Google
 
joi, 30 dec 2010 - Anul XV, nr. 306 (4597)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,667 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0662 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Răscrucea gândului

Despre urare şi binecuvântare

În perioada sărbătorilor primesc, la fel ca multe alte persoane, o sumedenie de urări. Pe e-mail, prin SMS, mai rar prin telefon, de foarte puţine ori prin cărţi poştale sau scrisori. De cele mai multe ori, acestea au ceva repetitiv, clişeistic şi previzibil. Rămâi, adesea, cu gândul cel bun pe care adresantul l-a intenţionat atunci când a trimis urarea, gândindu-se şi la tine.

Atunci când primeşti un SMS cu o astfel de urare, te poţi aştepta la faptul că acel gând a fost adresat, la pachet, mai multor persoane. Desigur, te poţi gândi la faptul că gestul este rezultatul întâlnirii dintre beneficiile tehnicii care îţi înlesnesc o astfel de comunicare, lipsa de timp şi criza economică. În plus, persoanele mai timide se pot ascunde în spatele unui text scris şi controlat, evitând, astfel, bâlbâiala şi lipsa de inspiraţie provocate de convorbirea cu o persoană mai locvace. Evident, nu putem exclude raţiunile comodităţii şi nici pe cele ale exerciţiului de imagine.

Atât în tradiţia iudaică, cât şi în cea a primelor secole ale creştinismului, binecuvântările sau urările erau personalizate. Cel care le primea intra în posesia lor pentru scopuri precise şi clar determinate. Altfel spus, ele erau răspunsuri adresate unor cerinţe bine conturate. Chiar şi atunci când era dată pentru o viaţă întreagă ce avea să fie împlinită - precum în episodul scripturistic al lui Iacob, Esau şi Isaac -, ea era adecvată şi adresată cuiva anume. Avea un destinatar bine precizat. De asemenea, o urare sau o binecuvântare, chiar şi atunci când trimitea către aspecte ale vieţii dezirabile pentru orice persoană, era recuperată la nivel personal de aşteptarea individuală a acelei împliniri promise.

Şi în acest fel putem înţelege cazul vicleniei lui Iacob, cel care fură binecuvântarea pe care tatăl său, Isaac, intenţiona să o adreseze fratelui său, Esau (Geneza, 27). Am putea înţelege de aici că există, chiar şi într-o binecuvântare personală, un rest de indeterminare, o zonă misterioasă care permite extrapolarea, comutarea sau furarea unei binecuvântări.

Cum putem înţelege însă această indeterminare? De unde această inabilitate de a da urărilor şi binecuvântărilor noastre un contur perfect mulat doar pe profilul persoanei căreia aceasta îi este adresată? Întrebarea deschide câmpul tematic al antropologiei apofatice, aşa cum a fost acesta dezvoltat de tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, nu poate fi înţeles până la capăt, aşa cum nici esenţa Creatorului său nu poate fi circumscrisă într-o definiţie sau determinată printr-un concept. Din această perspectivă, aşa cum sugerează şi Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, singurul cunoscător al inimii omului (kardiognostes) este Dumnezeu. Doar El este cel care poate şti în mod absolut ce îi trebuie fiecărei persoane şi care este binecuvântarea sau urarea de care aceasta are nevoie. Se întâmplă de aceea ca, uneori, prin vocea cuiva mai puţin cunoscut să ne fie adresate cele mai surprinzătoare şi mai lămuritoare urări. Ca şi cum Altcineva ar fi autorul acestora.

Atunci când nu se întâmplă acest lucru, primim fie acele gânduri bune adecvate căutărilor noastre, fie acele urări învelite în ambalajul clişeelor. Nu le vom repudia pe acestea din urmă dacă vom înţelege faptul că, de fapt, acea zonă a indeterminării este proprie chiar şi celor mai personalizate dedicaţii şi că, prin urmare, clişeul este inevitabil chiar şi în cazul acestora. Evident, clişeul este amendabil din perspectiva indiferenţei sau a dezinteresului pe care el le maschează. Dacă putem rămâne cu ceva din acesta este doar intenţia gândului bun, imagine ştearsă, dar mereu ajustabilă a unei binecuvântări care întotdeauna vine şi din altă parte, cunoscându-ne în totalitate şi potrivindu-ni-se perfect.

De aceea, parafrazându-l pe Jean-Luc Marion, vom putea spune şi în acest context că ceea ce se transmite în actul urării sau în actul binecuvântării este chiar faptul de a ura sau de a binecuvânta. Restul vine întotdeauna din altă parte. (Andrei GĂITĂNARU)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre urare şi binecuvântare.
 Vizualizări articol: 373 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Despre urare şi binecuvântare0.05

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei