Pictorul TOMA, cavaler eroic și dansator virtuos

Cavalerul eroic frapează cel mai mult în pictura exterioară de la Humor dintre cele două scene surprinzătoare prin ineditul lor. Prima se referă la un călăreț moldav, care, în Asediul Constantinopolului, iese în goană pe una din porțile asediate ale cetății, se năpustește asupra comandantului cavaleriei inamice și îi străpunge pieptul cu o lovitură de lance. O inscripție pictată deasupra capului arată numele călărețului: TOMA. Criticul de artă S. Ulea a descoperit cu cinci decenii în urmă că acest Toma nu este altul decât pictorul principal al bisericii, a cărui originală imagine ecvestră ar fi primul autoportret din arta moldavă. (Menționăm că o scenă similară se regăsește și la Moldovița, dar aceasta este o copie, ca și a altor picturi, după cea de la Humor).

Noi l-am numit „Cavalerul eroic“ deoarece nu este vorba de un oarecare călăreț, ci de unul în alură războinică, înarmat, printre altele, cu o măiastră lance și încălecat pe un minunat cal alb cambrat spre dușmanii pe care urmează să-i înfrunte. Aruncându-se în tumultul bătăliei cu dușmanii turci, cavalerul Toma face dovada eroismului jertfelnic, de sacrificare a vieții, pentru cea mai nobilă cauză a acelei perioade: apărarea țării și creștinilor de cotropitori. Acțiunea sa reprezintă, totodată, și un simbolic îndemn la luptă pentru populația țării, amenințată de Imperiul turc. Această scenă, nemaiîntâlnită, este emblematică sub aspect patriotic și procreștin, înscriindu-se în contextul ideologic al întregii opere picturale de la biserica mănăstirii Humor, dar și a perioadei artistice din timpul domniei remarcabilului Petru Rareș.

 Arcanul de la Umor este o altă scenă inedită și de mare îndrăzneală în cadrul picturii bisericești, mai ales că este un joc bărbătesc, autohton, străvechi și de mare forță și dinamism. Scena, lată de 1,10 metru și înaltă de 0,52 metri, plasată la nivelul privitorilor, în care dansatorii joacă în pas alert, susținuți și îmbărbătați de ritmul unei tobe, cu fața spre public, emană un și mai accentuat efect emoțional-estetic, laic. În ciuda acestui fapt episodul respectiv a fost omis surprinzător de specialiști în materie. Noi l-am sesizat și descris pentru prima dată în recenta carte „Humorul în cultura și istoria Bucovinei”, urmând să-i dedicăm un studiu binemeritat mai amplu.

În această scenă, care face parte din ultimul registru de pe fațada sudică a bisericii, dedicată parabolei „Fiul risipitor“, și anume distracția dată de tată în cinstea fiului pierdut și regăsit, pictorul artist prezintă nu un dans ebraic, așa cum s-ar fi cuvenit, ci unul dintre cele mai bărbătești dansuri din Țara de Sus, Arcanul. Cei patru dansatori joacă ca desprinși de pământ, în formație deschisă spre privitori, în pas de arcan, în timp ce se țin cu brațele încrucișate de brâiele celorlalți, mărind cu accentuată intensitate plăcerea jocului. Această ilustră scenă laică de pe fațada bisericii mănăstirii Humor pare a fi cea mai veche atestare plastică nu numai a jocului Arcanul, ci a dansului popular moldav.

Un alt aspect foarte interesant care reiese din scena la care ne referim, scenă care include patru dansatori, ar fi, după noi, reprezentarea celor patru meșteri artiști ai capodoperei humorene. Pictorul Toma, care i-a condus în realizarea lucrării picturale, se pare că avea un puternic spirit altruist, de echipă, și a ținut să-i imortalizeze și în alte ipostaze. Toma pare a fi dansatorul din extrema dreaptă, care conduce Arcanul, fiind redat în haine mai închise, dar de același croi și cu aceleași desene ca în „Cavalerul eroic“, fiind, totodată, și mai meticulous pictat. De altfel, grupul de patru nu este singular și studierea mai profundă a întregului ansamblu pictural evidențiază cel puțin încă două cazuri similare numeric. În aceeași pildă a Fiului risipitor, la masa de ospeție apar tot patru bărbați tineri, de vârstă apropiată, ca și în Arcanul. (În condițiile în care paralela nu specifică un anumit număr, iar la biserica din Arbore, singurul loc unde mai apare această temă, nu se regăsesc decât două personaje). De asemenea, nu întâmplător sunt redate mărețele patru scene suprapuse de pe stâlpul arcadei vestice care reprezintă patru dintre cei mai importanți sfinți militari (Gheorghe, Dumitru, Mercurie și Nestor), încălecați pe cai, înarmați și pregătiți de luptă. (În situația în care la biserica din Dubrovăț, singura cu sfinții militari, în exterior și pictată anterior se regăseau numai doi.)

Cu tot ineditul său și abaterile de la dogmele teologice, cum pare la prima vedere, nici această scenă laică, ludică, Arcanul de la Humor, nu se detașează de la contextul pictural. Cei patru tineri nu interpretează aici un dans de distracție și pasiune întâmplătoare, ci unul care se înscrie  în tematica majoră a întregii opere picturale, jocul sau dansul Arcanul. Acest vechi dans, nord-moldav, cu rădăcini altaice, fiind un dans cu caracter militar, prin care în trecut se prindeau flăcăii la oaste, pentru a fi apoi inițiați în tainele luptelor și înrolați în armata țării. Arcanul de la Humor se înscrie, astfel, în suita de episoade picturale cu tentă ideologică, focalizată pe patriotism și procreștinism, ca și nemaiîntâlnita scenă a Cvalerului eroic.

Și totuși, această operă artistică, de mare reușită, cu numeroase accente novatoare și un puternic suflu renascentist, de la biserica mănăstirii Humor, care pare să influențeze frecvent pictura celorlalte patru biserici și mănăstiri, n-ar fi putut apare dacă autorul lor principal, Toma, nu s-ar fi dovedit o personalitate. Pe lângă marele talent artistic, el s-a dovedit un laic, cu un status-rol social-economic și politic solid, marcat de un accentuat spirit juvenil, din care avea să se emane îndrăzneala, dinamismul și sentimentalismul emoțional –estetic, simțăminte pe care le etalează în opera sa. Având asemenea calități de excepție și de care era conștient, într-o epocă în care autorii picturilor sacre nu aveau voie să-și semneze opera și treceau repede în anonimat, genialul pictor a simțit nevoia să-și pună amprenta de autor, atât în mod singular, cât și în mod colectiv, în Cavalerul eroic și respectiv în Arcanul de la Humor.

Păcat că aceste episoade de excepție, alături de alte picturi valoroase de pe fațadele exterioare ale Humorului, și nu numai, au ajuns , în prezent, într-o dureroasă stare de degradare, încât de abia dacă se mai pot distinge. Cu acest prilej facem un apel la factorii responsabili să intreprindă lucrările necesare de salvare a acestor rarisime valori, până nu este prea târziu. Reamintim că ne referim la bunuri care  nu au numai un caracter local sau zonal, ci sunt de interes național și mondial. Deoarece biserica mănăstirii Humor, ca și celelalte patru surate au devenit, de mai multe decenii parte integrantă din patrimoniul universal, al umanității, tocmai pentru aceste picturi exterioare.

Leon Buburuzan