Cugetările unei inimi smerite (II)

O tâlcuire interesantă oferă bătrânul ascet pildei talanţilor. "E cu putinţă a înţelege pilda talanţilor ca timp al vieţii dat omului. Talantul este ceva pe care un om nu îl poate avea prin lucrare proprie; talantul este dat omului de Dumnezeu. Totuşi, nu este chiar un dar (deşi omul îl poate folosi pentru propriul său câştig); aparţine lui Dumnezeu şi trebuie în cele din urmă înapoiat Acestuia. Unii oameni trăiesc vieţi îndelungate, alţii mai scurte, dar fiecare este în stare de a-şi întrebuinţa viaţa pentru a face bine. Cel ce nu face astfel se distruge fiinţial. Şi astfel, talantul este timpul vieţii dat nouă spre a face bine; talantul este de asemenea darul dragostei pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului şi pe care el trebuie să o sporească în timpul vieţii; talantul este harul Duhului Sfânt sădit în om pentru viaţa veşnică şi pentru a face bine" (p.72). Talantul de "bază" este harul Duhului Sfânt pe care îl primim încă de la Botez. Acesta ne mişcă inima spre sporirea dragostei faţă de aproapele şi de Dumnezeu, dar noi decidem dacă urmăm calea binelui sau pe cea a răului. Timpul vieţii este diferit de la om la om, dar fiecare are suficientă vreme la dispoziţie pentru a se întări fie într-o stare, fie în cealaltă. La urmă, talanţii trebuie înapoiaţi Celui care ni i-a dăruit, iar acest lucru se traduce prin lucrarea binelui pe care am făcut-o în cursul vieţii şi care trebuie să fie atât interioară, cât şi exterioară. Fără o asceză interioară, darul dragostei va fi doar făţarnic şi, la fel, doar o asceză interioară trebuie să ne determine şi la o lucrare a dragostei faţă de ceilalţi.

Comparaţia noastră cu Adam

Faţă de Adam, omul primordial, avem atât avantaje, cât şi dezavantaje. "Avantajul" nostru constă în faptul că avem o cunoştinţă a păcatului şi ştim că trebuie să ne ferim de acesta, lucru pe care Adam nu l­a ştiut. Pe de altă parte, însă, avem numeroase dezavantaje. "El avea o viaţă uşoară; a ta este grea. El era slobod de griji; tu eşti împovărat de multe. Pământul însuşi producea din el totul pentru el, dar tu trebuie să cheltuieşti multă osteneală şi să munceşti din greu pentru a lua ceva de la viaţă, şi chiar şi atunci, câteodată este greu să păstrezi ceea ce ai dobândit. El trăia într-o vreme înainte ca păcatul să vatăme firea umană, în timp ce tu trăieşti în ceea ce se poate numi un văzduh otrăvit de păcat, când păcatul a umplut toate şi, ca şi potopul cel de demult, a inundat tot pământul, unde împărăţeşte de mii de ani" (pp.59-60). Evident, păcatul îl ispiteşte din toate părţile pe omul de astăzi, poate chiar mai mult decât în trecut. Formele de ispitire au devenit mai avansate, dar acest lucru nu înseamnă că şi patimile au evoluat. Efectele lor sunt acelaşi, iar totul porneşte ca de obicei de la gânduri. Tot ceea ce s-a schimbat este ambalajul exterior. Cu toate acestea, oamenii se dovedesc la fel de puţin experimentaţi ca odinioară în rai, deoarece cad cu uşurinţă în numeroasele capcane ale satanei. Tot ceea ce putem face este să fim conştienţi de slăbiciunile noastre şi să ne rugăm: "O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă să Te slujim în Duh şi în adevăr (In. 4:24), şi vino şi Te sălăşluieşte întru noi! Nu însetează deşertul pentru o picătură de ploaie cât însetează inimile noastre pentru venirea Ta! Vino la noi, Dumnezeul nostru, Bucuria noastră, toate ale noastre! Tu eşti Dumnezeu veşnic, Duh Sfânt, iar noi, prin dragostea ta, vom trăi pentru veşnicie, în vreme ce toate celelalte sunt doar un vis, un râu curgător" (p.81). (Adrian AGACHI, sursa: www.ziarullumina.ro)