Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 17 mai 2014 - Anul XIX, nr. 111 (5620)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În perioada 4-9 iunie

Un cor de fete sucevean va participa la o competiţie internaţională la Viena

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un cor de fete sucevean va participa, în perioada 4-9 iunie, la o competiţie internaţională la Viena. Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, coordonat de preotul prof. Lucian Tablan Popescu, va reprezenta România, în perioada 4-9 iunie, la Concursul Coral Internaţional „Franz Schubert”. Acesta este cel mai important concurs coral internaţional, având sloganul „Sing'n'Joy”, şi este deschis mai multor tipuri de coruri: de copii, de femei, de voci egale şi mixte.

Alături de suceveni, pe scena vieneză vor urca coruri renumite din toată lumea: Italia, Norvegia, Filipine, Rusia, Serbia, Slovenia, Suedia, Finlanda, Austria, China etc. Concursul Internaţional „Franz Schubert” se desfășoară din doi în doi ani. La ediţia trecută, România a fost reprezentată de Corul „Symbol” din Bucureşti, dirijor profesor Jean Lupu, fondatorul corului, care a obţinut medalia de argint.

Corul sucevean, format din 39 de eleve ale Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, din clasele VII-XII, speră să facă o figură frumoasă la Viena, unde va participa la categoria cor de fete, cu vârsta sub 19 ani. Tinerele sucevence vor interpreta în concurs mai multe piese din repertoriul românesc, printre care „Floare albastră”, de Vasile Spătărelu, „Brâul amestecat”, de Pretorian Vlaiculescu, „Mugur, mugur, mugurel”, de Grigore Macovei.

 

Le-au acordat tot sprijinul

De problemele organizatorice ale desfăşurării concursului se ocupă Organizaţia Interkultur. Din ce ne-a spus preotul Tablan, costurile cu cazarea corului sucevean se ridică la 10.280 de euro, transportul costă circa 2.000 de euro, iar costumele fetelor circa 1.000 de euro. Pentru a ajunge la Viena, elevii suceveni au nevoie de sprijinul autorităţilor locale, al sponsorilor, al asociaţiilor culturale. Un sprijin important în acest sens a venit din partea Asociaţiei Culturale „Creştinii Bucovinei”, reprezentată de Dinu Ilie Chauciuc şi Dorina Blănaru, oameni care au înţeles că este o onoare pentru Suceava să-şi trimită mesagerii muzicii la Viena, la o manifestare care presupune complexitate artistică, creativitate, profesionalism.

Deplasarea tinerilor suceveni la acest concurs nu putea avea loc fără sprijinul venit din partea Primăriei şi a Consiliului Local al municipiului Suceava, Carrefour Suceava, SC Facos Suceava, SC Bermas Suceava, SC Biotest SRL Suceava, SC Auto Adria SRL, SC Salamander SRL Suceava, Fundaţia Umanitară Adam-Mădălin, SC ATCOM SCM Suceava, SC Moda Lux SCM Suceava, Solidaritatea SCM, SC Trestia SRL Broşteni, SC Geleriu SRL Broşteni, SC Ilax SRL Broşteni, SC Păuşeriu-Medicină Veterinară Broşteni, SC Mar-IuliSRL Broşteni.

Preotul Tablan le mulţumeşte tuturor factorilor de decizie care au contribuit la acest demers cultural, profesorilor de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, directorului colegiului, profesorul Dan Popescu, părinţilor, tuturor persoanelor care au făcut posibil ca visul Corului de fete „Ciprian Porumbescu” de a ajunge la prestigiosul concurs de muzică din Viena să fie posibil.

Corala „Ciprian Porumbescu” a Colegiului „Ştefan cel Mare” a luat fiinţă în urmă cu patru ani, la iniţiativa preotului Tablan şi a profesorului Dan Popescu, directorul colegiului. Singurul reprezentant din România, Corul „Ciprian Porumbescu”, va concura pentru un premiu cu alţi competitori foarte buni din toată lumea. Cei care doresc să sprijine participarea Corului de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” la Concursul Coral Internaţional „Franz Schubert” din Viena pot să sune la numărul de telefon 0756 435 923 (preotul profesor Lucian Tablan).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un cor de fete sucevean va participa la o competiţie internaţională la Viena.
 Vizualizări articol: 3326 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 7 voturi
Un cor de fete sucevean va participa la o competiţie internaţională la Viena3.957

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei