Hristos, lumina lumii

(Ioan 9:1-38) Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus:! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. 

Duminica orbului din naştere

Duminica orbului din naştere, a opta Duminică după Paşti (9 mai), şi orbul, primul mărturisitor al Bisericii noastre care a mărturisit Adevărul, a slăvit şi a susţinut pe Binefăcătorul său, a rămas până la final credincios şi devotat Aceluia, chiar dacă nu-L cunoscuse înainte. Aici este miracolul, aici este taina, căci Iisus „Lumina lumii”, luminează totdeauna pe omul ce este în lume, luminează pe acel om ce este virtuos. Prima mişcare a sufletului, când omul greşeşte, este să devină plin de nădejde. Aceasta este pentru om binefacere, cel mai mare bine.

Orbul din naştere şi vindecarea sa

Dumnezeu l-a lăsat orb din naştere (aşadar nu avea glob ocular, nu avea ochi, numai cavitate oculară), pentru ca să descopere că Hristos, Unicul Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu Care s-a întrupat, Care l-a vindecat pe Adam, acum îl vindecă şi pe orbul cel din naştere. Şi îi dă poruncă să meargă să se spele. Şi a mers la scăldătoare, având răbdare şi oferind credinţă, şi astfel a văzut.

Minunea aceasta este una din cele mai mari ale Noului Testament. Ne emoţionează, ne uimeşte; de aceea Evanghelistul Ioan o descrie amănunţit. Insist să citiţi întregul text şi într-adevăr acolo veţi descoperi minunea, dar şi iubirea orbului faţă de persoana Binefăcătorului său, a Atotbinefăcătorului nostru Iisus Hristos.

Cea mai mare răzbunare a Domnului este mila Sa

Fariseii şi cărturarii au rămas să conteste nu minunea care era limpede şi pe care au mai şi respins-o, de vreme ce i-au întrebat şi pe părinţii [orbului] şi pe alţii, ci pe Vindecătorul, pe Domnul nostru. Acesta îi mustra, după cum şi astăzi îi mustră pe cei ce făceau şi înfăptuiau atâtea observaţii împotriva Sa, pentru că respingeau măreţia, Învierea şi lucrarea Sa.

Cu trecerea timpului, mulţi dintre aceştia care-L respingeau, „înghiţind” am spune Învierea, au ajuns aproape de Hristos, căci Domnul i-a chemat. Fiindcă cea mai mare răzbunare a lui Hristos este mila Sa, compătimirea Sa, afecţiunea Sa, lumina Sa. Aşa ştie Domnul nostru să se răzbune. Şi aceasta este cea mai bună răzbunare, fiindcă a te răzbuna înseamnă: dau dreptate, în înţelesul primar al cuvântului – dau dreptate cuiva. Hristos oferă dreptatea nouă, aşadar ne indică drumul. Deoarece cuvintele dreptate şi drept sunt din verbul a da. Indică drumul. Cine este drumul? Hristos. Ce este Hristos? Adevărul, Viaţa, Învierea.

Hristos descoperă pe orb de două ori

Aşadar orbul a biruit pe farisei şi pe cărturari, a biruit întunericul. Adevărul învinge minciuna. Aceasta este Biserica noastră. Ia minciuna noastră şi o transformă în Adevăr. Ia întunericul nostru şi îl face Lumină. Ia suferinţa şi crucea noastră şi le face Înviere.

Şi după acestea, de vreme ce fariseii şi cărturarii l-au respins pe orb, Hristos îl descoperă. Hristos, când Îl mărturisim, este întotdeauna aproape de noi, căci vine alături de noi şi ne găseşte. De două ori l-a descoperit: şi când era orb şi când era vindecat. I-a spus, dacă crede în Fiul lui Dumnezeu, căci acela nu-l cunoştea. „Cine este, Doamne?”, a spus orbul. Cuvântul „Doamne” indică aici politeţea exprimării – „Cine este ca să cred?”. Şi Acesta i-a răspuns: „Cel ce vorbeşte cu tine Acela este”. „Înaintea ta este, îţi vorbeşte şi îl vezi”. Şi ce a făcut acela? S-a închinat Domnului, L-a cinstit, i s-a închinat cu recunoştinţă, cu acceptare, aşadar L-a cinstit şi i s-a predat Lui.

Hristos, „Lumina lumii” ne aşteaptă să-L cinstim şi să ne predăm Lui.

[traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, după: Arhim. Ananias Koustenis, To kirigma tis Kiriakis, tom. A: Triodio-Pentakostario, Ekd. Akti, Nicosia, 2009, pp. 162-168, predica: „O Hristos: To fos ou kosmou”. Menţionăm că ideile pasajelor sunt inserate de traducător]