Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Astăzi, când Biserica Ortodoxă cinsteşte cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului, se face pomenirea şi Sf. Roman Melodul. Teologia contemporană îl consideră „părintele canoanelor” şi un imnograf de frunte al Bisericii, alături de Sf. Ioan Damaschin, Sf. Cosma Melodul, Sf. Andrei Criteanul şi George Pisidul. Despre viaţa, opera şi gândirea teologică a Sf. Roman Melodul în cele ce urmează.
Viaţa Sf. Roman Melodul
Sf. Roman Melodul este fără îndoială cel mai mare poet al Bisericii de Răsărit, „melodul Melozilor” cum bine l-a numit cardinalul J.B. Pitra. Denumiri precum „magul Elino-sir”, „Dante al neogrecilor”, „prinţul Melozilor”, nu scot în evidenţă aspecte din viaţa şi activitatea acestui mare imnograf al Bisericii, ci mai degrabă creionează în tuşe subţiri contribuţia operei sale pentru mediul eclesial şi cultural.
Despre viaţa şi activitatea sa ştim mult mai multe informaţii din izvoarele ulterioare, care nu sunt totdeauna şi demne de crezare.
Conform Sinaxarului, „acest între sfinţi Părintele nostru Roman a fost din Siria, cetatea Emesinilor, diacon al sfintei Biserici celei de Berit. Deci mergând la Constantinopol, în zilele împăratului Anastasie, a rămas la biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, cea din Chir, petrecând cu evlavie, şi priveghind toată noaptea la slujba Vlahernelor. După săvârşirea slujbei de acolo, iarăşi se întoarse la Chir, unde şi darul alcătuirii condacelor a luat, arătându-se lui în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi dându-i o bucată de hârtie, îi porunci să o mănânce; deci i se păru că deschise gura, şi înghiţi hârtia; şi fiind praznicul naşterii lui Hristos, îndată cum se deşteptă, suindu-se în Amvon, a început a cânta: «Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte...». Acesta a făcut condacele şi ale celorlalte praznice, încă şi ale sfinţilor celor mari; aşa ca mulţimea condacelor făcute de dânsul este mai mult de o mie; apoi cu pace a adormit”.
Opera Melodului
Totalul producţiilor imnografice ale lui Roman nu ne este cunoscut astăzi. Este cert că multe s-au pierdut datorită nefolosirii lor, în timp ce altele au suferit diferite influenţe ulterioare, falsificări şi denaturări. Izvoarele sinaxariale ridică numărul condacelor sale la o mie, dar numărul acesta este fără îndoială hiberbolic. Având ca bază situaţia actuală a cercetărilor, putem considera opere autentice ale sale 89 de condace. De asemenea, s-au salvat fragmente din alte cinci imne. Roman a mai alcătuit şi 33 de stihiri la sărbătoarea Naşterii Domnului.
Condacul ca nouă specie a imnografiei
Genul acesta este prima creaţie deosebită a imnografiei bizantine şi nu pare să fi existat înainte de Roman, cel puţin nu în cunoscuta sa formă poetică. Din punct de vedere morfologic, condacul se alcătuieşte din două părţi inegale: introducerea, preambulul sau prooimionul şi strofele sau icosurile. Introducerea este un imn scurt ce alcătuieşte într-un oarecare mod rezumatul conţinutului condacului (imnului). Strofele alcătuiesc trupul imnului. Numărul lor se stabileşte în funcţie de mărimea acrostihului. Prima dintre strofe funcţionează ca un model ritmic pentru celelalte. Elementul extern de legătură al strofelor este acrostihul, care la condace este cu desăvârşire obligatoriu şi întotdeauna prozaic. Acrostihul poate fi alfabetic sau onomastic, să formeze, aşadar, o frază, în care de obicei se cuprinde şi numele imnografului. Aproape două secole, din a doua jumătate a secolului VI şi până la începuturile secolului VIII, condacul a fost principalul element al imnologiei utreniei. O reformă poetică şi muzicală, ce a avut loc în prima jumătate a secolului VIII în Răsărit, având ca centru mănăstirea Sfântul Sava din Ierusalim, a introdus un nou gen imnografic: canonul. Din vechile condace ale lui Roman şi ale altor poeţi s-au salvat puţine urme în cărţile liturgice.
În limbajul liturgic actual, condac se numeşte introducerea vechilor imne (condace), ce a rămas în uzul liturgic şi se citesc în timpul utreniei sau se cântă după Sfânta Liturghie, cum este spre exemplu cunoscutul condac al Naşterii Domnului „Fecioara astăzi…”.
Temele condacelor Sf. Roman Melodul
Temele condacelor romanice arată izvoarele folosite de poet. Cele mai multe condace sunt biblice (8 teme din Vechiul Testament şi 45 de teme din Noul Testament). Celelalte condace tratează teme aghiologice (30) sau ocazionale (5). Aşadar, baza poeziei lui Roman se află în cunoaşterea textelor scripturistice. Ca poet talentat, dispune de o mare libertate de întrebuinţare a temelor biblice şi de adaptare a acestora la scopurile şi la viziunea sa estetică. În paralel, cunoaşte foarte bine tradiţia, folosindu-se de aceste cunoştinţe îndeosebi în imnele aghiologice. Nu rareori foloseşte şi elemente din cărţile apocrife. Cunoaşte, de asemenea, şi foloseşte textele Părinţilor elini, fiind influenţat îndeosebi de Vasile al Seleuciei, de Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Grigorie de Nyssa şi Grigorie al Neocezareei.
Dialogul ca modalitate de expresie
Elementul caracteristic al poeziei lui Roman este dialogul, ce dă acesteia voiciune şi un ton dramatic. Dialogul lui Roman este fie extern, atunci când se personalizează anumite elemente naturale (cer, pământ, mare…), fie intern (intim), atunci când poetul sau altă persoană vorbeşte cu însuşi sufletul său, adresează întrebări şi dă răspunsuri sieşi însuşi. Este caracteristic, spre exemplu, modul în care Roman prezintă furtuna din sufletul lui Avraam, atunci când acesta a primit dumnezeiasca poruncă de a jertfi pe fiul său, sau a Fecioarei Maria, când a acceptat îngereasca salutare şi când a urmat pe Fiul său spre jertfa de pe cruce. Mai mult ca oricare poet de condace, Roman reuşeşte să vitalizeze creaţiile sale prin crearea dialogurilor, care, conform capacităţilor sale, măresc povestirile biblice şi aghiologice. Creează astfel un gen de o adâncime teatrală, în care îşi desfăşoară temele sale. Mulţi cercetători consideră unele dintre condacele lui Roman drept înaintemergătoare ale teatrului religios ev-medieval (cum ar fi, spre exemplu, condacele în cinstea celor trei tineri din cuptorul cu foc, a jertfei lui Avraam, condacul la trădarea lui Iuda, la patima Domnului şi la plânsul Născătoarei de Dumnezeu.
Mostră din condacele Sf. Roman
Milostive, pe noi cei ce din Trupul Tău ne hrănim,
şi din foamete şi din orice nevoie ne scapi,
Hristoase şi Dumnezeul nostru,
învredniceşte-ne să luăm bunătăţile Tale cele
veşnice cu calda rugăciune a Născătoarei de Dumnezeu,
căci eşti, Mântuitorule,
a nemuririi Pâine dumnezeiască.
Toţi îngerii din ceruri se minunează de cele de pe pământ,
căci oamenii de pământ, ai celor de jos locuitori,
se înalţă cu duhul şi ajung la cele de sus,
şi se fac părtaşi ai lui Hristos Cel Răstignit,
căci cu Trupul Său toţi împreună se împărtăşesc.
De a vieţii Pâine cu bucurie se apropie,
mântuire veşnică aşteaptă să primească de la Acesta.
Chiar dacă pare pâine simţurilor,
tainic îi sfinţeşte, căci este
a nemuririi Pâine dumnezeiască (din condacul la Înmulţirea celor cinci pâini).
[bibliografie folosită: Sf. Roman Melodul, Imne, traducere, studiu introductiv şi note de Cristina Rogobete şi Sabin Preda, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007; K. Mitsakis, I byzantini imnografia apo tin Kaini Diathiki os tin eikonomahia, Ed. Patriarhikon Idrima Paterikon Meleton, Tesalonic, 1971; P. Hristou, Elliniki Patrologia, tomos 5, Protobyzantini periodos, deuteri ekdosi, Ed. Kiromanos, Tesalonic, 2006;N. Tomadakis (ed.), Romanou tou Melodou, ekdidomenoi ek patmiakon kodikon meta prolegomenon upo N. Tomadakis, tomos 2, Atena, 1954; Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 1978; Sf. Roman Melodul, Imne teologice, ed. Alexandru Prelipcean şi Alexandru Iorga (în curs de apariţie)] Drd. Alexandru PRELIPCEAN
