Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De pictură nu se poate apuca orișicine. Nu-i o meserie oarecare, fiindcă există o rânduială specială pentru pictarea icoanelor. Trebuie să fii conștient și să lucrezi la icoane cu multă rugăciune și cu post. Nu fără frică de Dumnezeu sau cu țigara în gură. Acelea nu mai ies icoane și s-ar putea să vină și urgia lui Dumnezeu peste pictorul acela.
Pictorul de icoane n-are voie să facă invenții, pentru că are erminia după care se ghidează. Mântuitorul, Maica Domnului și sfinții au culori stabilite la veșminte lor, pe care nu poți să le schimbi după cum îți place ție, fiindcă greșești. De asta ne folosim și de modele. Fiecare culoare are simbolul ei.
Pictorul care lucra pe nemâncate
Era un pictor la Sihăstria, basarabean, care lucra cu foarte multă evlavie și numai cu post și rugăciune, mai ales la chipuri. La veșminte mai lucra poate și după ce mânca, dar spunea că lucra mai mult pe nemâncate, pentru că postea până la ora trei. După aceea numai își prepara culorile, pregătea alte blaturi. Și nu lucra când avea musafiri, vizitatori. Pentru că el trebuia să se concentreze, să se roage. Simți nevoia să te interiorizezi și pentru asta ai nevoie de liniște și rugăciune. Se spune că pictorul trebuie să se roage permanent la sfântul pe care îl pictează.
Un scris gros și mare poate să strice o icoană foarte reușită
Era un pictor mare la Sihăstria și picta în biserică, pe schelă. Și a venit marele duhovnic, Paisie Olaru, și s-a urcat și dânsul pe schelă, să vadă cum lucrează acela. Iar pictorul s-a oprit din pictat și i-a spus: „Părinte, dacă ai venit sfinția ta, eu nu mai pot picta”. Nu putea să continue să picteze în prezența cuiva.
Contează foarte mult și cum mânuiești pensonul. Totdeuana când lucrez, trebuie să-l chem pe Părintele stareț, pentru că sfinția sa are ochiul foarte format. Dacă ceva este în neregulă, imediat observă. Ori desenul nu l-am centrat bine, ori mâna aceea este prea umflată; îmi găsește ceva. Și eu mă bucur că mă corectează și nu doar atât, mă ajută.
Dacă faci o icoană foarte reușită și la final pui un scris gros și mare, ai stricat tot designul. În acest aspect, Părintele stareț îl recomandă pe Gavriil Uric de la Neamț, care a fost un mare caligraf. Scrisurile bizantine sunt un pic mai înăltuțe și mai subțirele și se așează foarte bine pe icoanele pictate. (Maria Burlă, Doxologia.ro)
