Cei ce-şi ucid copiii sunt împotriva vieţii create de Dumnezeu, împotriva societăţii omeneşti şi împotriva mântuirii lor. Acesta este cel mai greu păcat al creştinului pe pământ. Numai printr-o pocăinţă mare se pot mântui. Toţi bărbaţii care îndeamnă pe femeile lor să facă avorturi sunt ucigaşi şi toate femeile care fac avorturi cu voia lor sau a bărbaţilor sunt ucigaşe.

Păcatul uciderii este păcat strigător la cer (Facere 4, 10). Păcatul uciderii întinează pământul şi aduce osânda lui Dumnezeu.

Femeia care nu se îngrijeşte de copilul ei cu intenţia de a muri sau face avort din neglijenţă, să primească canonul pentru uciderea premeditată (Sfântul Ioan Pustnicul, canonul 36). "Femeia care va lua ierburi ca să nu nască copii, aceea să aibă pocăinţă cinci ani şi să facă 300 de metanii pe zi. Iar de va fi cu voia bărbatului ei, mai rău este. Nici biserica să nu-i primească prescura ei, nici prinosul de vin până se va pocăi" (Migne, P.G. 20). Femeia de-şi va ucide pruncii la naştere de bună voie, în toate zilele vieţii ei să se pocăiască. Femeia care-şi strica pântecele ca să nu nască copii, zece ani să se pocăiască, doi ani să stea în curtea bisericii, trei ani să stea lângă uşa bisericii, ascultând Scripturile, alţi patru ani să stea cu catehumenii în tinda bisericii (în pronaos) până ce zice diaconul Cei chemaţi ieşiţi... Iar un an să stea cu credincioşii la Liturghie şi apoi să se împărtăşească". (Îndreptarea Legii, 21, pag 245).

Cel mai mare păcat al credincioşilor căsătoriţi este avortul, uciderea de copii şi al doilea asemenea acestuia este desfrânarea (adulterul). Îndemn pe toţi credincioşii Bisericii Ortodoxe să se ferească de aceste două prea mari păcate, iar dacă le-au făcut, cu voie sau fără voie, să se mărturisească la duhovnic cu mare căinţă, să primească canon cu căinţă pentru ele şi aşa, cu mila lui Dumnezeu, să-şi mântuiască sufletele lor.

Să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos Care S-a făcut prunc pentru noi să păzească casele credincioşilor noştri şi pământul românesc de aceste două prea cumplite păcate strigătoare la cer, care aduc mânia Domnului peste noi toţi şi osânda veşnică.

 

Se poate spera într-o echilibrare creştină a familiei pe viitor, şi în ce condiţii anume?

Mai întâi de toate, pentru a ajunge oamenii la cele ce întrebaţi, trebuie ca toţi să aibă credinţa în Dumnezeu şi frica de El. Apoi să trăiască cu înfrânare şi cumpătare (I Corinteni 7, 31; Tit 2,12). Frica de Dumnezeu şi cumpătarea sunt obligatorii, atât slujitorilor, cât şi creştinilor (I Timotei 3, 23; Tit l, 7; I Timotei 3, 11). Apoi tinerilor (Tit 2, 6), bătrânilor (Tit 2, 30) şi tuturor credincioşilor bărbaţi şi femei (1 Tesaloniceni 5, 6-8; Galateni 5, 22; II Petru 1, 6).

Frica de Dumnezeu se naşte în om din credinţa în Dumnezeu, după cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: "Cel ce crede în Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se înfrânează de la patimi şi rabdă necazurile; cel ce rabdă necazurile, va avea nădejde în Dumnezeu; iar cu nădejdea în Dumnezeu se dezlipeşte mintea de toata împătimirea celor pământeşti.

În sfârşit, mintea desfăcută de acestea va avea iubirea către Dumnezeu" (Filocalia, volumul II, pag. 32). Bine a zis unul din sfinţi, că toată fapta bună începe de la frica de Dumnezeu şi se termină la dragostea de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul, Cuvântul I).

Aşadar, se poate spera într-o echilibrare creştină a familiei numai atunci când creştinii vor avea credinţa dreaptă în Dumnezeu, frica de Dumnezeu şi mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci vor asculta de Evanghelie şi vor avea milă de sufletele lor şi ale copiilor lor.

(Părintele Cleoapa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfaturi pentru părinţi.

Comentarii