Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Certitudinea învierii dă putere sufletului omenesc să lupte necontenit, pentru câştigarea împărăţiei lui Dumnezeu. Şi în lumina învierii, fiecare om îşi poate înţelege rostul şi menirea sa în lume. Căci aşa cum razele soarelui străbat până în cele mai dosite unghere ale pământului şi topesc cei mai năpraznici gheţari, tot astfel lumina cerească a Învierii Mântuitorului străbate peste toată frământarea veacurilor şi până în adâncul conştiinţei, risipind îndoiala, nesiguranţa, şi deschizând tuturor perspectiva vieţii de veci. Nu este om care să nu se bucure şi să nu aibă ceva de învăţat din praznicul cel mare al Învierii Domnului.
Purtătoare de mir
Ca şi în duminica trecută, Sf. Evanghelie de duminică ne vorbeşte despre Învierea Domnului şi despre unele persoane care au fost martore ale acestei mari minuni, ca unele care au vorbit cu Iisus cel înviat din morţi. Aceste persoane, martore ale învierii Domnului, sunt femeile mironosiţe, după cum ne spune Evanghelia de astăzi.
Dacă Apostolul Toma a avut nefericirea să fie cel din urmă dintre apostoli care să audă de învierea Domnului şi să-L vadă, cum am auzit Duminica trecută, femeile mironosiţe au avut fericirea să ştie, cele dintâi, că Iisus a înviat, şi să vorbească cu El. Pericopa evanghelică de duminică, 3 mai, ne pune în faţă purtarea plină de devotament a sfintelor femei, care au slujit pe Domnul, atât înainte, cât şi după moartea şi învierea Sa. Iată ce ne spun evangheliştii despre aceste femei: Luca zice că împreună cu cei doisprezece ucenici, mergeau după Iisus “şi nişte femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria ce se cheamă Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, ispravnicul lui Irod, şi Suzana şi multele altele, care-i slujeau din avutul lor” (Luca 8, 1-3). Evanghelistul Matei, istorisind răstignirea Domnului, spune că erau acolo şi multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-L, între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Josi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-57). Sf. Evanghelist Ioan le-a văzut chiar lângă cruce: ”Şi stă lângă crucea lui Iisus mama Lui, şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). Aceleaşi femei sunt, apoi, de faţă la punerea în mormânt a Domnului, însemnând bine unde se află stânca în care Iosif din Arimateia îşi săpase mormânt nou, nebănuind că aici mâinile lui vor aşeza corpul Învăţătorului său iubit, Iisus (Luca 23, 55). Tot ele vin duminică foarte de dimineaţă la mormânt cu miruri şi miresme să ungă trupul lui Iisus, fapt pentru care s-au numit purtătoare de mir sau mironosiţe, iar această duminică în care le facem pomenirea se numeşte “Duminica Mironosiţelor”.
Mironosiţele au descoperit că „Hristos a Înviat”
Din citirea celor scrise de evanghelişti cu privire la femeile mironosiţe, reţinem câteva nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, mama lui Iacov cel mic, Salomeia, mama fiilor lui Zevedeu, şi Ioana, soţia lui Huza, ispravnicul lui Irod Antipa. Cu acestea au mai fost şi alte femei, al căror nume nu s-a scris. Între mironosiţe trebuie socotită şi Maria, sora lui Lazăr, “care a uns pe Domnul cu mir - înainte de a intra triumfal în Ierusalim - şi i-a şters picioarele cu părul capului ei” (Iov 11, 2).
Ajungând la mormântul Domnului, spre surprinderea lor, femeile află că piatra a fost răsturnată şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr care le-a adus vestea biruinţei vieţii asupra morţii, vestea că Iisus nazarineanul cel răstignit, a înviat! În acelaşi timp, tot îngerul le dă porunca de a duce lui Petru şi celorlalţi Apostoli vestea cea mare, a Învierii Domnului (Marcu 16, 6-7). Sf. Apostol şi Evanghelist Matei ne dă ştirea deosebit de preţioasă că pe când mergeau ele să ducă această veste ucenicilor, le-a întâmpinat însuşi Iisus, zicând: “Bucuraţi-vă!” iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi i s-au închinat. Şi tot El le-a zis: “Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, şi acolo mă vor vedea” (Matei 28, 9-10; Marcu, 16, 9). “Şi întorcându-se de la mormânt au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi” (Luca 24, 9).
Cu alte cuvinte, Dumnezeu a dat femeilor mironosiţe o răsplată unică: de a fi aflat - cele dintâi -, de Învierea Domnului, de a fi văzut - cele dintâi - pe Iisus cel înviat, şi de a fi dus - cele dintâi -, vestea cea mare chiar ucenicilor Săi. Aşa după cum femeia auzise, după căderea în păcat, osânda rostită de Dumnezeu, tot femeia va auzi, cea dintâi, vestea cea mare a izbăvirii din morţi prin Iisus Hristos cel înviat.
Egalitatea tuturor în faţa lui Dumnezeu
Lumea a aflat de Învierea Domnului prin Sfinţii Apostoli, dar ei primiseră această veste de la femeile mironosiţe. Pentru femeile purtătoare de mir, această veste era cea mai mare bucurie, pentru că Mântuitorul a ridicat femeia din starea de inferioritate în care era ţinută în lumea antică, păgână şi chiar în lumea iudaică, a dezrobit-o şi a reabilitat-o ca soţie şi ca mamă. Şi în adevăr, creştinismul a făcut din femeie o personalitate egală în drepturi şi datorii bărbatului, cu care Sf. Apostol Petru zice că este “împreună moştenitoare a darului vieţii” (I. Petru 3, 7), iar Sf. Apostol Pavel va proclama apoi egalitatea tuturor în faţa lui Dumnezeu, prin cuvintele: “nu mai este iudeu, nici elin; nici rob, nici liber, nici parte bărbătească sau parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).
Spre deosebire de apostoli, mironosiţele nu au fost chemate, şi nici alese. Credinţa lor şi dragostea lor pentru Hristos, evlavia lor, setea lor de mântuire le-au făcut să-L urmeze în unele din călătoriile sale misionare şi să-i slujească din avutul lor. Prin iubirea lor cea mare, cu care au urmat pe Mântuitorul, mironosiţele au întrecut pe unii ucenici. Majoritatea dintre aceştia l-au părăsit pe drumul Golgotei, de teamă să nu fie prinşi, ca să nu mai amintim de lepădarea lui Petru. Numai Ioan are curajul mironosiţelor, să vină până sub crucea pe care fusese răstignit Iisus. În ziua înmormântării, însă, a lipsit şi el.
