Gabriel MANȚĂ

Cea mai interesantă fază, vizibil lucrată la antrenamente, a fost cea de la golul feroez. Se poate spune că ne-a ieşit perfect? Eu zic că da. Deci, se poate! Înainte de a intra în manualele tacticii, să o luăm puţin la disecat.
Va să zică lovitură liberă laterală, aproximativ 35 de metri. Pentru adversari, precizare necesară. Buun. În fotbalul învechit, adică ăsta de zi cu zi, apărarea se aşează undeva pe linia de şaişpe. Să presupunem că vrei să inovezi. O şmecherie, aplicată încă din când în când, ar fi sprintul către centrul terenului înainte de lovirea mingii, pentru a-i lăsa în ofsaid pe atacanţii adverşi. Asta presupune o oarecare coordonare, riscul fiind ca un căscat să iasă târziu şi adio ofsaid. Ar mai fi un risc, pe care unii antrenori nu şi-l asumă din cauza teoriei conspiraţiei, acela ca tuşierul să facă pe mortul în păpuşoi. Ce ar mai rămâne? Să cobori apărarea în interiorul careului? Asta ar însemna să stai cu fundul în poartă, iar portarului să i se reducă spaţiul de manevră, putând fi obstrucţionat în intervenţii chiar de coechipieri. Mai rămâne să îndepărtezi buchetul de jucători de careu. Da, asta trebuie să fie! Ce se poate întâmpla?! Păi să se arunce o minge în acea no man's land căscată între apărare şi portar. Atacanţii vor sprinta imediat, iar fundaşii le vor purta trena fiindcă poziţia lor iniţială nu este cu faţa în direcţia de start. Portarul nu poate ieşi din timp fiindcă se poate trezi cu vreun şut direct pe poartă şi se face de poveste pe la faza zilei la CNN. Nu-i rămâne decât să se plaseze “la ghici”, aşa cum a făcut Pantilimon, cu rezultatul cunoscut.
Ce mai urmează? Să ne punem capul la contribuţie şi să ne surprindem adversarii şi la loviturile libere în favoarea noastră. Să executăm cu capul!