Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Muzica religioasă ortodoxă îşi găseşte rădăcinile în muzica şi poezia poporului evreu. Primul izvor al muzicii bizantine este psalmodia sau interpretarea psalmilor Vechiului Testament.
Proorocul David, considerat pe bună dreptate cel mai mare poet şi gânditor al poporului ales, a fost primul care şi-a închinat talentul creator pentru a înfrumuseţa cultul divin. Renumiţii psalmi, scrişi dar şi interpretaţi de însuşi regele David, se păstrează până astăzi în cultul ortodox, arătând valoarea acestora şi actualitatea lor.
„De la psalmi avem termenul de «psalt», desemnând cântăreţul de muzică bisericească ortodoxă, dar şi termenul de «psaltichie», care este de fapt ştiinţa şi arta interpretării muzicii bisericeşti. Psaltichie înseamnă stil, interpretare, text şi etos. Ea este muzica evreilor, creaţie proprie a poporului ales şi care nu este nici muzică populară, nici orientală, ci este muzică dedicată lui Iahve”, ne-a spus pr. Florin Bucescu, profesor de muzică psaltică în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
„Muzică bisericească” - termenul cel mai potrivit
Cântarea actuală de la stranele bisericilor este cunoscută de majoritatea credincioşilor fie sub numele de muzică religioasă ori muzică bizantină, muzică psaltică ori muzică sacră, toţi termenii referindu-se la muzica specifică în cultul ortodox.
„Majoritatea cercetătorilor arată că muzica bizantină este cea care s-a folosit în cult. Unii specialişti presupun că această muzică era folosită în spaţiul bizantin chiar şi în evenimentele având caracter politic. Putem vorbi, aşadar despre muzică bizantină până la căderea Imperiului Bizantin, în 1453. După această dată, putem vorbi despre o muzică postbizantină sau psaltică, aşa cum este numită frecvent cântarea de la strană. Muzica actuală este de tradiţie bizantină. Cred că termenul cel mai potrivit este muzică bisericească”, ne-a explicat pr. Alexăndrel Barnea, lector la Catedra de Muzică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Influenţa grecească
Odată cu formarea Imperiului Bizantin, muzica bisericească, izvorâtă din muzica psalmilor, a poporului evreu, a primit puternice influenţe greceşti. Cultura şi filosofia grecească a preluat muzica creştină şi „sistemul grecesc de gândire muzicală a influenţat muzica bisericească. Ei aveau primul sistem de notaţie, cel alfabetic. De la modul grecesc de a gândi muzica, de a o considera o artă, avem întregul sistem de muzică psaltică”, continuă pr. Bucescu. De la poporul grec, cu ajutorul Bizanţului, sistemul muzical a pătruns şi la celelalte popoare creştine, implicit şi la cel din spaţiul dunărean. „Muzica psalmilor, trecută prin filieră bizantină, a ajuns la mai multe popoare. Acestea şi-au lăsat amprenta asupra muzicii bisericeşti”, a adăugat pr. Barnea.
Muzica bisericească are şi un specific românesc
Primele semne ale pătrunderii muzicii bisericeşti de formaţie bizantină sunt târzii. Cert este faptul că ea a primit influenţele etosului românesc.
„Specificul naţional care şi-a pus amprenta asupra muzicii bisericeşti din ţara noastră se referă la cântarea de strană, interpretată de omul simplu, în care se reflectau puternice influenţe din folclorul românesc. La Arhivele Statului, filiala Piatra Neamţ, la Fondul «Gavriil Galinescu» se păstrează un manuscris original din secolul al XVIII-lea, aparţinând lui Dimitrie Suceveanu, în care sunt câteva cântări de la Canonul Crăciunului.
La sfârşit, autorul menţionează: «cum să cânta di bătrâni, cu o sută de ani în urm㻄, arată pr. Barnea. Cu timpul, au apărut şi cărţile liturgice, atât pentru strană, cât şi pentru altar.
Şcolile de la Neamţ şi Putna
Au existat pe teritoriul românesc, începând cu secolul al XV-lea, centre în care muzica bisericească era studiată şi în care au apărut şi primele creaţii româneşti.
„Cei care au păstrat, au cultivat şi au promovat cântarea românească pentru prima dată au fost reprezentanţii şcolilor de la Neamţ şi Putna, cum ar fi Eustatie Protopsaltul, Domitian Vlahul şi Teodosie Zoticar.
Ei, chiar dacă au fost instruiţi în greceşte sau în slavoneşte, au scris româneşte. Avem transcrieri şi până astăzi, dar nu ştim exact cum suna. Putem doar presupune, în urma cercetărilor acestor transcrieri. Cred că ar suna puţin ciudat astăzi. Nu ştiu cum ar fi dacă s-ar cânta astăzi în biserică creaţiile lui Filotei sin Agăi Jipăi, care a elaborat pentru prima dată un manuscris psaltic în româneşte, «Psaltichie românească». Sună altfel decât cântările de astăzi”, adaugă pr. Alexăndrel Barnea.
Epoca fanariotă şi reforma hrisantică
Cercetătorii arată că din secolul al XVII-lea, muzica bisericească de pe teritoriul românesc a suferit o puternică influenţă grecească, încât a fost nevoie de o reformă pentru simplificarea notaţiei muzicale.
„Grecii, în perioada fanariotă, au adus formule ritmico-melodice şi cu semne ornamentale foarte multe. Atât de multe erau, încât nu se mai putea distinge melodia adevărată. Erau influenţe melodice din muzica laică, turcească, de la cafenelele de pe malul Bosforului, cum spunea Macarie Ieromonahul.
S-a simţit nevoia de readaptare, de corectură, de simplificare şi de aceea, în 1814, s-a petrecut reforma hrisantică, când Patriarhia de Constantinopol a delegat trei specialişti: mitropolitul Hrisant, Hurmuz Hartofilax şi Grigorie Lampadarul. Aceştia au reevaluat sistemul de notaţie şi s-a ajuns la ceea ce se cântă astăzi”, a mai ţinut să lămurească părintele Barnea.
Corurile Catedralei mitropolitane din Iaşi
La Catedrala mitropolitană din Iaşi, răspunsurile liturgice sunt date de mai multe coruri. Slujitorii de aici, împreună cu studenţii teologi care cântă în cursul săptămânii la strană şi care pot fi auziţi la slujbele transmise de Radio Trinitas, formează corul „Altarul”. Repertoriul acestui ansamblu este monodic, bizantin. Pe lângă acest cor, mai există la catedrala ieşeană şi formaţia corală a studenţilor teologi, o parte dintre ei fiind şi studenţi la Conservator. „Corul «Chivotul», care dă răspunsurile liturgice în zilele de rând, interpretează muzica bizantină, dar şi corală, tetrafonică. Majoritatea partiturilor sunt creaţii româneşti, dar sunt şi traduceri greceşti”, ne-a explicat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Pe lângă cele două coruri amintite, există şi cel mai vechi cor al catedralei, numit „Sanctus”. A fost înfiinţat de mitropolitul Iosif Naniescu, care a introdus pentru prima dată, la Iaşi, cântarea armonică. Până atunci se cânta doar bizantin. „Se spune că influenţa grecească era atât de mare, încât la strana dreaptă cântau doar protopsalţii greci”, a mai spus arhim. Dosoftei.
(Ştefan MĂRCULEŢ, sursa: www.ziarulumina.ro)
