Mircea Radu IACOBAN

S-a brodit rău şi iată că păţania lui Uli Hoeness nu vine deloc în favoarea lui Gică Popescu. Coroborată cu condamnarea în ajunul alegerii (sigure!) la FRF, sugerează că pe bietul Gică l-au doborât mişculaţiile balcanice obişnuite în politica noastră, dar că i-au fost împotrivă şi astrele! Dacă nu intervenea condamnarea lui Hoeness, mai-mai că presiunea opiniei publice ar fi determinat până la urmă, poate nu chiar graţierea directă, dar barem o soluţie de atenuare a pedepsei. Sigur că-i cusută cu românească aţă albă condamnarea lui Gică la trei ani, o lună, zece zile lucrătoare, unşpe ore, cinşpe minute şi şapte secunde, adică exact cât să nu permită suspendarea executării în puşcărie, dar şi aşa opiniile naţiei erau, până la apariţia cazului Hoeness, împărţite – înclinând, cumva, către solicitarea graţierii prezidenţiale. Greu s-o mai susţii acum, când Hoeness a primit trei ani şi jumătate pentru evaziune fiscală!

Cine-i Gică Popescu ştim şi-l preţuim. Punându-i meritele pe un talger şi culpa pe celălalt, parcă-parcă s-ar cuveni judecat şi cu sufletul, nu numai cu litera codului penal. Suntem iertători, labili, sentimentali şi, în ultimă instanţă, nu întru totul europeni. Cartea de vizită a preşedintelui Clubului Bayern München nu-i cu nimic mai prejos decât cea a lui Gică. Ba, poate, şi mai sclipitoare. Ca jucător, Hoeness a fost în selecţionata campioană mondială în 1974 şi campioană europeană în 1972, iar cu echipa de club a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1973-74, 1974-75 şi 1975-76 (ca să nu mai vorbim despre performanţele din fotbalul intern). A fost distins cu Ordinul de Merit bavarez, chipul i-a apărut pe timbre poştale în RFG, scriitorii i-au dedicat câteva cărţi. După accidentarea cu consecinţe ireversibile, a condus cu pricepere unul dintre cele mai titrate cluburi ale lumii. Iar justiţia germană n-a ezitat să-l condamne sec pentru evaziune fiscală!

Declaraţia lui Hoeness: „Frauda a fost greşeala vieţii mele. Îmi asum consecinţele şi mă prezint la penitenciar. Aceasta corespunde înţelegerii mele faţă de decenţă, atitudine şi responsabilitate personală.” Nu-i vorbă, şi Gică a făcut declaraţii decente şi onorabile, numai că între cele două speţe, atât de asemănătoare, la nemţi ceea ce e verboten rămâne verboten, în vreme ce la noi, totul pare provizoriu şi negociabil. Îmi pare nespus de rău de Gică, dar…

*

Pur şi simplu e de nesuportat! Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vă rog din răsputeri, daţi crezare unui bătrân profesor de limba română şi nu vă mai luaţi, în turmă, după prostovanii care vorbesc dar nu gândesc, inventând tot soiul de aberaţii, una mai moţată şi mai cretină decât cealaltă! Nu mai reiau argumentaţia întemeiată pe reguli şi pe logică; am tot expus-o în acest colţ de pagină, dar şi pe unde am apucat la diverse posturi de radio şi tv – absolut de pomană! Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, e-o mare tâmpenie să spui „eu ca şi ministru” ori „boul ca şi animal”, ori „raţa ca şi zburătoare”. Acel „ca şi” inventat cu statut de soluţie tolerată pentru a ne proteja de cacofonii („eu, ca constructor”, „eu, ca contabil”) nu se foloseşte decât atunci când situaţia o cere, nu toată ziua, bună ziua, analfabeţilor! Constat oripilat că idioţenia câştigă clipă de clipă teren şi se lăbărţează mai ales din pricina radio şi telegazetarilor inculţi, care grabnic supralicitează pentru a nu ieşi la iveală cronica lor ignoranţă în materie de reguli ale limbii române. Unii (mulţi, din ce în ce mai mulţi!) iau găselniţa de bună, chit că siluieşte limba românească, şi zici c-ar fi în stare să ceară până şi modificarea versului eminescian „Trecut-au anii ca norii lungi pe şesuri”, plantând cuvenitul „ca şi” cretin, parazit şi trădător. Trădător, adică, al neştiinţei lor de carte, biata limbă română ajungând să fie fals normată de indivizi care habar n-au să facă acordul gramatical (Rareş Bogdan: „doisprezece propuneri”…) ori se apără absurd cu pavăza lui „ca şi” când nu-i picior de inamic la orizont.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, m-am săturat şi eu, promit că-i ultima oară când mai atrag atenţia asupra acestei monstruozităţi gramaticale, fiindcă bolovanul a luat-o decis la vale şi pare a fi de neoprit. Cu scuzele de rigoare, tot pentru ultima dată, recurg la cea mai lămuritoare comparaţie: da, „ca şi” ne protejează de cacofonii. Şi prezervativul protejează, dar nu se arborează tot timpul, oameni buni!