Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 30 dec 2010 - Anul XV, nr. 306 (4597)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CIADO invită ambasadorii ţărilor membre Schengen, acreditaţi la Bucureşti, la un dineu de lucru

Joi, 30 Decembrie 2010 (16:55:16)

Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) a decis să invite, în 25 ianuarie, la un dineu de lucru, ambasadorii ţărilor membre spaţiului Schengen, acreditaţi la Bucureşti, pentru a discuta problemele privind aderarea României la această zonă de circulaţie liberă în Europa.

CIADO România informează într-un comunicat, remis agenţiei MEDIAFAX, că, "observând opacitatea autorităţilor române în a colabora cu societatea civilă reprezentativă la nivel naţional, ce poate determina o reacţie a societăţii civile internaţionale în problema admiterii României în Spaţiul Schengen, a decis să invite la discuţii ambasadorii spaţiului Schengen acreditaţi la Bucureşti în 25 ianuarie 2011, la un dineu de lucru pentru a explica poziţia unei părţi a societăţii civile faţă de acest subiect".

"Privim cu îngrijorare declaraţiile poticianiste ale unor miniştri ai Guvernului român ce nu realizează că imaginea României privind soluţionarea situaţiei nu se clădeşte pe atacuri virulente împotriva celor două cancelarii, Franţa, respectiv Germania, sau pe suportul Ungariei sau Poloniei ce vor deţine Preşedinţia UE în 2011. Avertizăm că sunt premise că şi Malta va avea în curând o poziţie similară celor două state (Franta şi Germania) şi, nu în ultimul rând, Grecia. Suntem realmente surprinşi de modul de abordare a subiectului Schengen de către autorităţile române (ministerele de Interne şi Externe) şi considerăm că, dacă politica externă va fi dusă în acest mod, România nu va intra în spaţiul Schengen", se arată în comunicat, semnat de preşedintele CIADO, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

Sursa citată arată că, întrucât autorităţile române nu au răspuns la adresele CIADO în ultimele şase luni, cu excepţia CSAT, CIADO a decis să analizeze "cu mare atenţie" dacă la dineu vor fi invitate autorităţile române.

CIADO precizează că mass-media din România va avea acces nelimitat la dineul de lucru, organizaţia precizând că fiind "o componentă responsabilă a societăţii civile nu riscă efectele recomandării Franţei şi Germaniei ce sunt nu doar negative, dar care vor fi foarte costisitoare pentru România şi vor duce şi la scăderea încrederii ţării noastre pe piaţa europeană şi pe piaţa internaţională".

"În condiţiile crizei şi în condiţiile relansării celorlalte state, opinăm că decizia celor două state va atârna negativ şi la ratingul de ţară, pe piaţa de capital. Încrederea investitorilor străini pentru a relua creşterea şi dezvoltarea poate fi compromisă pe termen lung", mai arată CIADO.

Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri, la Sibiu, că este optimist şi că "2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen", pentru că au fost îndeplinite "toate obiectivele" şi ţara este pregătită.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, este de părere că România va adera la Spaţiul Schengen în prima parte a anului 2011, aşa cum era prevăzut iniţial, fiind făcute toate demersurile în acest sens.

"Să ne păstrăm optimismul şi speranţa şi să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va adera la Spaţiul Schengen datorită faptului că ne-am îndeplinit toate obiectivele şi solicitările trasate de partenerii europeni. Nu avem ce să reproşăm nimănui, suntem în grafic. Am avut acele comisii de evaluare, şapte la număr - ultima a avut loc în decembrie, raportul fiind unul pozitiv. Sunt lucruri care s-au întâmplat şi ne dau speranţe că vom adera în 2011. Haideţi să vedem partea plină a paharului, nu cea goală, şi să îndemnăm şi ceilalţi oameni politici, partide politice, să facă acelaşi lucru: să militeze pentru cauza României", a spus Igaş.

Igaş a adăugat că Guvernul a îndeplinit tot ce şi-a asumat şi susţine aderarea la data stabilită.

Joi, 23 decembrie, ministrul francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez, declarat că principalele motive care au determinat Parisul şi Berlinul să refuze intrarea, pe termen scurt, a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen sunt controlarea fluxurilor de imigranţi şi criminalitatea organizată.

Aproximativ "75 la sută din imigraţia ilegală în Europa trece prin această regiune din sud-estul UE", a afirmat ministrul Laurent Wauquiez, într-un interviu publicat de Le Figaro, citat de AFP. "Dacă Bulgaria şi România intră în Schengen, frontierele lor devin ale noastre", explică el, subliniind că această decizie "are consecinţe importante şi afectează securitatea noastră internă".

În faţa criminalităţii organizate, a traficului de stupefiante şi de arme, eforturile României şi Bulgariei pentru a ameliora controlul frontierelor lor sunt fără îndoială insuficiente, potrivit ministrului francez.

"De exemplu, România a redus cu 40 la sută salariile vameşilor: aceasta nu este cea mai bună garanţie că sunt total impermeabili corupţiei", în opinia lui Wauquiez.

În plus, "Schengen funcţionează cu o bază de date hipersensibile. Dacă ar ajunge pe mâinile crimei organizate, ar fi o adevărată breşă în dispozitivul de securitate european", a adăugat el.

Întrebat în legătură cu termenul necesar pentru ca România şi Bulgaria să fie pregătite să intre în Schengen, Wauquiez a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla înainte ca UE să aibă garanţia că cele două ţări au pus "capăt corupţiei, criminalităţii organizate şi că frontierele lor vor fi bine păzite". 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CIADO invită ambasadorii ţărilor membre Schengen, acreditaţi la Bucureşti, la un dineu de lucru.
 Vizualizări articol: 877 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CIADO invită ambasadorii ţărilor membre Schengen, acreditaţi la Bucureşti, la un dineu de lucru0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei