O luptă grea o avem împotriva duhului slavei de¬şarte.
Patima aceasta este foarte felurită şi foarte sub¬ţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce păti¬meşte de dânsa.
Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune.

 

Greu de biruit

Dar păcatul slavei deşarte având multe în¬făţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndelet¬nicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare.
Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea haine¬lor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proas¬tă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cin¬ste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucate¬lor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean.

 

Lipsă de simţire

Pe lângă aces¬tea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că citeşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine dia¬con, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat; şi întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simţire duce dracul acesta pe om.

 

Fără lauda oamenilor

Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii de¬săvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele ce¬lor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va pu¬tea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.

(Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutăţii”, Filocalia vol. 1, Editura I.B.M.B.O.R. 2008)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului “Despre slava deşartă”.

Comentarii