Spovedania trebuie făcută după o înainte-pregătire

Spovedania are trebuinţă de o pregătire prealabilă. Cel ce vine la duhovnic nepregătit – ca o urmare logică - nu reuşeşte să-şi amintească nici neputinţele, nici nu va înţelege cum se cuvine excesele sale. Altfel spus, el trece cu vedere atât îndatoririle pe care le-a neglijat, ignorând totodată şi mulţimea păcatelor.

Este cu neputinţă pentru cel ce nu s-a cercetat pe sine – cu multe zile înainte de spovedanie – cu cea mai mare atenţie, exactitate şi nepărtinire, să se aleagă cu vreun folos dintr-o spovedanie spontană şi nepregătită.

Slăbiciunea memoriei îl împiedică să-şi amintească totul; puţinul timp acordat cercetării de sine şi lipsa simţirii conştiente a gradului de responsabilitate face spovedania neroditoare.

Astfel, îngăduim ca mulţimea patimilor să afecteze sănătatea sufletului pe care îl lăsăm netratat, lăsând în urmă seminţele noilor păcate.

În timpul spovedaniei noi stăm şi ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu

De aceea, este de trebuinţă ca cel ce voieşte să meargă la spovedanie, să se cerceteze cu multe zile înainte, pentru a cântări fiecare faptă, pentru a-şi conştientiza neputinţele şi excesele, şi astfel să se apropie de spovedanie şi să mărturisească numai acele lucruri de care am vorbit mai sus. A discuta cu părintele duhovnic despre propriile virtuţi şi fapte bune, neglijând şi chiar ascunzând cu bună-ştiinţă patimile care infectează sufletul, este asemănător cu ceea ce face un bolnav care discută cu doctorul despre tăria şi sănătatea fizică, nepomenind nimic despre boala care îi macină trupul.A vorbi cu părintele duhovnic despre virtute şi realizări, utilizând şi un limbaj pompos, este o practică fariseică, un semn al laudei de sine şi a slavei deşarte – o acţiune total nepotrivită, cu atât mai mult cu cât ne aflăm la spovedanie, unde ne mărturisim în faţa lui Dumnezeu.

De aceea, nu trebuie să uităm că în timpul spovedaniei noi stăm şi ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu, ca să aflăm milă şi să luăm iertarea păcatelor. Dumnezeu ştie virtuţile noastre, şi nu are nevoie de un interpret. Aşa cum în faţa doctorului ne arătăm numai bolile, tot aşa să facem şi în faţa părintelui duhovnic: să ne mărturisim numai patimile sufletului, cu duh umilit şi zdrobire. Întrucât cei ce se spovedesc se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie, este un motiv în plus pentru ca pregătirea necesară să aibă un caracter ireproşabil.

Nu vom putea fi conştienţi de păcatele noastre decât în măsura în care vom fi luminaţi de sus

Pregătirea pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, după Sfinţii Părinţi, trebuie însoţită de post. Dar postul adevărat…, nu cel fariseic, ci cel stabilit de Biserică, care ţinteşte la supunerea patimilor sufletului şi trupului, la unificarea minţii împrăştiate, la ridicarea acesteia din cugetarea la materia inferioară care ne poate absorbi toată atenţia îndeletnicind-o cu lucruri de-suflet-vătămătoare şi deşarte.Întrucât fiecare creştin trebuie să-şi de-a seama dacă cineva îşi ridică mintea şi inima către Dumnezeu prin post şi rugăciune, dacă această inimă nu este smerită prin post şi nevoinţă, este cu neputinţă ca cineva să ajungă la o conştiinţă a păcătoşeniei sale, să-şi dea seama de gravitatea păcatelor, să caute iertarea lor cu o dorinţă arzătoare, să satisfacă Dreptatea Dumnezeiască şi să împace cu Dumnezeu. Trebuie să mai ştim că nu vom putea fi conştienţi de păcatele noastre decât în măsura în care vom fi luminaţi de sus. Sunt luminaţi de sus în măsura în care inima şi mintea noastră sunt ridicate spre Dumnezeu. Dar suntem ridicaţi numai în măsura în care duhul nostru devine mai uşor prin post şi rugăciune.

Suntem nevoiţi să mărturisim sincer, cu credinţa că ne vom împăca cu Dumnezeu

Rugăciune şi post – postul creştin, sunt folositoare ca mijloace de a ne examina, de a stabili adevărata noastră stare morală, de a ne evalua cu exactitate păcatele şi de a înţelege adevărata natură a păcatului.Fără post şi rugăciune nu putem ajunge la o cunoaştere de sine; nu ne putem face o imagine clară a păcatelor, o conştiinţă desăvârşită a lor şi nici nu putem dobândi zdrobirea inimii şi, prin urmare, să facem o spovedanie şi adevărată şi rodnică. De aceea, întrucât postul şi rugăciunea sunt singura cale de pregătire pentru o spovedanie adevărată, suntem nevoiţi să urmăm cu sârguinţă aceste porunci ale Bisericii…, suntem nevoiţi să mărturisim sincer, cu credinţa că ne vom împăca cu Dumnezeu, şi ne vom atinge scopul, săvârşind binele pe care nu l-am dorit.

De aceea, veniţi! Să lepădăm păcatul; să întoarcem lucrurile dobândite prin nedreptate; să ne împăcăm cu vrăjmaşii noştri şi face fapte vrednice de pocăinţă ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să primim mila dumnezeiască, şi astfel să devenim vase vrednice de primirea Împărăţiei Cerurilor. Fie ca toţi să ne învrednicim de moştenirea ei. Amin.

(extrase din: Omilia 9 – Despre îngrijirea sufletului – Sf. Nectarie de Eghina)