Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 26 iun 2015 - Anul XX, nr. 145 (5957)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii

-Care este rolul şi eficacitatea cinstirii Maicii Domnului?

-Biserica a rânduit prin sinoade ecumenice cinstirea ce trebuie acordată Maicii Domnului. Astfel, la Sinodul III Ecumenic de la Efes din anul 381, s-a stabilit calitatea Sfintei Fecioare de "Născătoare de Dumnezeu"; apoi părinţii Sinodului V Ecumenic de la Constantinopol din anul 553 au dogmatisit calitatea "pururea fecioriei" Maicii Domnului, iar, în fine, la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din 787 a reiterat cinstirea mai presus de fire a Sfintei Fecioare, "supravenerarea" sau "preacinstirea" ei.

Cinstirea Maicii Domnului se face atât în cadrul cultului divin public, adică la sfintele slujbe şi la Sfânta Liturghie îndeosebi, cât şi în cadrul cultului particular pe care credincioşii ortodocşi îl săvârşesc în casele lor dimineaţa şi seara sau cu anumite ocazii.

Icoana Maicii Domnului este aşezată la loc de cinste pe iconostasul fiecărei biserici, în dreapta Mântuitorului, după cum prooroceşte David: "stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta în haină aurită şi preaînfrumuseţată", precum şi în fiece casă de creştin se află icoana Maicii Domnului cu pruncul care este chipul Bisericii celei adevărate.

Să amintim apoi şi de Acatistele şi Paraclisele Maicii Domnului, imne de o frumuseţe deosebită, pe care credincioşii le citesc cu mare evlavie aproape zilnic spre ajutorul şi folosul lor sufletesc.

Toate acestea sunt forme ale preacinstirii Maicii Domnului şi cinstind-o pe ea după cuvântul Sfântului Ambrozie cel Mare, îl cinstim pe Fiul ei Cel întrupat spre mântuirea neamului omenesc.

Fără cinstirea Maicii Domnului, cultul Bisericii ar fi mai sărac, mai sec şi mai lipsit de vivacitate. Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii, trezeşte în poporul drept-credincios evlavia şi dorul după Dumnezeu, precum şi iubirea faţă de semeni.

De aceea, cum spune Serghei Bulgakov, "creştinismul numai cu Hristos fără Maica Domnului e în fiinţa sa o altă religie decât Ortodoxia", iar Nicolae Steinhardt adăuga şi el că două evlavii se cer să fie ţinute cu tărie de români şi să nu fie uitate sau pierdute: "cinstirea Maicii Domnului şi cinstirea Sfintei Cruci".

-În Simbolul de credinţă se afirmă: "Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria". Care a fost rolul Maicii Domnului în întruparea Mântuitorului Iisus Hristos?

-În articolul din Credeu se afirmă că Mântuitorul Hristos s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om. Prin acest articol Biserica mărturiseşte modul supranatural al naşterii Mântuitorului. El ca Dumnezeu S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, iar ca om S-a întrupat prin lucrarea Sfântului Duh în sânul Preacurat al Fecioarei Maria şi s-a făcut om asemenea nouă în afară de păcat.

Rolul Sfintei Fecioare la întruparea Mântuitorului este deosebit de important şi de relevat, aşa cum îl găsim relatat în episodul Bunei Vestiri. Fecioara Maria a venit în lume asemenea "luceafărului dimineţii" care vesteşte ivirea soarelui. Prin viaţa ei curată şi sfântă petrecută la Templul din Ierusalim, Sfânta Fecioară Maria atrage privirile Tatălui asupra ei – ne spune Sfântul Grigorie Palama – care o găseşte vrednică de a-L purta în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. La Buna Vestire, Fecioara Maria primeşte vizita Arhanghelului Gavriil, care îi aduce vestea că a fost aleasă să-l nască pe Mesia, arătând şi modul în care se va realiza acest lucru: "Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, iar Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va numi".

Prin ascultarea ei deplină către Dumnezeu concretizată în cuvintele: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău", Maria devine instrumentul prin care se coboară la noi Mântuitorul lumii. Ea, care nu avea păcate personale, ci doar păcatul strămoşesc, şi acesta ţinut într-o stare de latenţă, a fost curăţită la Buna Vestire prin puterea Sfântului Duh, devenind astfel "Biserică sfinţită şi rai cuvântător"; cădelniţă de aur" şi "vas al alegerii", cum o numesc cântările bisericeşti.

Despre rolul şi importanţa Sfintei Fecioare în iconomia mântuirii neamului omenesc au vorbit atât de frumos Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Proclu, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Nicolae Cabasila. Toţi au scos în evidenţă că Fecioara Maria, prin faptul că s-a întrupat dintr-însa Fiul lui Dumnezeu, este mai presus de toate făpturile. Aleasă dintre toate neamurile, Sfânta Fecioară este cu adevărat comparată cu "rugul cel nears" şi cu scara cerească pe care a văzut-o Iacob patriarhul. De aceea în Imnul Acatist este numită: "bucură-te scara cerului pe care s-a pogorât Dumnezeu".

Preasfinţia Voastră, ce trebuie să ştie credincioşii ortodocşi şi să afirme, astăzi, când aud cuvinte jignitoare cu privire la Maica Domnului?

Faţă de toate acestea, adevăratul creştin ortodox trebuie să fie cu luare aminte, să fie cu reţinere şi să încerce să-i lămurească pe cei mai slabi de înger de rolul pe care Sfânta Fecioară Maria l-a avut în istoria mântuirii, ca de sfinţenia şi de curăţia vieţii sale.

Să nu uităm apoi că şi noi putem păcătui împotriva cinstirii Maicii Domnului, prin luarea numelui ei în deşert, prin necunoaşterea vieţii ei, ca şi prin faptul că nu ştim de multe ori nici o rugăciune adresată ei. Învăţătura despre Maica Domnului trebuie să fie cunoscută bine de către credincioşi, trăită cu intensitate şi apărată în faţa celor care o necinstesc pe Împărăteasa Cerurilor.

-De ce Maica Domnului este socotită grabnic-ajutătoare?

-Maica Domnului este socotită grabnic-ajutătoare pentru că ea, primind rugăciunile noastre, le duce Fiului ei, mijloceşte pentru noi ca să ne împărtăşim din bunătăţile cereşti pe care le dorim. Păcătoşi fiind, de multe ori, nu îndrăznim să ne adresăm direct Mântuitorului Hristos şi de aceea, rugându-ne către Maica Domnului, nădăjduim că rugăciunile noastre vor fi ascultate şi împlinite prin mijlocirea ei. Tot ceea ce cerem în rugăciunile către Maica Domnului cerem de la Mântuitorul Hristos prin solirea Maicii Sale. "Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat", spune Paraclisul Maicii Domnului, una dintre cele mai frumoase şi luminoase rugăciuni adresate Maicii Preacurate şi care se cântă sau se citeşte "la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie". Cred că nu există creştin ortodox care să nu fi simţit cel puţin o dată în viaţă ajutorul Maicii Domnului în clipe de încercare sau de suferinţă.

Tocmai de aceea ea este socotită "grabnic ajutătoare" "prefacerea celor scârbiţi, izbăvirea celor neputincioşi", "rugătoare caldă şi zid nebiruit". Se cade să o cinstim mereu pe Maica Domnului, la fel ca şi strămoşii noştri, să ne plecăm genunchii înaintea sfintei sale icoane, rugându-ne să ne păzească şi să ne izbăvească de tot răul, şi să ne insufle curaj, tărie şi stăruinţă întru dobândirea vieţii celei noi, căci ea este Maica Domnului şi Maica noastră, iar noi suntem fiii ei.

(Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii.
 Vizualizări articol: 1853 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Cultul Maicii Domnului dă vigoare Bisericii5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Alivenci ca la Humulești (rețeta Smarandei, mama lui Ion Creangă) Îi afli adeseori în târguri, cu colecția lor de păpuși din lut, pictate după înățișarea personajelor lui Ion Creangă. Ionela și Costin Lungu din Humulești - de unde altfel ar putea fi niște fani atât de înfocați... Citeşte