marţi, 2 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 76 (5283)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9483 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3786 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Lecţia de religie

O cale binecuvântată la vremea postului

 

Cultul divin cuprinde o multitudine de rugăciuni, mai lungi sau mai scurte, prin care, laolaltă cu slujitorii Sfintelor Altare, cerem de la Dumnezeu ajutor şi milostenie, zicând permanent: „Doamne, miluieşte-ne pe noi păcăoşii!“, „Fie, Doamne, mila Ta spre noi“, „Doamne, ai milă de noi“, „Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi“. Îl chemăm în ajutor pe Dumnezeu pentru că El este Milostiv (Ps. 110,4), este Dumnezeul îndurării, Îndelung Răbdător, Bun şi Atoateiertător. În marea Sa milostivire, Dumnezeu îngrijeşte şi ajută tuturor celor apăsaţi. 

Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile cu care se încununează adevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şi fântână nesecată a veşnicelor bunătăţi. Cât de bine şi cât e de frumos să ai milă în sufletul tău. Numai atunci vei putea înţelege cu adevărat necazul şi suferinţa celui de lângă tine. Numai atunci poţi spune că ţi-ai adunat „comoară în ceruri“ pe care „nici molia nu o strică, nici furii nu o sapă şi nu o fură“.

 

Virtutea milosteniei în conştiinţa populară

Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit, pentru a îmbrăca pe cel gol sau pentru a-l alina pe cel în suferinţă. În înţelepciunea poporului nostru, milostenia este nemuritoare. Iată ce spune proverbul: „Dăruind vei dobândi“ sau „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută“. Din punct de vedere creştin, toate aceste argumente converg spre o singură concluzie, şi anume că: în întreaga noastră viaţă dăruim bunuri pământeşti pentru a dobândi comorile cereşti, facem bine trupului şi primim răsplată pentru suflet, îl ajutăm pe semenul nostru şi prin el Dumnezeu ni se face dator. Iată de ce, înaintea Mântuitorului Hristos cei milostivi sunt fericiţi şi se vor milui (Matei 5, 7).

Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit»“ (II Cor. 8, 14-15).

 

Faptele milei trupeşti şi sufleteşti

Virtutea milosteniei se arată în „faptele iubirii creştine“, în „faptele îndurării trupeşti“ şi mai ales în „faptele îndurării sufleteşti“, numite întrucât prin ele se aduce mângâiere trupului şi sufletului deopotrivă. Astfel, într-un înţeles mai larg, putem spune că faptele îndurării trupeşti sunt cuprinse în: miluirea cu hrană a celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, găzduirea celui străin, cercetarea celui bolnav sau a celui din temniţă etc. Pe de altă parte, referindu-ne la „faptele îndurării sufleteşti“, am putea aminti de povăţuirea şi îndreptarea păcătosului, învăţarea celor neştiutori, sfătuirea celor ce sunt la îndoială, iertarea celor ce ne-au greşit nouă, şi mai ales rugăciunea plină de dragoste pentru aproapele nostru, aşa cum ne îndeamnă Domnul nostru Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22, 34).

 

O teologie a milosteniei

Prin milostenie avem certitudinea comuniunii cu un Dumnezeu personal. Din relaţia cu El izvorăşte sentimentul de milă şi totodată certitudinea că din bunătatea Sa nemărginită putem dobândi milă. „Fără un Dumnezeu personal“ - spune pr. prof. Dumitru Stăniloae - „n-ar exista putinţa unei continue sensibilizări a omului, pentru că nu i-am cere milă cu sentimentul că ne-o poate da; cu sentimentul că El Însuşi este plin de milă faţă de noi, sau izvorul milelor“ (în Filocalia, vol. XI, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990, p. 433, nota 608). Mai mult decât atât, Părintele Ceresc a sădit sămânţa milosteniei în inima noastră, ea fiind „puterea simţitoare între persoană şi persoană“, întrucât „prin ea dăm milă, dar şi simţim mila lui Dumnezeu“ (ibidem).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au vărsat râuri de cerneală pentru a scrie despre virtutea milosteniei. Aşezând-o la locul cel mai de cinste al vieţii trăite aici pe pământ, cu toţii au lăudat bunătăţile izvorâte din facerea de bine pentru cel sărac sau în nevoie. Iată ce spune în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur: „De multe ori am spus că milostenia n-a fost lăsată pentru cei ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc; nu pentru cei ce iau, ci pentru cei ce dau, fiindcă aceştia, în principal, câştigă mai mult“ (Omilii la Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, Ed. Icos, 1998, p. 263). La rândul său, Sfântul Maxim Mărturisitorul laudă binefacerile milosteniei: „Cel ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaşte deosebire între rău şi bun, între drept şi nedrept, când e vorba de cele de trebuinţă trupului, ci împarte tuturor la fel, după trebuinţă, chiar dacă cinsteşte mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decât pe leneş“ (în Filocalia II, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994, p. 64).

 

Să însoţim milostenia cu postul!

În încheiere, trebuie să păstrăm permanent în minte această datorie sfântă, mai ales acum la vremea postului. Datoria postirii trebuie însoţită neapărat cu facerea de bine, căci spune Sfântul Apostol Iacob că zadarnică este credinţa noastră dacă nu rodeşte în faptele cele bune, plăcute şi bine primite înaintea lui Dumnezeu (Iacob 2, 17). Fiecare creştin este dator să fie darnic, asemenea pământului care întoarce seminţele primite însutit şi înmiit, să fie milostiv şi iertător, pentru că Părintele nostru Milostiv şi îndelung-iertător este şi „face să răsară soarele şi peste cei răi, şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, care plouă peste drepţi şi nedrepţi (Mt. 5, 45). O mână caldă, o faptă de milostenie făcută cu dreapta, ca să nu ştie stânga, descoperă totdeauna o inimă de samarinean iubitoare şi binefăcătoare ca ploaia peste glia uscată, ca leacurile peste rănile bolnavului. Întru totul adevărate şi de mare folos ne sunt nouă cuvintele Scripturii: „Omul milostiv îşi face bine lui, pe când cel cu inima împietrită îşi chinuieşte trupul“ (Proverbe 11, 17); „Fiţi deci milostivi precum şi Tatăl vostru milostiv este“ (Luca 6, 36).

(Pr. Dumitru CRÎNGOIU, diac. Ioniţă APOSTOLACHE, sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O cale binecuvântată la vremea postului.
 Vizualizări articol: 1450 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
O cale binecuvântată la vremea postului5.052

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei