Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Hristos se oferă omului nu numai ca hrană duhovnicească, pâinea şi vinul fiind parte palpabilă din cadrul cultului liturgic din care-l gustăm în chip real pe Hristos. Din această perspectivă postul apare pregătitor pentru cea mai mare dintre tainele instituite de Mântuitorul – taina Euharistiei.
Astfel liturgic, postul apare ca o necesitate în viaţa moral creştină; întrucât comuniunea cu Hristos, Euharistia, nu poate lipsi din cadrul vieţii liturgice. Omul, ajuns trupesc prin lipsa înfrânării impuse prin post, ajunge să se situeze în afara pâini euharistice. Pornirile religioase ale unei conştiinţe laxe nu mai îndrumă viaţa liturgică a omului spre desăvârşire.
Trebuie subliniat în special faptul că postul nu înseamnă doar înfrânare din punct de vedere al hranei. Postul face referire directă la o viaţă duhovnicească lipsită de păcate şi la nevoinţă. Acesta este caracterul postului care îl prezintă şi sub aspect pnevmatologic. Se înţelege deci că motivaţia şi lucrarea postului ţine de lucrarea Duhului Sfânt pe care îl primim şi noi prin Sfintele Taine. Postul este modalitatea de a omorî şi învinge pe omul cel vechi şi de a fi începătură a omului celui nou. Prin înfrânarea de la hrană, omul îşi curăţă trupul pentru a-l primi pe Hristos sub forma pâinii şi a vinului.
Călătorie duhovnicească
Acest post se mai numeşte şi patruzecime sau Părăsimi (de la latinescul quadrogesima), fiind instituit în amintirea postului de 40 de zile ţinut de Mântuitorul Hristos în pustiul Carantaniei înainte de începerea activităţii Sale. Pe acest munte al Carantaniei merg creştinii mai pioşi până astăzi pentru a posti în cele 40 de zile înaintea Sfintelor Paşti.
Prin urmare, Postul Mare nu este altceva decât perioada de pregătire pentru un cer nou şi un pământ nou. Sensul iniţial al postului rămânând acelaşi: urcuş spre Înviere.
Prin instituirea Postului Mare, Sfânta noastră Biserică ne cheamă să pornim an de an împreună cu Mântuitorul pe cale spre Golgota şi spre Înviere. „Preoţii se îmbracă în veşminte stacojii, Biserica se îmbracă în haine de doliu pentru că ea închipuieşte moartea patimilor din noi împreună cu Hristos, pentru că împreună cu el să înviem în chip tainic în noaptea Învierii.”
Postul este o călătorie şi când cineva începe o călătorie trebuie să cunoască încotro se îndreaptă. Mai presus de orice, Postul Mare este o călătorie duhovnicească, iar destinaţia sa este Paştele, „Praznic al Praznicelor”.
Postul şi rugăciunea, spune părintele Arsenie Boca sunt două mijloace prin care noi credincioşii ne curăţim firea de patimi.
Rânduiala liturgică
Sfântul Ioan Gură de Aur zice „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească ci şi ochiul şi urechile şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularale trupului vostru.
Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie, picioarele nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor, ochii neprivind cu ispitire frumuseţile străine... Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase.
Cel mai potrivit pentru primirea cu vrednicie a Patimilor şi a Sfintei Învieri, este deci Postul Mare, care prin înfrânarea de alimente şi păcate, prin rânduiala liturgică cu totul deosebită şi în simfonie cu atmosfera de penitenţă îndrumă pe credincios spre rugăciune, smerenie, dragoste faţă de aproapele.”
Aşadar, timp de şapte săptămâni (împreună cu Săptămâna Patimilor), creştinii, „vor rătăci prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu”.
Duminicile Postului Mare, sunt indicate prin numărul de ordine din cursul Postului, fiecare dintre ele fiind totodată închinată amintirii sau cinstirii unor sfinţi sau unor evenimente sin istoria sfântă astfel:
- duminica I a Postului sau a Ortodoxiei, închinată amintirii reabilitării definitive a cultului sfintelor icoane, prin Sinodul de la Constantinopol din 842-843 (Sinodul VII Ecumenic);
- duminica a II-a a Postului, închinată Sfântului Grigorie Palama (+1359);
- duminica a III-a a Postului, închinata cinstirii deosebite a Sfintei Cruci;
- duminica a IV-a a Postului, închinata Sfântului Ioan Scărarul (+605);
- duminica a V-a a Postului, închinata Cuvioasei Maria Egipteanca;
- duminica a VI-a a Postului sau a Floriilor, închinată amintirii intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de Patima Sa.
Aşadar, timp de şapte săptămâni (împreună cu Săptămâna Patimilor), creştinii, „vor rătăcii prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu”.
Combaterea păcatului prin post
Postul devine astfel, principala armă de combatere a marelui duşman al vieţii creştine - păcatul.
O latură spirituală deosebită a Postului Mare, în special, este taina mărturisirii, pe care credincioşii o primesc îndeosebi în acest post. Mărturisirea nu are un anumit timp al desfăşurării, dar ea se administrează îndeosebi în Postul Mare, când credincioşii sub atmosfera de penitenţă a Sfintelor Patimi, simt nevoia de a se apropia de Hristos printr-o viaţă cât mai curată. „Spovedania reînnoieşte relaţia de comuniune şi iubire cu Dumnezeu şi cu semenii”.
Taina Mărturisirii împreună cu Taina Sfintei Euharistii este o adevărată Taină a vindecării atât sufleteşti cât şi trupeşti.
Înfrânarea din timpul Postului Mare prin amintirea Sfintelor Patimi ale Lui Hristos, alăturată unei vieţi curate încununată cu Sfânta Euharistie, fac din credincioşi adevăraţi creştini şi urmaşi ai lui Hristos: „demonii se înspăimântă şi fug la vederea unuia care se împărtăşeşte. Asta pentru motivul că în acel ceas se vede ieşind din gură foc dumnezeiesc. Privelişte minunată pentru îngeri, înfricoşătoare pentru demoni. Nu este stea care să strălucească atâta pe cer cît străluceşte un suflet în lumina harului dumnezeiesc în ceasul în care se împărtăşeşte”.
Postim pentru a ne împărtăşi cu Hristos
Postul Mare al aşteptării Învierii Domnului nostru Iisus Hristos poartă cu sine semnificaţia unui drum al virtuţilor, al unei căi pe care odată parcursă ne redescoperim pe noi după spusa Sfântului Efrem Sirul, care zice că nu este important să vezi îngerii sau să vezi vedenii despre Dumnezeu, ci să te vezi pe tine însuţi. Cu atât mai mult devine important, într-o lume care nu mai pune valoare pe oameni, ci doar pe realizările lor exterioare, să descoperi că în tine trebuie să construieşti cu adevărat valorile şi pe acestea trebuie să le aduci în dar lui Dumnezeu.
Duminicile Postului Mare nu sunt altceva decât aşezări în umbra binecuvântată a luminii Învierii şi pentru a recăpăta întru fel sau altul dimensiunea căutării lui Hristos. A-L căuta pe Hristos este de fapt mesajul Postului Mare, a-L căuta şi a-L afla pe Hristos, pentru că nu postim doar de dragul de a posti, ci postim de dragul de a ne împărtăşi cu Iisus Hristos, de a trăi împreună cu El, de a gusta din viaţă în Hristos încă din vremea aceasta.
Păresimile sunt un drum spre Golgota, care se poate străbate de către credincios numai într-o singură atitudine sufletească, cea a penitenţei şi a mărturisirii.
Dacă noi mergem pe acest drum al Golgotei cu păcatele noastre, facem mai grea suferinţa patimilor lui Hristos.
În concluzie, Postul Mare este vremea înţelepţirii şi îndreptării noastre, este timp de reculegere, de ridicare, de întărire duhovnicească. Este vremea îndeplinirii chemării paradisiace, de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.
(Pr. Mihai COBZIUC)
