Medicamentul pocăinţei

Sfântul Botez este tratamentul omului din boala păcatului şi renaşterea sa în Hristos. Însă, fiindcă şi după Sf. Botez suferim de păcate, Domnul ne-a dat medicamentul pocăinţei. „Păcatul este rana, iar pocăinţa este medicamentul. Precum sunt pentru trup rănile şi medicamentele, aşa sunt şi pentru suflet păcatele şi pocăinţa”.
Să primim pocăinţa aşadar „ca medicament mântuitor, să primim medicamentul care şterge păcatele noastre”. Toţi care nu au primit medicamentul au nevoie de acţiunea terapeutică a sa: „Medicamentele pocăinţei sunt câştig pentru toţi. Fiindcă nu este nimeni fără de păcate, devine vizibil că nu există nimeni care să nu aibă nevoie de pocăinţă”.
Medicamentul pocăinţei este pregătit pentru oricine dintre noi, ajunge să-l cerem. Vindecă orice boală duhovnicească, oricât de serioasă ar fi ea: „Nimeni să nu deznădăjduiască, fiindcă mari sunt medicamentele pocăinţei… Nu există rană incurabilă pentru suflet. Pentru trup există multe feluri de răni incurabile, dar pentru suflet nici unul”. Şi aceasta se întâmplă, fiindcă terapia nu este de la noi, ci de la Domnul, Iubitorul de oameni şi Medicul nostru. „Nu există nimeni fără de păcat, care să de-a înapoi şi să se îndepărteze în faţă puterii pocăinţei, sau poate în faţa puterii lui Hristos”.
Terapia cu care acţionează Hristos este „gratuită şi nedureroasă, şi oferă imediat sănătate. Domnul dăruieşte medicamente rănilor conform cu râvna şi dispoziţia credinciosului. Acela deci care doreşte să îşi restabilească sănătatea lui şi să se vindece de rănile sufletului său, să vină cu cumpătare, de vreme ce s-a îndepărtat de toate cele biologice. Să verse lacrimi fierbinţi, să arate multă dăruire… să aibă încredere în măiestria Medicului, şi îşi va găsi imediat sănătatea sa”.
Sufletul care este rănit de păcate va implora pe Domnul: Doamne, vindecătorul rănilor sufletului meu! Şi Domnul, văzând a sa pocăinţă reală, îl va vindeca imediat, spunându-i: Vezi, de acum sănătos te-ai făcut; de acum nu mai păcătui.

 

Începutul pocăinţei şi hotărârea pentru întoarcere

Omul care trăieşte în păcat este în afară de el. Pentru ca să se pocăiască trebuie să vină la raţiunile sale, precum i-a venit celui din pildă: Venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Conştiinţa păcatelor este începutul pentru întoarcere la Tatăl, iubitorul de oameni.
În viaţa noastră adeseori vedem că iubitorul de oameni Dumnezeu ne conduce la atotînţelepciunea Sa, la conştiinţă şi la pocăinţă. O boală asupra sănătăţii noastre, un accident, o întâlnire „fericită” cu un om al lui Dumnezeu, o carte care a ajuns în mâinile noastre, sunt câteva din modurile nemăsurate pe care le foloseşte Dumnezeu pentru ca să ne schimbe.
Când păcătosul îşi revine din confuzia pe care o creează păcatul, înţelege starea în care se află şi bunurile pe care le câştigă toţi cei ce locuiesc împreună cu Tatăl lui. Acelaşi păcătos moare de foame. Cei ai Tatălui său câştigă deplinătatea vieţii. Când conştientizează acestea păcătosul plânge precum Adam, primul creat: „Denaturare am suferit, sărmanul de mine!... M-am îndepărtat de Dumnezeu, m-am privat de Rai din cauza senzualităţii, m-am separat de sfinţii Îngeri”.
Pericolul ce există după conştientizarea situaţiei noastre este deznădejdea. Ne protejează însă speranţa fermă în Dumnezeu Cel milostiv. Aşa a făcut şi cel necumpătat. Nu a deznădăjduit conştientizând starea sa, ci s-a întors la Tatăl său, „fiindcă a avut o speranţă fermă că îl va ierta”. Chiar dacă mulţimea şi mărimea păcatelor noastre este mare, putem să câştigăm mila lui Dumnezeu. „Încă şi în păcat de moarte de va cădea cineva, dacă se îndepărtează de acesta şi se întoarce la Domnul în mod efectiv şi adevărat, dacă are curaj şi mare speranţă, nu va rata viaţa veşnică şi mântuirea”.

***

După conştiinţa păcatului urmează hotărârea pentru pocăinţă. Este semnul de mare importanţă în parcursul omului, care hotărăşte dacă va rămâne în întunericul păcatului sau se va întoarce la Dumnezeu. Fiindcă „pocăinţa este întoarcere la Hristos şi a vieţii înţelegere cu voia Lui”.
Dumnezeu, prin gura proorocilor, cheamă pe oameni să se întoarcă la iubirea Lui: „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră… Întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci mare este mila Sa… Întoarceţi-vă la Mine, spune Domnul puterilor şi mă voi întoarce către voi…”.
Dumnezeu doreşte întoarcerea şi mântuirea omului, dar nu îl constrânge fiindcă respectă libertatea sa. „Domnul de multe ori de noi se milostivea şi răbda niciodată aşteptând să ne întoarcem la El, pentru ca să nu ne facă silă de ziua Judecăţii… Cum să nu dorim cu toţii să ne înfăţişăm întregi Domnului şi să-L iubim numai pe Acesta şi nimic altceva în afară de El?”
Omul, după cunoaşterea păcatului, trăieşte în tristeţe. Când percepe ecoul lui Dumnezeu ia hotărârea să se întoarcă la Acesta, chiar dacă are nevoie de orice sacrificiu. Într-adevăr cine se pocăieşte ia o asemenea hotărâre. Şi fiindcă „trăieşte pocăinţa cu multă râvnă, poate într-o clipă să şteargă greşelile cele de multă vreme”, deoarece „este posibil ca într-o clipă pocăinţa să schimbe toată viaţa noastră”.
Întoarcerea risipitorului se descrise în două cuvinte: Cel înviat a venit în faţa Tatălui său. S-a ridicat şi a venit la Tatăl său. Nici o menţiune nu este despre lupta pe care o face risipitorul, pentru ca să realizeze hotărârea sa. A avut cugetare de îndoială pentru iubirea tatălui său? S-a gândit vreo clipă să rămână în păcat? În mod cert drumul pocăinţei, şi desigur al începutului său, nu este deloc uşor. Este nevoie de fermitate din partea celor ce vor pocăinţa, şi atunci vine harul lui Dumnezeu care face ispitele slabe în faţa omului.
Hotărârea omului de întoarcere la casa Tatălui este hotărârea de întoarcere în spaţiul duhovniciei şi al învierii: Întoarce-te, suflete al meu, către învierea ta.

(Traducere din neo-greacă de Alexandru PRELIPCEAN, traducere din cartea To mistirion tis metanoias, a Ierom. Grigorie, cap. I: I metanoia: therapia tis psihis, Ekd. Ieron Koutloumousion Kellion, Agios Ioannis o Theologos, Agion Oros, 2004, pp. 25-29)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pocăinţa - terapia sufletului (I).

Comentarii