Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc la 5 decembrie pe Sfântul Sava cel Sfinţit. El este ctitorul monahismului palestinian, intrând de mic în mănăstire, la vârsta de 8 ani.

Sfântul Sava s-a născut în anul 439 într-o familie de oameni bogaţi din satul Mutalasc, de lângă Cezareea Capadociei (Asia Mică) şi a fost ctitorul monahismului palestinian. Părinţii lui, Ioan şi Sofia, i-au insuflat încă de mic valorile credinţei creştine. Cum tatăl său era ostaş, a fost mutat cu slujba în Alexandria (Egipt). Deşi Sava nu avea decât 5 ani, părinţii l-au lăsat în grija lui Hermia, fratele mamei, care trebuia să le administreze şi bunurile materiale. Soţia lui Hermia s-a purtat atât de urât cu copilul, încât după trei ani acesta a fugit la unchiul său Grigorie, fratele tatălui. La vârsta de 8 ani a intrat în mănăstirea Cuviosului Flavian, nu departe de satul Mutalasc. Flavian l-a primit cu bucurie şi l-a deprins cu ostenelile vieţii călugăreşti, cu postul, rugăciunea şi înfrânarea. La vârsta de 18 ani, Sava s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. În timpul iernii, a stat în Mănăstirea Pasarion a stareţului Elpidie. Primăvara, Sava l-a rugat pe stareţul Elpidie să îl primească între ucenicii lui, însă cuviosul, considerând că este prea tânăr pentru ostenelile pustniciei, l-a trimis la Cuviosul Teoctist, la 20 km depărtare de Ierusalim, unde erau primiţi nou-veniţii.

Când a împlinit vârsta de 30 de ani, a cerut binecuvântare de la stareţul Longhin, urmaşul lui Teoctist, să stea cinci zile pe săptămână în liniştea pustiei. După cinci ani, Cuviosul Eftimie din munte l-a luat în pustia Ruban (Ruva), unde a stat şi Mântuitorul timp de patruzeci de zile. După moartea Sfântului Eftimie, Cuviosul Sava s-a dus în pustia dinspre răsărit, mai aproape de Iordan, în care se afla şi Cuviosul Gherasim. S-a retras într-o peşteră şi a rămas acolo tot restul vieţii. Cu timpul a întemeiat şi o mănăstire aproape de peştera sa, la început cu 70, apoi cu 150 de călugări. Mai târziu s-a mai zidit o biserică pentru armeni, ca să-şi facă slujba în limba lor.

Mănăstirea nu avea preoţi dintre călugării ei, căci Sfântul Sava considera că nu se cuvine călugărului să cugete la cinstea preoţiei, ci să rămână în smerenia lui. Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a chemat pe Sfântul Sava şi, după multă stăruinţă şi povăţuiri, l-a hirotonit preot pe seama mănăstirii. De atunci i-a rămas numele de ‘Sava cel Sfinţit’. Tatăl Cuviosului Sava a murit în Alexandria, iar mama sa, Sofia, a venit la mănăstire aducând cu ea banii rămaşi. Astfel, Sfântul Sava şi mama sa au clădit în mănăstire o casă pentru străini şi un spital pentru bolnavi; au mai zidit un spital în Ierihon şi o mănăstire mare pe Muntele Castel, din apropiere. De asemenea, au clădit şi o mănăstire mai mică lângă Muntele Castel, unde să fie primiţi călugării începători.

Din cauza intrigilor apărute în mănăstire, Sava s-a retras într-un loc pustiu din Schitopole, lângă pârâul Gadara, într-o peşteră. După un timp, Cuviosul Sava a mai întemeiat o mănăstire lângă cetatea Nicopoli din Armenia. Patriarhul Ilie i-a certat pe călugării răzvrătiţi, povăţuindu-i să-l asculte pe stareţul lor Sava şi a trimis după Sfântul Sava la Napoli, cerându-i să se întoarcă în mănăstirea sa, ceea ce a şi făcut.

Între cuvioşii trimişi de patriarhul Ilie la împăratul Anastasie (491-518) a fost şi Sava cel Sfinţit. Împăratul acceptase erezia lui Eutihie, care spunea că Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat, dar nu a avut trup omenesc adevărat. Împăratul Justin (518-527) a lăsat Biserica în pace, iar Cuviosul Sava s-a folosit de această împrejurare şi a călătorit în Schitopolis, Cezareea şi în alte părţi ale Palestinei, îndemnând pe cei amăgiţi de Eutihie să renunţe la erezie. A trecut la Domnul în ziua de 5 decembrie a anului 532.

(Ziarul Lumina)