Să folosim spre bine ceea ce avem!

Sunt multe lucruri și aspecte în viața noastră peste care trecem cu nebăgare de seamă, și astfel riscăm să nu ne folosim cum trebuie de ele. Dacă, de exemplu, am trage o privire peste timpul pe care în fiecare zi îl pierdem cu lucruri care nu ne aduc nici un folos sufletesc, și ne-am reorganiza programul pentru a ne face minimul din datoriile sufletești, atunci putem avea o bucurie a schimbării în bine a vieții noastre. Dacă am renunța la lucrurile de prisos din casa noastră, și le-am da la cei care nu au, ar fi o altă bucurie. Dacă am străluci mai mult cu bunătatea, curăția și înțelepciunea, decât cu hainele arătoase, ar fi o altă bucurie. Dacă am slăvi pe Dumnezeu și am mângâia prin graiul nostru pe cei ce au nevoie, și am renunța la clevetiri și defăimări, ne-am folosi și noi și cei din jur. Dacă ne-am canaliza dragostea de Dumnezeu și aproapele, și am respinge gândurile necurate și de ură, atunci am fi mult mai frumoși. Dacă ne-am feri ochii de toate destrăbălările din lumea aceasta, și i-am folosi pentru a cunoaște calea adevărului, atunci fața noastră ar străluci de bucurie.

Astfel, vedem că sunt multe aspecte în viața noastră, pe care nu le folosim spre bine, căci puțini sunt cu adevărat cei care folosesc spre bine cele enumerate mai sus. Mulți nici măcar nu iau seama la aceste aspecte și păcătuiesc pe nesimțite. Cine se gândește că și zece minute contează într-o zi, ca să le folosim bine? Mulți stau ore în șir în fața televizorului, sau vorbesc la telefon câte o oră cu fiecare persoană. Facem lucrurile acestea, și ne îndreptățim că ni se cuvine, și că avem dreptul, și că este viața noastră, însă Hristos a spus că vom fi judecați și pentru fiecare cuvânt spus în deșert, iar aici bineînțeles se subînțelege și timpul petrecut aiurea.

Nu se consideră timp pierdut atunci când organismul are nevoie de odihnă, și nu se consideră vorbă în deșert atunci când vrei să înveselești un suflet întristat, sau pur și simplu să vorbești cu cineva care are nevoie de asta, și nici atunci când noi înșine suntem într-o stare în care simțim nevoia să ascultăm o muzică sau să zâmbim. Toate însă trebuie să aibă un scop bun și un rost, și atunci ne vom bucura de fiecare clipă din această viață, pentru că atunci când toate le folosești spre bine, simți și mulțumirea pe care o aduce lucrarea pe care o faci.

(Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 155-157)

Vremea de a controla cuvintele

Postul este vremea de a controla cuvintele noastre. Lumea noastră este incredibil de verbală, iar noi suntem permanent inundaţi de cuvinte care şi-au pierdut sensul şi, deci, puterea. Creştinismul descoperă sacralitatea cuvântului - un adevărat dar dumnezeiesc pentru om. Din această cauză, cuvintele noastre sunt înzestrate cu puteri uriaşe, fie pozitive, fie negative. Din această cauză, vom fi judecaţi şi după cuvintele noastre: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei, XII, 36-37).

Paza vorbirii înseamnă să redescoperi seriozitatea şi sacralitatea sa, să înţelegi că uneori o glumă „inocentă” pe care o rosteşti fără măcar să te gândeşti la ea poate avea urmări dezastruoase - poate fi „paiul” ce împinge un om către deznădejde şi distrugere totală. Dar cuvântul poate fi, de asemenea, o mărturie. O conversaţie întâmplătoare peste birou, cu un coleg, poate să facă mai multe pentru comunicarea unei concepţii de viaţă, unei atitudini către aproapele sau despre muncă decât predica formală. Ea poate semăna sămânţa unei întrebări, a posibilităţii unei abordări diferite a vieţii, a dorinţei de a cunoaşte mai mult. Nu ştim cum, de fapt, influenţăm permanent pe aproapele prin cuvintele noastre, prin adevărata „tonalitate" a personalităţii noastre. Şi, în cele din urmă, oamenii sunt convertiţi la Dumnezeu nu pentru că cineva a putut să le dea explicaţii strălucite, ci pentru că au văzut în el că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea şi iubirea sunt singurele care dezvăluie prezenţa şi puterea lui Dumnezeu în lume.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995, pp. 112-113, sursa: www.doxologia.ro)