugăciune creştini din ţări de aproape şi de departe: Turcia, Ucraina, Grecia, Polonia, Bulgaria, Austria şi Moldova. Multe biserici şi mănăstiri au fost ctitorite de voievozi şi de bravi credincioşi atât în ţară, cât şi peste hotare, spre cinstirea acestor sfinţi şi spre slava lui Dumnezeu, căci  ”Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi” .

Această sărbătoare este una dintre cele mai frumoase sărbători din Moldova, după Sfânta Parascheva de la Iaşi. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în familia unui negustor creştin din Asia Mică din oraşul Trapezunt. Trapezuntul sau Trebizonda se întemeiază de către locuitorii greci ai Sinopiei la anul 750 î.d.Hr. pe coasta Mării Negre. În anul 1204 împăratul Alexios şi-a stabilit reşedinţa la Trapezunt.

Aici a crescut şi a învăţat Sfântul Ioan cel Nou, primind o aleasă educaţie duhovnicească şi cunoştinţe ortodoxe temeinice. Fiind negustor, a călătorit adesea de la locul natal la Constantinopol, Odesa şi Tarile Române până la Cetatea Albă. Din Trapezunt ducea obiecte de cult bisericeşti bizantine (icoane, tămâie, cădelniţă, mir) care erau deosebit de valoroase şi vestite în tot Bizanţul.

Comerţul nu era uşor în acea vreme, deoarece peste tot erau pericole atât pe mare, cât şi pe uscat. Tânărul Ioan câştiga bine din comerţ, care l-a făcut înstărit, însă fără să uite să-şi arate bunătatea şi milostenia către săraci şi orfani şi către cei ce se luptau cu greutăţile lor zilnice. Într-adevăr modul de viaţă al negustorului Ioan era plăcut lui Dumnezeu. Locul martirului sfântului a fost Cetatea Albă, cum o numeau românii, sau Akerman, precum o numeau turcii, oraşul care se găseşte pe coasta de răsărit a Mării Negre, în Basarabia, aproape de râul Nistru.

În Cetatea Albă trăiau români, armeni, greci şi genovezi, precum pe toate coastele Mării Negre. În acele vremuri tulburi în plină dispută isihastă între catolici şi ortodocşi, în jurul anului 1330, după cum spun cronicile, Sfântul Ioan, pe atunci tânăr negustor, se îndrepta cu mărfurile sale, la bordul corabiei unui oarecare Reiz, din Trapezunt spre Cetatea Albă, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor. Discutând asupra problemei isihaste, tânărul Ioan a apărat cu înverşunare dreapta credință ortodoxă, ceea ce a stârnit ura corăbierului Reiz. Odată acostată nava în portul Cetății Albe cu gând de răzbunare, catolicul Reiz se duce la mai marele tătarilor spunându-i că un tânăr ce a călătorit pe corabia sa vrea să se lepede de credința ortodoxă şi să primească credința musulmană.

Bucuros peste măsură şi necunoscând urzeala catolicului răzbunător, tătarul dă ordin ca a doua zi să se adune în piața oraşului toți locuitorii cetății şi să fie adus şi tânărul Ioan, ca în fața tuturor şi spre luarea aminte a locuitorilor, acesta să se lepede de credința sa şi să treacă la islamism.

Când Ioan este adus, dregătorul tătar îl primeşte cu mare cinste şi începe cu mândrie a-i vorbi despre frumusețea credinței sale.

Înțelegând deodată planul urzit de Reiz, tânărul Ioan nu se pierde cu firea şi cerând ajutor Domnului, începe la rândul lui să laude credința ortodoxă, preamărind pe Dumnezeu în fața tătarului.

Înfuriat peste măsură, acesta dă ordin ca tânărul să fie bătut straşnic cu toiege noduroase şi apoi azvârlit în temniță până a doua zi. Cu toate acestea tânărul Ioan se înfățişa tuturor drept şi cu fața veselă şi luminoasă, măcar că trupul purta urmele bătăilor primite. A doua zi, venind ostaşii tătari, l-au bătut din nou cu toiegele şi a dat căpetenia poruncă ca trupul să fie legat de un cal neîmblânzit şi târât pe ulițele cetății spre luare-aminte a tuturor.

Când calul fugărit de soldați pe ulițele cetății a ajuns în cartierul evreiesc, mulțime de evrei erau ieşiți la porți huiduind, batjocorind şi aruncând cu ce le venea la îndemână după sfânt, iar unul prinzând din urmă calul ostenit a scos o sabie şi a tăiat capul sfântului, care astfel şi-a dat sufletul. Și un ostaş a dezlegat atunci trupul şi l-au lăsat acolo în stradă neîngrijit şi nebăgat în seamă, creştinii neîndrăznind a se apropia ca să-l ridice. Iar în timpul nopții cei care locuiau în cartier au fost treziți din somn de mulțime de făclii ce luminau ca ziua deasupra trupului mucenicesc, în vreme ce trei îngeri cântau cântări negrăit de frumoase şi-l tămâiau, de la trup la cer ridicându-se stâlp de foc.

Văzând acesta şi un evreu a cărui casă era cea mai aproape, şi gândind că cei care cântă sunt preoți creştini ce au venit să ridice trupul spre îngropare, a luat un arc şi încordându-l a vrut să tragă, dar degetele mâinii drepte, prin minune dumnezeiască, i-au rămas lipite de arc în aşa fel încât să tragă nu putea, dar nici să lase arcul.

Aşa încordat a petrecut el toată noaptea, uimit şi îngrozit peste măsură, iar dimineața ieşind de prin case şi văzându-l în starea aceasta el le-a povestit pe rând trecătorilor ce pățise. Și mărturisind el cu spaimă, a îngăduit Dumnezeu a i se desprinde într-un sfârşit degetele de pe arc.

Dar ducându-se vestea aceasta despre minune la căpetenia tătarilor, şi speriat de ea, precum şi de frică să nu se mai întâmple şi alte minuni spre slava lui Dumnezeu, tătarul a poruncit a ridica trupul mucenicului şi a-l îngropa după obiceiul creştinesc.

Însă aflând Reiz despre aceste minuni petrecute, s-a gândit să fure trupul şi să vândă sfintele moaşte în țara sa. Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului bisericii, avertizându-l să meargă degrabă la cimitir că Reiz voieşte a-i fura trupul. Și aducând preotul câțiva creştini au mers în cimitir, unde l-au aflat pe Reiz, pe care l-au gonit, şi luând trupul l-au îngropat chiar în altarul bisericii.

Creştinii oraşului au aşezat Sfintele Moaşte în Sf. Altar al bisericii Sf. Ioan cel Nou Botezătorul, unde au rămas aproape 70 de ani. Atunci, în jurul anului 1402 {după alţi istorici în 1415} domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), îndrumat de Mitropolitul Moldovei Iosif, a adus Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan cu mare alai în capitala ţării lui de la Suceava şi le-a aşezat în Biserica Mitropoliei a oraşului, unde se află astăzi Biserica Mirăuților cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe şi unde au stat până în anul 1589, când Petru Șchiopul le muta în noua catedrală mitropolitană ce poartă hramul Sf. Gheorghe, ctitorie a lui Bogdan al III-lea {fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt} şi a fiului său Ștefăniță Vodă.

În toată această perioadă s-au întâmplat multe şi minunate vindecări datorită Sfântului Ioan cel Nou, dintre care unele sunt consemnate de Sfântul Petru Movilă, pe atunci Mitropolit al Kievului Multe, minuni care s-au săvârşit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dar una din cele mai cunoscute care l-a transformat pe sfânt în ocrotitor al întregii Moldove s-a petrecut la 02 iunie 1622. Atunci, în timpul războiului cu polonezii, năvălind cazacii asupra Moldovei, au vrut să prade cetatea Sucevei, şi vrând preoţii să ascundă racla cu sfintele moaşte nu au putut nici mişca, darămite să o urnească.

Prin această minune, sfântul le-a dat de ştire să stea liniştiţi ca nimic rău nu li se va întâmpla. Şi într-adevăr, pârâul ce trecea prin faţa cetăţii şi pe care oamenii îl treceau pe jos aşa de tare s-a umflat încât cazacii nu l-au putut trece şi cetatea a scăpat nevătămată.

În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua martirului. Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului mucenic a fost aceea de la Sânziiene (24 iunie), adică Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost amintită încă de la mutarea sfintelor moaşte din biserica Mirăuților la ctitoria lui Bogdan al III-lea şi Stefăniță Vodă, la 1589. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a consfințit pentru totdeauna această prăznuire, aşa cum se face şi astăzi.   

Însă, în fiecare an, "hramul mare" al bisericii este tot 24 iunie, ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele), zi în care se prăznuieşte şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou. În această zi vin mii de credincioşi din toata ţara, din Ucraina, din Moldova, cât sş din alte ţări îndepărtate şi se închină cu evlavie la moaştele Sfântului. Sfântul Ioan este nu doar protectorul Municipiului Suceava, dar şi ocrotitorul şi sprijinitorul tuturor creştinilor ce se roagă cu credinţă şi evlavie şi cărora li se îndeplinesc rugăminţile lor cele de folos şi spre mântuire.

Racla cu sfintele moaşte este scoasă din biserică în dimineaţa ajunului hramului, adică pe 23 iunie, sâmbătă la orele 5.30, şi este aşezată într-un baldachin special din lemn din curtea mănăstirii, unde va sta timp de două zile. La această slujbă va participa şi Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de părinţii obştei mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, precum şi de alţi preoţi şi credincioşi ce aşteaptă cu nerăbdare slujba Acatistului Sfântului, slăvind pe Dumnezeu.

Seara, pe la orele 18, se săvârşeşte slujba privegherii pe o scenă amenajată cu câteva zile înainte. În afară de ierarhul locului, mai slujesc Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi ierarhi invitaţi din alte eparhii, preoţi şi diaconi.

Credincioşii veniţi din alte localităţi se aşează la rândul flancat de către militarii aflaţi în exerciţiul funcţiunii pentru a menţine ordinea şi fiecare la momentul potrivit ajunge şi se-nchină la sfintele moaşte, sărutând capul şi coroana Sfântului. Numeroşi pelerini vin la rudele din oraş, unde sărbătoresc bucuria reîntâlnirii în comuniune frăţească, dar cei mai mulţi sunt nevoiţi să doarmă în interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau în curtea sfintei mănăstiri, pe iarbă, sub cerul liber. Unii localnici, care au spaţiu de cazare devin ospitalieri şi găzduiesc din dragoste creştinească pe cei mai bătrâni dintre pelerini. Sunt însă şi credincioşi care priveghează toată noaptea, rugându-se şi cântând cântece bisericeşti. De altfel, rândul celor care se închină nu se opreşte deloc în această noapte.

Mulţi dintre cei care vin la Suceava de Sânziene aşteaptă cu dor şi emoţie duhovnicească să ajungă a petrece o noapte întreagă lângă moaştele marelui martir. E unică bucuria lor; dacă vorbeşti cu ei constaţi ca sunt cei mai fericiţi oameni şi-ţi răspund încântaţi că de mici fuseseră aduşi de părinţii lor la ziua Sfântului Ioan.

Mulţumirea şi împăcarea sufletească pe care o au în această zi, rânduiala ce se aşterne în casele şi familiile lor, sporul şi dinamismul ce-l dobândesc lucrările lor după un hram petrecut la Suceava îi leagă cu mii de fire nevăzute de sfântul din cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-i face ca de fiecare dată în preajma Sânzienelor să-şi rânduiască toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetăţii Sucevei.

A doua zi, duminică dimineaţă la ora 6.00, în curtea mănăstirii, în partea de sud se începe cu slujba sfântului maslu, sfinţirea apei, acatistul Sfântului Ioan Botezătorul si a Sfântului Ioan cel Nou, apoi culminează cu Sfânta Liturghie (ce se săvârşeşte tot afară, pe scenă), apoi se porneşte în procesiune cu sfintele moaşte pe străzile Municipiului Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan, care este pusă pe un suport special, este purtată pe umeri de clerici şi credincioşi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oraş: Învierea Domnului {Biserica cu trei clopote}, Sfântul Ioan Botezătorul {Biserica Domnitelor} Sfântul Gheorghe { Mirăuţi}, Sfântul Dumitru, Sfântul Nicolae, la Catedrala Naşterea Domnului şi la Biserica Naşterea Maicii Domnului, apoi revenind în cele din urmă la mănăstire.

La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii sunt întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, iar preoţii spun ectenie şi rugăciuni. La întoarcere, racla va fi aşezată din nou sub baldachinul din curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

În alai de sărbătoare moaştele Sfântului Mare Mucenic sunt aşezate în acelaşi loc, spre închinare pana seara târziu. După ce se închină toţi credincioşii, se face acatistul sfântului, după care racla este dusă în Sfânta Biserică şi aşezată la locul ei. 

Frumuseţea slujbelor îi îmbărbătează şi umple sufletelor credincioşilor prezenţi de aleasă bucurie duhovnicească. Închinarea la sfintele moaşte ale mucenicului îi îndeamnă să fie şi ei următori jertfei de credinţă după cum şi el a fost următor lui Hristos. Ei simt că şi sfinţii au purtat Crucea urmând lui Hristos şi primesc prin rugăciunile lor puterea de a-şi purta Crucea necazurilor şi suferinţelor, de fiecare zi.

Cei care se închină cu evlavie la sfintele moaşte şi îl cheamă pe Sfântul Ioan în ajutor dobândesc nu numai împlinirea cererilor, dar şi bucuria întru nădejdea împlinirii şi a vieţii veşnice.

Credincioşii, din evlavie şi credinţa ce o au faţă de Sfântul Mucenic Ioan, vin şi se ating de moaştele Sfântului dorind să ducă cu ei împărtăşirea Harului care se revarsă prin Sfintele lui moaşte, care nu o dată s-au dovedit a fi de mare ajutor.

Credincioşii primesc în dar veşmânt şi vată sfinţită, iconiţe, cărticele de rugăciuni sau reviste folositoare de suflet şi, conform datinilor, sânzienile, ca un simbol al acestei mari sărbători.

Minunile care s-au săvârşit la moaştele Sfântului Ioan de sute de ani au fost mărturisite de voievozii şi domnitorii români, de credincioşii şi preoţii care, stând cu multă evlavie în jurul raclei Sfântului, au trăit clipe de sfântă alinare, pogorându-se peste ei mila lui Dumnezeu

Despre viaţa Sf. Ioan cel Nou au tradus şi au cercetat din slavonă, greacă şi {caracterul chirilic} română: Nichifor Patriarhul Alexandriei, Melete Sirigul, Kalinic III, Patriarhul Constantinopolului şi Sfântul Nicodim Aghioritul.

Au studiat şi cercetat despre viata şi minunile Sfântului Ioan următorii: Varlam Mitropolitul, Cazania Iaşi 1653, Bucureşti 1966.

Simion Florea Marian, Bucureşti 1895, Reli Simion, Cernăuţi 1937,Gherasimescu T. 1932, F., Zieglauer Johannes Noui nou Suczowu 1897, Goni Dimitiu, Atena 1982-1984, Mitrop. Dosoftei Herescul, Antoni Popescu, Craiova 1943,Eftimie Bârlădeanu, Irineu Crăciunaş, Episcop Vicar, Rezuş Petru, Mihai Boca , Viena 1971. Prea Sfinţitul Pimen, Bucureşti 1987, Halciuc Grigore arhim. 1989, Tăutu Aurelian 1989, Nicolescu Corina, 1970, Luţia Oreste, Cernăuţi 1924, Draghiceanu V. 1916, Demciuc Vasile, diacon Bacău 2004.,Constantinescu Ion, Bucureşti 1939, Bobulescu Constantin, Bucureşti 1934., Grigore Monahul, Bucureşti 1884, Grigorescu Florin, Suceava 2003.

(Pr. prof. dr. Arhimandrit Grichentie Natu, Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava)