Valenţele educaţiei religioase

Potrivit filozofiei educaţiei (Christopher Winch & John Gingell, 2003), educaţia religioasă naşte un număr important de probleme filozofice, politice şi educaţionale. Acestea se referă atât la natura religiei, la natura educaţiei religioase, cât şi la întrebări legate de responsabilitate şi libertate.

În mod obişnuit, educaţia religioasă este clasificată ca fiind fie confesională, fie neconfesională. În primul caz, scopul principal al educaţiei religioase este de a încuraja participarea la viaţa religioasă fie prin generarea credinţei în dogmele religiei respective, fie prin participarea din convingere proprie la practicile religioase, fie prin intermediul amândurora. În cel de-al doilea caz, scopul ultim al educaţiei religioase este de a învăţa despre credinţele şi practicile unei comunităţi religioase fără a genera credinţa ori dorinţa de participare la viaţa religioasă. Lumea secularizată susţine în principal că forma neconfesională a educaţiei religioase este singurul mod compatibil cu scopul autonomiei, iar orice altceva este îndoctrinare. Pe de altă parte, credincioşii consideră că singurul mod în care se poate creşte o nouă generaţie de oameni credincioşi este de a le acorda o educaţie religioasă confesională încă de la naştere.

Credinţa, rezultatul conlucrării neforţate om

Spre deosebire de concepţia potrivit căreia educaţia religioasă ar "naşte" credinţa, din punct de vedere creştin-ortodox nu se poate "genera" credinţa prin predarea religiei, credinţa fiind rezultatul conlucrării neforţate om - Dumnezeu, dar al Duhului Sfânt, şi nu alegere raţională făcută la şcoală. Din alegerea raţională rezultă doar o convingere intelectuală, şi nu credinţă în sens creştin-ortodox, de relaţie personală între om şi Dumnezeu.

Realizată în spirit creştin, educaţia religioasă este considerată de Dumitru Călugăr "o acţiune specific umană, care se desfăşoară conştient de către un educator, conform unui plan şi unei metode bine precizate. Ea este susţinută de iubire, de încredere, de libertate şi de harul lui Dumnezeu, şi are drept scop realizarea caracterului religios-moral cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină".

S-a observat că în ultimii douăzeci de ani, la nivel european, obiectivul principal al abordărilor confesionale ale educaţiei religioase în şcoală s-a schimbat destul de mult. Scopul principal nu mai este acela de a naşte un angajament religios faţă de o credinţă particulară, ci de a ajuta elevii să înţeleagă diferitele tradiţii religioase, conflictele de natură etică, situaţiile existenţiale de criză, precum şi pluralitatea religioasă (Zdenko Kodelja and Terrice Bassler, 2004). Privită din această perspectivă, educaţia religioasă confesională devine destul de asemănătoare cu cea neconfesională, rămânând totuşi în continuare diferenţe importante.

Educaţia religioasă din România, caracter preponderent confesional

În viziunea celor doi autori - Zdenko Kodelja and Terrice Bassler -, printre formele îmbrăcate de educaţia religioasă neconfesională se disting două moduri importante: teaching about religions (a învăţa - a preda despre religii) şi "the multi-faith approach" (abordare plurireligioasă). A preda despre religie presupune studierea credinţelor, valorilor şi practicilor specifice unor religii, obiectiv principal fiind înfăptuirea cunoaşterii şi înţelegerii unei religii ca sferă a gândirii şi acţiunii umane. Abordarea plurireligioasă (the multi-faith approach) presupune învăţarea despre marile religii ale lumii, neincluzând nici un catehism caracteristic vreunui cult religios.

Peter Schreiner de la Institutul Comenius din Germania arată că în Europa pot fi identificate trei tipuri de educaţie religioasă: education into religion, education about religion şi learning from religion. Primul mod presupune în fapt educaţia religioasă de tip confesional, iniţierea elevilor într-o singură religie, într-o singură tradiţie religioasă. În cazul educaţiei despre religie, accentul cade pe cunoştinţele şi studiile despre religie. Cel de-al treilea tip - learning from religion - oferă elevilor posibilitatea de a lua în considerare diferitele răspunsuri la principalele probleme morale şi religioase, ajutându-i astfel să-şi dezvolte propriile puncte de vedere într-un mod critic şi reflectiv. În acest caz, sunt în centrul activităţii de învăţare-predare atât experienţa, cât şi identitatea elevilor, indiferent că aceasta este ori nu este religioasă. La nivel european, fiecare ţară şi-a dezvoltat o abordare proprie a educaţiei religioase în şcoală. Cauzele acestor diferenţe îşi pot avea temeiul în structura sistemului educaţional cu problemele sale filozofice, istorice şi politice, în specificul local, regional ori naţional, în peisajul religios al ţării, în rolul şi valoarea religiei în societate, precum şi în relaţia dintre stat şi religie, dintre stat şi cultele religioase.

Din această perspectivă, educaţia religioasă din România are un caracter preponderent confesional, cu elemente interconfesionale şi nonconfesionale.

(Hrisanti BULUGEA, profesor de religie, gradul I, doctor în ştiinţele educaţiei, sursa: Ziarul Lumina)